Tinerii care sunt în formă prezintă abilități cognitive superioare

©

Autor:

Tinerii care sunt în formă prezintă abilități cognitive superioare
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Trent din Nothingham arată că tinerii cu vârsta de 12-13 ani care practică sport prezintă o mai bună atenție, o capacitate de gândire mai complexă și aptitudini superioare în ceea ce privește luarea deciziilor. Conform oamenilor de știință, cognația acestor tineri a fost determinată ca fiind cu 20% mai potentă decât a celor care nu obișnuiesc să efectueze activitate fizică în mod frecvent.
Studiul a fost realizat prin analizarea impactului pe care o oră de activitate sportivă, în special fotbal, o are asupra performanțelor academice ale elevilor, aceasta fiind realizată prin intermediul unor teste cognitive pe care tinerii le-au realizat înainte și după ora de sport. Cu toate acestea, autorii menționează faptul că, indiferent de sportul pe care participanții l-ar practicat, cei care erau mai activi din punct de vedere fizic în viața de zi cu zi au înregistrat rezultate mai bune la teste de atenție, percepție, memorie și ale funcțiilor executive.

Eșantionul de studiu a fost compus din 76 de copii, măsurătorile efectuate în cursul acestuia fiind reprezentate în special de aptitudini necesare desfășurării activităților zilnice din școală, precum concentrarea, capacitatea de însușire a informațiilor predate și gândirea complexă. Luke Gilbert, autorul principal al studiului, afirmă că rezultatele cercetării au certificat o capacitate de descurcare în mediul academic mai bună a copiilor care practicau sport și erau în formă, în comparație cu tinerii de vârsta lor și colegii de clasă care nu obișnuiau să facă sport.

Acesta evidențiază și faptul că sportul este de o importanță marcată în rândul tinerilor. Mai mult, autorul atrage atenția că orele de educație fizică din școli sunt, deseori, singura posibilitate de efectuare a exercițiilor fizice pe care unii copii o au, astfel că valoarea acestor ore este indiscutabilă. Specialiștii subliniază și faptul că această descoperire este cu atât mai importantă cu cât multe instituții de învățământ substituie orele de educație fizică din dorința de a aloca mai multe ore unor materii teoretice, ceea ce s-ar putea dovedi dăunător capacității tinerilor de a reține noi informații.

Autorul concluzionează menționând faptul că, în ciuda rezultatelor concrete ale studiului, este necesar ca subiectul să fie studiat în continuare, întrucât factori precum intensitatea, durata și tipul activității fizice ar putea influența efectele acesteia asupra cognației tinerilor.

sursa: News Medical
foto: Nottingham Trent University

Data actualizare: 19-05-2023 | creare: 19-05-2023 | Vizite: 430
Bibliografie
Study: Fittest youngsters show superior ability in all cognitive tasks, link: https://www.news-medical.net/news/20230518/Study-Fittest-youngsters-show-superior-ability-in-all-cognitive-tasks.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Condiția fizică poate fi îmbunătățită semnificativ prin exerciții fizice de intensitate moderată
  • Pandemia COVID-19 a afectat condiția fizica a copiilor
  • Îmbunătățirea dietei duce și la o mai bună condiție fizică
  •