Studiu: riscul cardiac al supraviețuitorilor cancerului, diferit în funcție de tratamentul administrat
©
Autor: Teodorescu Mihai

Chimioterapia crește semnificativ riscul de a dezvolta o afecțiune cardiacă, însă într-un mod diferit, în funcție de medicamentul anticancerigen utilizat. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii, în urma unei analize în care au fost studiați aproximativ 28.000 de subiecți. În cadrul studiului, cercetătorii au realizat comparații între patru medicamente diferite utilizate pentru chimioterapie, în vederea depistării gradului de risc de a dezvolta cardiomiopatie pe termen lung în urma tratamentului.
Doxorubicina, asociată anterior acestui studiu cu un risc crescut de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, prezintă riscuri la fel de mari ca celelalte medicamente din clasa citostacicelor antracine (din care mai fac parte epirubicina și daunorubicina). Există, însă, câteva diferențe esențiale, riscurile fiind variabile: în cazul daunorubicinei riscul de cardiomiopatie este mult mai mic, comparativ cu doxorubicina. În opoziție cu relatările anterioare, s-a ajuns la concluzia că mitoxantron, un alt antibiotic antiumoral, prezintă riscuri de cardiomiopatie pe termen lung mai mari decât se estima. Tocmai din acest motiv, în vederea dezvoltării unui regim de tratament modern, care să prelungească cât mai mult viața, este imperios necesar să se țină cont de rezultatele studiului, astfel încât efectele apărute pe termen lung să fie minimalizate.
Gregory Aune, profesor asistent de hematologie oncologie pediatrică la UT Health San Antonio, a fost cel care a condus ancheta, fiind asistat de cercetători de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle, de la St. Jude Children's Research Hospital din Memphis cât și de la University of Washington din Seattle.
Sursa: Science Daily
Data actualizare: 18-04-2019 | creare: 18-04-2019 | Vizite: 1068
Bibliografie
Do all chemotherapies have equal long-term heart risk?, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/01/190131150112.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Sucinatul de vitamina E controlează creșterea tumorii și îmbunătățește efectele imunoterapiei
- Compușii din acizii nucleici din alimente pot inhiba creșterea anumitor celule canceroase
- Cauza apariției metastazelor în cancerul de prostată: activitatea deficitară a unei proteine
- Cercetătorii au oprit mecanismul durerii cauzate de chimioterapie, la modele animale
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum