Silul de viață aglomerat ar putea promova „mintea ascuțită”
©
Autor: Airinei Camelia
De obicei ești foarte ocupat? Deseori ai prea multe lucruri de făcut pentru a le și rezolva pe toate? Se întâmplă de multe ori să ai atâtea de rezolvat încât să te culci mai târziu decât anticipai?
Dacă ai peste 50 de ani și ai răspuns oftând cu „da” la întrebările de mai sus, atunci avem o veste bună pentru tine: potrivit unui studiu publicat în revista Frontiers in Aging Neuroscience, adulții în vârstă care au un stil de viață activ au rezultate mai bune la testele de funcții cognitive.
Cercetarea de față face parte dintr-un studiu mai complex desfășurat în SUA - Dallas Lifespan Brain Study, ce are în vedere schimbările de cogniție și funcții cerebrale legate de înaintarea în vârstă, la adulții sănătoși. Analizând 330 de persoane cu vârste între 50 și 89 de ani, cercetătorii au concluzionat că, indiferent de vârstă sau nivel de educație, un stil de viață mai ocupat este asociat cu o viteză de procesare superioară a creierului, cu mai bune abilități de memorare și argumentare logică, precum și vocabular mai bogat. S-a remarcat în mod special legătura puternică între o viață activă și o mai bună memorie episodică, capacitatea de aducere aminte a unor episoade specifice din trecut.
Totuși datele studiului nu permit o legătură directă între un stil de viață ocupat și îmbunătățirea cogniției, avertizează Sara Festini, conducătorul studiului și cercetător la Centrul de Longevitate a Universității Texas din Dallas. Este posibil ca persoanele cu funcții cognitive mai bune să adopte un stil de viață mai aglomerat, sau ca starea de a fi ocupat și cogniția să se influențeze reciproc, însă un factor important în această relație este învățarea unor lucruri noi. Oamenii ocupați sunt expuși la un flux mai bogat de informații și se întâlnesc cu o gamă largă de situații zilnic, având astfel mai multe oportunități de a învăța.
Un alt studiu al Centrului de Longevitate a arătat că învățarea stimulează cogniția. În urma efortului depus pentru achiziționarea unor aptitudini dificile - cum ar fi fotografia digitală, s-a constatat o îmbunătățire a memoriei episodice.
Sursa: MedicalXpress

Data actualizare: 18-05-2016 | creare: 18-05-2016 | Vizite: 1242
Bibliografie
Mind your busyness, link: https://medicalxpress.com/news/2016-05-mind-busyness.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Functionarea creierului conform corelatiei credinta - principiu ying si yang - fizica
- 'Radioul' din creier
- 16 alimente care intarzie imbatranirea creierului si stimuleaza activitatea cerebrala
- Alimente pentru stimularea activitatii cerebrale
- Care e cea mai buna dintre vitaminele B pentru creier și de ce?