Scandalul hormonului contaminat in Franta: sapte medici judecati
Data publicării: 10-04-2007
Paris /Rompres/ - Sapte medici francezi vor fi judecati pentru moartea a 110 tineri din cauza maladiei Creutzfeldt-Jakob, pe care au contractat-o aparent dupa ce au primit un hormon de crestere contaminat, relateaza AFP.
Judecatorul de instructie Marie-Odile Bertella-Geffroy a ordonat vineri trimiterea lor in judecata pentru implicarea in aceasta adevarata drama, care a provocat un scandal in Franta.
Victimele au decedat dupa ce au contractat maladia Creutzfeldt-Jakob, ca urmare a administrarii la mijlocul anilor "80 a unor loturi de hormoni de crestere contaminate.
In acea perioada, copiii care sufereau de o intarziere a cresterii au beneficiat de un tratament pe baza de hormoni fabricati pe baza de hipofize umane prelevate de la cadavre.
In acest dosar deschis la Paris in 1991, mai multe loturi de hormoni contaminate cu maladia Creutzfeldt-Jakob au fost descoperite de magistrat, care a scos, de asemenea, la lumina zilei disfunctionalitati legate de colectarea de hipofize in Franta.
Aceasta colectare este centralizata de asociatia France-Hypophyse. Hormonii erau fabricati apoi intr-un laborator al Institutului Pasteur din Paris.
Persoanele trimise in fata justitiei sunt medici din conducerea France-Hypophyse, a institutului Pasteur sau medici colectori de hipofize.
Pana in prezent, 110 persoane au murit de maladia Creutzfeldt-Jakob in Franta intre 1990 si 2007.
Procesul ar urma sa aiba loc la sfarsitul anului.
Sursa: Rompres