Reducerea ratei globale a populației poate opri încălzirea globală
©
Autor: Domșa Dariana

Reducerea ratei globale a populației se poate realiza, arată cercetătorii, prin respectarea obiectivului internațional de scădere a ratei de fertilitate cu aproximativ 12,5%, de la valoarea actuală de 2,4 la o valoare de 2,1. Pentru a realiza acest obiectiv, au fost propuse mai multe acțiuni. Printre acestea, politicile cu privire la limitarea numărului de copii pe care o familie îl poate avea, împuternicirea femeilor și distribuția în mod global a banilor au fost cele mai frecvent menționate.
Politica unui singur copil, considerată o primă soluție la nivel global, presupune ca fiecare familie să nu aibă dreptul de a avea mai mult de un copil, cu excepția cazurilor în care familiile optează pentru adopție. Împuternicirea femeilor, pe de altă parte, presupune asigurarea unor drepturi egale femeilor, o măsură care ar putea reduce ratele de fertilitate, în prezent statele cu inegalități de gen având rate de fertilitate mai ridicate.
Studiile au arătat că numărul mediu de nașteri este semnificativ mai redus în rândul femeilor care au absolvit cel puțin învățământul secundar. Educația sexuală, de asemenea, în mod special în tarile cu venituri reduse sau medii, poate ajuta la reducerea semnificativă a numărului de sarcini nedorite, apărute din lipsa de conștientizare.
Cercetătorii susțin, de asemenea, introducerea redistribuirii impozitului pe avere global, o soluție care poate ajuta la reducerea sărăciei și a condițiilor asociate cu aceasta. Fondurile obținute pe această cale de către statele sărace ar trebui utilizate pentru finanțarea servicilor de planificare familială, pentru creșterea disponibilității contraceptivelor sau pentru educarea bărbaților cu privire la vasectomie.
sursa: News Medical
foto: Arthimedes / Shutterstock.com
Data actualizare: 25-07-2022 | creare: 25-07-2022 | Vizite: 331
Bibliografie
Scientists appeal for global population control, https://www.news-medical.net/news/20220707/Scientists-appeal-for-global-population-control.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Plantele de canabis pot absorbi metale grele, devenind periculoase pentru sănătate: cum poate fi prevenită expunerea la metale grele?
- Oamenii aleg să se includă în fotografii pentru a documenta sensul profund al unui moment, nu doar pentru a se afișa
- Cercetătorii americani au descoperit că microplasticele sunt prezente în laptele matern și în formulele de lapte praf
- Spune-mi dacă si găsit sensul vieții, ca să-ți spun cât de sănătos ești
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni