Reducerea consumului de grăsimi îţi poate salva părul

Este deja cunoscut faptul că obezitatea se corelează cu dezvoltarea unor numeroase boli la om. Afecţiunile cardiace, diabetul zaharat şi altele sunt extrem de frecvente la persoanele obeze. Totuşi, nu se cunoaşte suficient de bine cum anume se produce deteriorarea organelor în contextul obezităţii cronice.
Studiul echipei de la Universitatea Medicală din Tokyo, publicat recent în revista Nature arată cum obezitatea împidică regenerarea celulelor stem foliculare. În mod normal, aceste celule stem se reînnoiescc o dată la fiecare ciclu de creştere. Pe măsura înaintării în vârstă, ele nu se mai pot înlocui, astfel populaţia de celule stem foliculare scade, iar părul devine mai fragil. Kilogramele în plus se asociază un risc crescut de alopecie androgenă, însă până în prezent nu s-a ştiut mecanismul responsabil de această modificare.
„Am comparat expresia genică în celulele stem foliculare de la şoareci cu dietă bogată în grăsimi şi de la cei cu dietă standard şi am urmărit soarta acestor celule după activarea lor. Celulele stem de la şoarecii hrăniţi cu multe grăsimi s-au transformat în corneocite şi celule secretoare de sebum. Tot la acest lot s-au observat foliculi mai mici şi o cădere rapidă a părului. După 4 zile consecutive cu această alimentaţie în celulele stem foliculare stresul oxidativ a crescut şi au apărut semnale de diferenţiere epidermală.” afirmă conducătorul studiului, dr. Hironobu Morinaga. „În acest caz se activează semnalizarea prin citokine inflamatorii. Aceste semnale inflamatorii inhibă acţiunea proteinei sonic hedgehog, al cărei mecanism de semnalizare este crucial în regenerarea foliculilor de păr.” adaugă dr. Emi K. Nishimura.
Prin reactivarea semnalizării pe calea proteinei sonic hedgehog salvarea celulelor foliculare ar fi posibilă. Studiul de faţă ar putea deschide calea către dezvoltarea de mijloace de prevenţie şi tratament a căderii părului şi o mai bună înţelegere a bolilor asociate cu obezitatea.
sursa: ScienceDaily
Data actualizare: 25-06-2023 | creare: 28-09-2021 | Vizite: 634
Bibliografie
Eating less fat may save your hair, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/09/210921125146.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Tratament impotriva caderii parului?
- Caderea parului - ce remedii sunt?
- Caderea parului..apa dura?
- De aprox. un an imi cade parul, am ajuns sa chelesc
- Caderea parului - ce imi recomandati?
- A mai folosit cineva alopexy pentru caderea parului?
- Matreata si caderea parului
- In ultimul timp imi cade parul foarte tare...
- Imi cade parul! ajutor!!!!
- Caderea parului la barbati.