Puls mare/mărit temporar/continuu - cauze, explicații, tratament

Puls mare/mărit sau tahicardia este o afecțiune medicală caracterizată printr-o frecvență cardiacă anormal de crescută, definită de obicei ca o frecvență cardiacă în repaus mai mare de 100 de bătăi pe minut (BPM) la adulți. Această afecțiune poate fi temporară sau permanentă, fiecare formă având cauze, simptome și opțiuni de tratament unice.

Puls mare/mărit temporar - Tahicardia temporară

Tahicardia temporară se referă la cazurile în care pulsul mărit este rezultatul unor factori declanșatori specifici sau urmare a unor afecțiuni subiacente, fiind de obicei reversibilă. Cauzele comune ale pulsului mărit temporar includ stresul emoțional și anxietatea, activitatea fizică, febra, deshidratarea, consumul de cofeină sau stimulente și anumite medicamente. În timpul acestor episoade, ritmul cardiac crește temporar din cauza diferiților factori externi sau a răspunsurilor fiziologice.

Unul dintre cei mai frecvenți factori declanșatori ai tahicardiei temporare este stresul emoțional și anxietatea. Când experimentați stres sau anxietate, răspunsul de „luptă sau fugă” al corpului este activat. Acest lucru duce la eliberarea hormonilor de stres, cum ar fi adrenalina, care poate stimula inima și o poate face să bată mai repede. Acesta este un răspuns natural pentru a pregăti corpul pentru acțiune și este adesea însoțit de alte simptome fizice, cum ar fi creșterea respirației și vigilență. (1)

Activitatea fizică este o altă cauză frecventă a tahicardiei temporare. În timpul exercițiilor fizice, ritmul cardiac crește în mod natural pentru a satisface cererea crescută a organismului de oxigen și nutrienți. Acesta este un răspuns sănătos la efort fizic și este esențial pentru asigurarea aportului de sânge necesar mușchilor. Ritmul cardiac va reveni la ritmul normal de repaus după ce exercițiul a încetat.

Febra poate duce, de asemenea, la creșterea temporară a pulsului. Temperatura crescută a corpului asociată cu febră poate face ca inima să bată mai repede, deoarece corpul lucrează mai mult pentru a combate infecțiile. Acesta este un răspuns de protecție pentru a îmbunătăți direcționarea celulelor imunitare și a nutrienților către zonele afectate. (2)

Deshidratarea este o stare în care organismul nu are un aport adecvat de lichide. Acest lucru poate provoca tahicardie temporară, deoarece inima compensează scăderea volumului sanguin. Cu mai puțin lichid în sistemul circulator, inima bate mai repede pentru a menține tensiunea arterială și pentru a se asigura că organele vitale primesc suficient flux sanguin. Rehidratarea duce de obicei la normalizarea ritmului cardiac în aceste cazuri.

Consumul de cofeină, nicotină sau alți stimulenți este o altă cauză bine-cunoscută a pulsului mărit temporar. Cofeina, care se găsește în mod obișnuit în cafea, ceai și băuturi energizante, este un stimulent al sistemului nervos central care poate crește vigilența și, temporar, ritmul cardiac. Fumatul și anumite medicamente, cum ar fi decongestionantele și bronhodilatatoarele, pot avea efecte similare. (3)

Puls mare/mărit continuu - Tahicardia permanentă

Pulsul mare continuu, pe de altă parte, se caracterizează printr-o frecvență cardiacă crescută susținută, care persistă în timp. Poate rezulta din anomalii structurale sau afecțiuni medicale cronice, printre care se numără fibrilația atrială, tahicardia ventriculară, sindromul intervalului QT lung, insuficiența cardiacă și tulburările tiroidiene.

Fibrilația atrială este una dintre cele mai frecvente forme de puls mărit continuu. Aceasta este o aritmie caracterizată prin bătăi neregulate și rapide ale inimii, care depășesc adesea 100 BPM. În fibrilația atrială, atriile tremură în loc să se contracte, ceea ce duce la o bătăi neregulate și rapide ale inimii. Această afecțiune este considerată cronică și necesită de obicei un tratament continuu. (4)

Tahicardia ventriculară este o altă afecțiune gravă asociată cu pulsul mare continuu. Acesta implică bătăi rapide ale inimii care provin din ventriculi și pot perturba funcția normală de pompare a inimii. Tahicardia ventriculară poate fi un semn al bolii cardiace subiacente și poate necesita intervenție pentru a controla ritmul și a preveni aritmiile care pun viața în pericol. (5)

Sindromul intervalului QT lung este o tulburare genetică care afectează sistemul electric al inimii, ducând la prelungirea intervalelor QT pe electrocardiogramă. Această afecțiune poate duce la episoade recurente de tahicardie și este adesea asociată cu un risc mai mare de aritmii ventriculare.

Insuficiența cardiacă cronică, o afecțiune în care inima nu este capabilă să pompeze sângele în mod eficient, poate duce, de asemenea, la o creștere susținută a ritmului cardiac. Pe măsură ce inima se luptă să mențină debitul cardiac, poate răspunde prin creșterea frecvenței pentru a compensa eficiența redusă de pompare.

Tulburările tiroidiene, în special hipertiroidismul, pot duce la tahicardie permanentă. O glanda tiroidă hiperactivă poate provoca producția excesivă de hormoni tiroidieni, care pot afecta ritmul și ritmul cardiac. Tratarea afecțiunii tiroidiene de bază este crucială în gestionarea ritmului cardiac în astfel de cazuri. (6)

Aspecte clinice și tratament

Simptomele pulsului mărit temporar pot varia, dar includ adesea palpitații, o senzație de bătăi rapide sau neregulate ale inimii, amețeli și dificultăți de respirație. În cele mai multe cazuri, abordarea cauzei sau factorului declanșator, cum ar fi reducerea stresului, creșterea aportului de lichide, întreruperea utilizării stimulentelor sau modificarea medicamentelor, va duce la revenirea la ritmul cardiac normal.

Pulsul mare temporar este de obicei considerată o afecțiune benignă și gestionabilă. Prin abordarea cauzelor principale sau a declanșatorilor, indivizii pot evita sau atenua adesea episoadele de ritm cardiac crescut. Învățarea tehnicilor de gestionare a stresului, menținerea hidratată și evitarea consumului excesiv de cofeină sau stimulent sunt pași practici pentru a preveni tahicardia temporară. (7)

Tratamentul pulsului mărit continuu este foarte dependent de cauza de bază. De exemplu, fibrilația atrială este adesea gestionată cu medicamente pentru a controla ritmul și ritmul cardiac. Medicamentele precum beta-blocantele și antiaritmicele sunt utilizate în mod obișnuit pentru a încetini ritmul cardiac și pentru a menține un ritm regulat. Alte opțiuni de tratament pentru fibrilația atrială pot include ablația cu cateter, o procedură de restabilire a ritmului cardiac normal prin țintirea unor zone specifice din inimă.

Tahicardia ventriculară poate necesita plasarea unui cardioverter-defibrilator (ICD), un dispozitiv care monitorizează ritmul inimii și poate furniza șocuri pentru a restabili ritmul normal în cazul aritmiilor care pun viața în pericol. Managementul sindromului QT lung implică adesea medicamente și modificări ale stilului de viață pentru a minimiza riscul de aritmii. (8)

Pentru pacienții ce suferă de insuficiență cardiacă cu tahicardie, tratamentul urmărește gestionarea afecțiunii cardiace subiacente cu medicamente, modificări ale stilului de viață și, în unele cazuri, dispozitive precum dispozitivele de terapie de resincronizare cardiacă (CRT) sau defibrilatoarele implantabile.

În cazul tahicardiei asociate patologiei tiroidei, abordarea acesteia este esențială și poate implica administrarea de medicamente pentru reglarea nivelului de hormoni tiroidieni sau, în unele cazuri, intervenții chirurgicale tiroidiene sau terapie cu iod radioactiv pentru a gestiona funcția glandei tiroide.

Tratamentul pe termen lung și monitorizarea atentă de către medici specialiști sunt cruciale pentru persoanele cu tahicardie permanentă. Vizitele regulate, respectarea administrării medicamentelor prescrise și modificările stilului de viață pot ajuta la menținerea ritmului cardiac într-un interval sănătos și la reducerea riscului de complicații asociate cu acest tip de tahicardie. (9)

Concluzie

În concluzie, pulsul mărit, fie că este temporar sau permanent, este o afecțiune caracterizată printr-un puls de frecvență mărită. Înțelegerea cauzelor care stau la baza și diferențierea dintre aceste două forme este esențială pentru diagnosticarea și tratamentul adecvat. Tahicardia temporară este de obicei reversibilă și asociată cu factori declanșatori specifici, în timp ce tahicardia permanentă este adesea legată de afecțiuni medicale cronice și necesită un tratament continuu.