Privarea de somn declanșează amintiri intruzive prin perturbarea somnului REM

Studiul publicat în Psychological and Cognitive Sciences investighează modul în care lipsa somnului afectează capacitatea oamenilor de a suprima amintiri nedorite și de a-și controla în mod adaptiv activitatea mentală. Amintirile intruzive, în special cele cu conotație negativă, reprezintă un factor frecvent întâlnit în multiple afecțiuni psihiatrice (de exemplu, depresie, anxietate, tulburare de stres posttraumatic). În mod normal, oamenii pot gestiona aceste amintiri printr-un mecanism voluntar de suprimare, dar studiul arată că privarea de somn scade eficiența acestui proces și predispune la creșterea numărului de intruziuni.

Obiectivele studiului

• Să evalueze dacă privarea de somn perturbă controlul exercitat de cortexul prefrontal dorsolateral drept (rDLPFC) asupra hipocampului în timpul suprimării amintirilor.  
• Să stabilească rolul variabilității frecvenței cardiace de înaltă frecvență (HF-HRV) în menținerea controlului cognitiv asupra amintirilor nedorite și să observe cum interacționează acest parametru cu privarea de somn.  
• Să investigheze cum diferitele stadii ale somnului, în special somnul REM (rapid eye movement), contribuie la refacerea mecanismelor de suprimare a amintirilor.  
• Să examineze modificările conectivității funcționale la nivelul rețelelor cerebrale, cu accent pe rețeaua de tip rețea în modul implicit (DMN) și pe rețeaua de control cognitiv (CCN), precum și influența somnului asupra acestor modificări.  
• Să analizeze impactul privării de somn asupra conținutului spontan al gândurilor, mai ales în contextul unor sarcini cu cerințe variate de atenție.

Participanți au fost împărțiți în două grupuri: un grup care a dormit normal peste noapte și un grup care a rămas treaz toată noaptea.  

Etape experimentale:  

• Toți participanții au învățat inițial asocieri față-scenă (imagini cu conținut negativ sau neutru), apoi au fost testați a doua zi.  
• Dimineața, subiecții au efectuat în rezonanță magnetică funcțională (fMRI) sarcina de tip Think/No-Think (TNT), în care trebuiau fie să recupereze activ amintirea (condiția Think), fie să o suprime (condiția No-Think). După fiecare încercare, raportau dacă imaginea a devenit conștientă (intruziune).  
• În paralel, s-au înregistrat parametrii de activitate cardiacă pentru a estima HF-HRV și s-a folosit polisomnografia (PSG) la grupul care a dormit, pentru a cuantifica durata fiecărei etape de somn (N1, N2, N3 și REM).  
• S-a efectuat și o scanare de repaus (resting-state fMRI), urmărind conectivitatea între rețeaua DMN, rețeaua de control cognitiv (CCN) și talamus, înainte și după intervenția de somn sau privarea de somn.  
• S-a aplicat un protocol de eșantionare a experiențelor subiective (multidimensional experience sampling – MDES) pentru a evalua conținutul gândurilor și felul în care participanții erau sau nu concentrați pe sarcină, înainte și după noaptea cu sau fără somn.

Rezultate principale

Deficit comportamental de suprimare a amintirilor

• Participanții privați de somn nu au reușit să suprime eficient amintirile intruzive de-a lungul repetării sarcinii TNT, comparativ cu cei odihniți.  
• Deși diferențele inițiale privind frecvența intruziunilor variau între cele două grupuri, principala constatare a fost că somnul protejează și susține mecanismele prin care amintirile nedorite devin tot mai puțin intruzive pe parcursul probelor.

Rolul HF-HRV

• În grupul cu somn odihnitor, un nivel mai ridicat de HF-HRV (măsurat înainte de noapte) a fost corelat cu o suprimare mai eficientă a amintirilor intruzive.  
• Surprinzător, la participanții privați de somn, un HF-HRV mai ridicat s-a asociat cu rezultate mai slabe în suprimarea intruziunilor. Acest lucru sugerează că, în absența somnului, nici chiar persoanele cu o bună „reziliență fiziologică” (indicată de HF-HRV crescut) nu mai pot contracara eficient amintirile nedorite.

Activarea cerebrală în timpul suprimării

• Cortex prefrontal dorsolateral drept (rDLPFC): Activitatea sa a fost semnificativ mai scăzută în grupul privat de somn în timpul sarcinii de suprimare, demonstrând o slăbire a controlului prefrontal asupra hipocampului.  
• Hipocampul: Dezangajarea hipocampului (adică scăderea activării atunci când se încearcă suprimarea) a fost incompletă la participanții fără somn, fapt care susține ipoteza că privarea de somn crește vulnerabilitatea la intruziuni mnemonice.  
• Analizele la nivel global au arătat că persoanele odihnite activează mai intens zone precum girusul frontal superior și insula dreaptă în timpul suprimării, pe când cei privați de somn nu reușesc să recruteze suficient aceste structuri.

Importanța somnului REM

• Durata mai mare a somnului REM a fost asociată cu o implicare mai robustă a rDLPFC în suprimarea amintirilor, sugerând că procesele din somnul REM pot sprijini mecanismele prefrontale de control, în special pentru conținutul emoțional nedorit.  
• Nu s-au observat relații semnificative între duratele celorlalte stadii de somn (N1, N2, N3) și activarea rDLPFC, subliniind rolul posibil specific al somnului REM în acest tip de reglaj emoțional și mnemonic.

Conectivitatea în stare de repaus (fMRI)

• Privarea de somn a fost asociată cu o creștere a conectivității între DMN (implicat în gândirea internă, de tip „off-task”) și anumite zone din rețeaua de control cognitiv (CCN), indicând un eșec al segregării adaptative între rețele cu funcții diferite.  
• S-a constatat și o scădere a conectivității dintre DMN și talamus, sugerând un input ascendent deficitar către rețeaua DMN. Aceste modificări pot contribui la incapacitatea de a deconecta procesele de tip „rest” în momente ce necesită un control mental susținut.

Conținutul gândirii și sarcinile cu cerințe cognitive diferite

• După o noapte de privare de somn, participanții au raportat mai puține gânduri deliberate, focalizate pe sarcină (așa-numitele „on-task thoughts”), indiferent dacă sarcina avea cerințe scăzute sau ridicate de atenție (0-back vs. 1-back).  
• Astfel, studiul sugerează că deficitul de somn duce la o scădere a controlului intențional asupra conținutului mental, ceea ce poate facilita apariția gândurilor spontane, intruzive și mai puțin relevante pentru obiectivele momentului.

Concluzii

• Privarea de somn compromite controlul inhibitor al memoriei: Persoanele care nu beneficiază de un somn suficient, în special de somn REM, prezintă dificultăți semnificative în a-și suprima amintirile nedorite, corelat cu o activare insuficientă a cortexului prefrontal dorsolateral drept și o dezangajare hipocampică incompletă.  
• Rolul somnului REM în refacerea controlului prefrontal: Datele sugerează că somnul REM sprijină reconectarea eficientă a rețelelor prefrontale și îmbunătățește capacitatea de a gestiona conținutul emoțional negativ. Această concluzie are implicații clinice în tulburări cu componentă de intruziuni, cum ar fi depresia, anxietatea și tulburarea de stres posttraumatic, care asociază deseori alterări ale somnului REM.  
• Relevanța pentru rețelele cerebrale: Creșterea conectivității dintre DMN și CCN și scăderea interacțiunilor dintre DMN și talamus după privare de somn sugerează un eșec al segregării rețelelor funcționale. Această suprapunere neadecvată a rețelelor „task-positive” și „task-negative” poate explica, în parte, de ce persoanele private de somn își pierd abilitatea de a controla eficient atenția și amintirile.  
• Implicarea HF-HRV: Un nivel ridicat de variabilitate a frecvenței cardiace de înaltă frecvență pare să ofere un avantaj pentru suprimarea amintirilor doar atunci când individul este odihnit. În starea de privare de somn, chiar și cei cu HF-HRV crescută nu își mai pot exercita la fel de eficient controlul inhibitor asupra memoriei.  
• Consecințe asupra gândirii deliberate: Privarea de somn reduce propensitatea pentru gânduri deliberate, orientate pe sarcină, sugerând că mecanismele de autoreglare cognitivă și atențională sunt afectate.

Prin urmare, acest studiu aduce dovezi neuroștiințifice și fiziologice importante despre rolul esențial al somnului (în special al somnului REM) în menținerea controlului inhibitor al memoriei și în reglarea conținutului mental. Rezultatele sale oferă un cadru util pentru înțelegerea relației dintre somn și apariția sau menținerea unor simptome psihiatrice (de exemplu, intruziuni repetitive, anxietate, reactivitate emoțională crescută), sugerând, totodată, oportunitatea dezvoltării unor intervenții care să optimizeze calitatea somnului pentru a spori capacitatea de reglare a amintirilor nedorite.