Primele simptome COVID - cum începe și frecvența simptomelor

Coronavirusurile reprezintă agenți patogeni infecțioși care afectează atât omul cât și animalele. Anul 2019 a adus în prim plan, spre finalul acestuia, un nou coronavirus - SARS-CoV 2 (Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2), identificat ca fiind agentul etiologic al pneumoniilor din Wuhan, oraș din provincia Hubei, China. În februarie 2020, WHO - Organizația Mondială a Sănătății a stabilit faptul că acest virus este agentul etiologic al bolii COVID 19 - Coronavirus Disease (1).

Transmitere COVID 19

Prima rută de transmitere a virusului este reprezentată de contactul cu o persoană infectată. Astfel, contactul prelungit și apropiat, prin particule din arborele respirator, reprezintă principalul mod de infectare. Virusul se elimină în secrețiile provenite de la persoana infectată, iar în momentul când aceasta strănută, tușește sau vorbește, acele particule pot infecta o altă persoană, dacă sunt inhalate sau intră în contact direct cu mucoasele (1).
O altă modalitate de transmitere a infecției este reprezentată de contaminarea mâinilor cu aceste secreții sau prin atingerea suprafețelor contaminate și ulterior prin atingerea ochilor, nasului, gurii. Totuși, suprafețele contaminate nu sunt considerate o cale majoră de transmitere a virusului (1).

Atenție trebuie acordată și particulelor care rămân suspendate în aer, această cale făcând posibilă infecția și în afara contextului de contact prelungit și apropiat cu o persoană infectată însă acest aspect rămâne unul controversat. Această posibilitate de transmitere a fost luată în considerare după reportaje în care au existat conglomerate de cazuri COVID19 în restaurante/baruri/mijloace de transport în comun, în spații închise și prost ventilate. Există studii care susțin aceste date, care au analizat traiectoria și remanența particulelor suspendate în aer precum și identificarea ARN-ului viral în sistemele de ventilație sau în încăperile/saloanele în care au fost internați pacienți cu COVID19, inclusiv pacienți cu simptome moderate ale bolii (2), (3).

Potențialul de transmitere a virusului își face apariția înainte de debutul simptomatologiei și este maxim pe parcursul bolii. Transmiterea după 7-10 zile de boală este puțin probabilă, mai ales în cazul persoanelor imunocompetente care nu au avut o infecție severă. Majoritatea studiilor afirmă că un individ poate fi contagios cu 2-3 zile înainte de debutul simptomelor, iar ulterior această contagiozitate scade pe parcursul următoarelor 7 zile (4).

Cele mai frecvente situații în care a fost observată infectarea cu SARS-CoV 2 sunt următoarele:

• Contacți din mediul familial
• Contexte medicale- personalul medical, în spital, atunci când echipamentele de protecție adecvate au lipsit sau nu au fost utilizate corespunzător
• Azilele de bătrâni, diverse adăposturi, medii defavorizate

În ceea ce privește transmiterea de la un individ asimptomatic, aceasta se pare că este mai diminuată, dar încă există controverse în legătură cu acest aspect. De aceea, în cazul indivizilor infectați asimptomatici se vor lua aceleași măsuri de izolare.

Evoluție- semne și simptome

Evoluția infecțiilor cu SARS-CoV 2 poate să prezinte numeroase forme de manifestare. Astfel, infecțiile asimptomatice au fost bine documentate. Se estimează în anumite studii că aproximativ 33% din cei infectați nu dezvoltă simptome. Totuși, încă există incertitudine în ceea ce privește proporția de indivizi asimptomatici iar definiția clasică a pacientului asimptomatic prezintă o variabilitate notabilă în cadrul diverselor studii publicate (5).

Incubația se estimează a fi de aproximativ 14 zile după expunere, majoritatea cazurilor devenind simptomatice în aproximativ 4-5 zile după expunere (6).

Cele mai frecvente simptome raportate în prezentările inițiale au fost reprezentate de tuse, mialgii (dureri musculare) și cefalee (durere de cap). Alte simptome descrise au fost reprezentate de dureri în gât, diaree, anomalii ale gustului și mirosului sau pierderea acestora, temporară. Aceste manifestări pot fi însoțite de subfebrilitate/febră (peste 38 de grade Celsius) (7). Realizând o ierarhie procentuală a simptomelor, le putem afișa astfel:

• Tuse (50%)
• Febră (43%)
• Mialgii (36%)
• Cefalee (34%)
• Dispnee (29%)
• Dureri în gât (20%)
• Diaree (19%)
• Greață/vărsături (12%)
• Pierdere gust/miros, dureri abdominale, rinoree (mai puțin de 10%)

Pacienții descriu în general debutul bolii ca fiind asociat cu o stare de oboseală profundă (astenie/fatigabilitate), însoțită uneori de cefalee și mialgii, după care urmează restul simptomelor expuse sau boala rămâne într-un context limitat.

Infecțiile simptomatice pot fluctua de la moderate la severe și chiar pot să atingă statusul critic- atunci când afectarea pulmonară și sistemică sunt foarte ample. Unii pacienți, deși cu debut inițial moderat al simptomelor, pot să progreseze spre boală severă. Există studii în care dispneea (dificultate în respirație) a apărut după aproximativ 5 zile de la debutul simptomelor iar acești pacienți se supun scenariului cu hipoxemie asimptomatică, bine tolerată până la un anumit prag critic.

Complicațiile COVID19 au fost de asemenea studiate și descrise în studii.

Printre acestea se numără:

• Insuficiența respiratorie- ARDS (Acute respiratory distres syndrome) /Sindrom de detresă respiratorie acută este complicația majoră la pacienții cu boală severă și poate să se manifeste la scurt timp după apariția dispneei (8).
• Complicații cardiace și cardiovasculare- aritmii (tulburări de ritm), soc cardiogen, IMA- infarct miocardic acut (mai ales la pacienții care ajung să necesite transfer într-o secție de terapie intensivă și suport ventilator) (9).
• Complicații de natură tromboembolică- TEP (tromboembolism pulmonar), AVC (accident vascular cerebral), care au apărut chiar și la pacienți cu vârsta mai mică de 50 de ani fără să asocieze factori de risc adiționali (10).
• Complicații neurologice- encefalopatia în cazul pacienților critici, precum și secundar din cauza evenimentelor tromboembolice survenite expuse anterior, deficite senzoriale și motorii (11).
• Sindrom inflamator- unii pacienți dezvoltă un sindrom inflamator amplu, cu febră persistentă și markeri de inflamație mult crescuți (D-dimeri, feritină). Acești pacienți au și riscul de a dezvolta binecunoscuta furtună citokinică- o stare proinflamatorie agresivă, asociată cu status critic (12).
• Suprainfecțiile- peste infecția virală se pot suprapune infecții secundare cu diverși germeni, în principal fiind vorba despre infecții adiționale la nivelul arborelui respirator și bacteriemie (13).

Recomandări

Prevenția este în prezent cea mai bună metodă de combatere a SARS-CoV 2 și implicit COVID19, atât prin vaccinare cât și prin celelalte mijloace de protecție- masca, igiena mâinilor, limitarea expunerii în zone aglomerate.

În momentul suspicionării infecției se poate opta pentru testarea cu un test rapid pe bază de antigen sau efectuarea testului RT-PCR, acesta din urmă reprezentând cea mai fiabilă metodă de testare si de confirmare a infecției. Contactul cu personalul medical și cu un medic infecționist/medic de familie este esențial pentru ghidarea tratamentului suportiv și stabilirea momentului optim de intervenție prin clase superioare de medicamente, dacă va fi cazul. Refuzul spitalizării în caz de necesitate nu este un gest prudent; dacă starea generală se agravează, apare dispneea, febra persistă, este necesară spitalizarea.

Izolarea este o măsură bună de contenție a infecției, iar acest gest se realizează și pentru a îi proteja pe cei din jur, la fel ca și portul măștii.

Infecția cu SARS-CoV 2 nu trebuie subestimată; uneori predictibilitatea evoluției este foarte limitată și au existat suficiente cazuri care să surprindă personalul medical prin amploarea simptomatologiei chiar și la adulții tineri, fără comorbidități (diabet zaharat, hipertensiune arterială, boală cardiovasculară, boli cronice pulmonare, obezitate, cancer- în particular neoplaziile hematologice, cancerul pulmonar, formele avansate cu diseminare sistemică).