Presedintii Parlamentului, sensibilizati in legatura cu Legea mamelor
Data publicării: 04-12-2007
In scrisoarea trimisa presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, si presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, se precizeaza ca proiectul se refera la posibilitatea ca indemnizatia acordata lunar pentru perioada de concediu postnatal sa fie calculata, la optiunea beneficiarului, in functie de nivelul veniturilor acestuia.
"Masura solicitata de noi incurajeaza atat familiile cu venituri mici, cat si familiile cu venituri medii si peste medie", se arata in textul scrisorii.
Documentul subliniaza ca ordonanta aflata acum in vigoare, care prevede acordarea unei indemnizatii in cuantum de 600 de lei, "nu respecta in totalitate principiul echitatii sociale, descurajand familiile care au ajuns, prin prisma studiilor si a eforturilor, la un nivel de salarizare mai mare decat ajutorul oferit de stat pentru concediul postnatal".
Legea mamelor a fost postata deja pe un site de petitii si, pana acum, 22.581 de persoane si-au manifestat sustinerea, semnaturile acestora fiind anexate scrisorii.
In incheierea documentului, semnatarii proiectului reamintesc ca Romania se confrunta cu probleme majore in ceea ce priveste sporul negativ al populatiei: "Evaluarile de specialitate arata ca perspectivele sunt sumbre, in lipsa unei strategii si a unor masuri care sa stimuleze natalitatea. Propunerea noastra reprezinta o astfel de masura, punctuala si probabil insuficienta, dar necesara".
Esenta modificarii propusa de aceasta lege vizeaza posibilitatea ca, parintele care intra in concediu post natal sa poata beneficia, optional, de o indemnizatie in cuantum de 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni.
"Noi ne dorim ca acest proiect sa devina lege si sa se aplice de la 1 ianuarie 2008", a explicat Lavinia Sandru, iar Lia Olguta Vasilescu (PRM) a reamintit ca a mai existat o tentativa esuata de legiferare a unui asemenea proiect.
"In Romania, toate femeile de succes si de cariera ezita sa aiba un copil, aceasta fiind, deocamdata, si situatia mea. Este esential sa incurajam natalitatea si in randul celor care sunt mai bine pozitionate social", a spus Vasilescu, in timp ce Ecaterina Andronescu (PSD) a insistat pe ideea ca actul normativ contribuie esential la cresterea posibilitatilor parintilor de a acorda o educatie timpurie copiilor.
Reprezentanta UDMR Ilona Szabo s-a angajat sa-si convinga colegii barbati sa dea un vot pozitiv actului normativ, iar Dacian Sarbu (PSD) a subliniat ca a semnat "cu toata convingerea" aceasta propunere legislativa, "ultima in calitate de membru in Parlamentul Romaniei".
04-12-2007, Vizualizari 877