MIT: Poți face mai multe lucruri în același timp (multitasking)
©
Autor: Costin Oana
FALS
Dacă
- ai un job solicitant, în care răspunzi la emailuri în timp ce discuți la telefon cu un client sau
- îți faci temele cu televizorul deschis în timp ce îți verifici și facebook-ul sau
- vorbești la telefon în timp ce conduci mașina (și exemplele pot continua)
Ideea de multitasking este frecvent considerată un factor al eficienței – cu cât faci mai multe lucruri simultan, cu atât economisești timp și îți crești performanța. Nimic mai fals, spun specialiștii care studiază funcționarea creierului.
Ce se întâmplă de fapt? Ne focalizăm rapid atenția de la o activitate la alta, atât de repede încât este imposibil să percepem conștient schimbarea. Avem astfel iluzia că acțiunile se petrec simultan, când de fapt nu e decât un alt mod prin care creierul ne păcălește.
Ne putem îndrepta atenția către un singur lucru. Când cel puțin încă o activitate intervine, creierul este nevoit să lase în stand-by una și să treacă la cealaltă. Unul dintre motive este interferența dintre sarcini. Dacă revenim la primul exemplu de multitasking, scrierea unui email și discuția cu un client presupun ambele comunicarea, un proces cognitiv care implică aceeași zonă cerebrală. Este astfel imposibil pentru creier să le realizeze pe amândouă în același timp.
Când activitățile presupun procese cognitive diferite, activitatea în zona cerebrală a activității inițiale scade semnificativ în timp ce se realizează a doua. De exemplu, un studiu realizat în cadrul Universității Carnegie Mellon (SUA) a arătat că în cazul șoferilor care vorbesc la telefon în timp ce conduc, activitatea cerebrală din lobul parietal (unde are loc procesarea mișcării imaginilor vizuale) scade cu 37% în timp ce ascultă o conversație. Astfel, aceștia pot rata până la 50% din elementele din trafic, inclusiv pietoni sau culoarea roșie a semaforului.
Creierul lucrează secvențial, nu simultan. Trecerea rapidă de la o acțiune la alta nu este însă benefică - reduce calitatea activităților pe care le realizăm pentru că le ignorăm alternativ pentru durate de milisecunde. În plus, activități în care concentrarea constantă a atenției este esențială pentru securitatea corporală, iluzia multitasking-ului ne poate pune viața în pericol, așa cum am văzut în exemplul șofatului simultan cu vorbitul la telefon.
Data actualizare: 30-10-2021 | creare: 23-10-2014 | Vizite: 3765
Bibliografie
Think You're Multitasking? Think Again, link: http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=95256794The Great Multitasking Lie, link: http://www.nsc.org/safety_road/Distracted_Driving/Pages/The-Great-Multitasking-Lie.aspx
Busting the Multitasking Myth, link: https://www.avmed.org/PR/GHR/busting-the-multitasking-myth/index.aspx
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni