Poluanții diabetogenici și influența asupra riscului de diabet

Potrivit unui articol publicat în jurnalul Diabetes Care expunerea la poluanții din mediu ce acționează în organism ca disruptori endocrini este un factor de risc subestimat și mai puțin cunoscut care ar putea juca un rol cheie în creșterea numărului de cazuri de Diabet în rândul minorităților și a populațiilor cu venituri mici.

Povara acestei afecțiuni nu a luat naștere în mod uniform în societatea în care trăim. Este bine cunoscut faptul că afro-americanii, latino-americanii și persoanele cu venituri reduse „suportă o povară mult mai grea a diabetului”, fără a fi înțelese pe deplin aceste disparități.

Cercetătorii mai adaugă: „Datele obținute sugerează că expunerea crescută la poluanții diabetogenici contribuie semnificativ la etiopatogenia diabetului zaharat tip 2. Cu toate acestea sunt necesare studii suplimentare pentru a valida relația dintre diabet și disruptorii endocrini din mediu.”

Astfel, specialiștii implicați în managementul personelor care instalează diabet tip 2 fără a prezenta factori de risc convenționali sau care nu obțin un bun control glicemic în ciuda măsurilor medicamentoase și dietetice, ar trebui să acorde o atenție specială substanțelor chimice din mediu cu rol de disruptori endocrini, clinicienii urmând să-i educe pe pacienți să evite acești „poluanți diabetogenici”.

Echipa de cercetători a identificat 27 de studii prospective care au analizat relația dintre disruptorii endocrini și riscul de diabet, stabilind astfel principalele substanțe posibil implicate în apariția tulburării mebatolice.

Acestea includ bifenilii policlorurați, un grup de substanțe chimice industriale interzise începând cu 1977 de Agenția pentru Protecție Mediului a Statelor Unite, dar care au persistat în mediu, în mod particular în alimente precum peștele, carnea și produsele lactate. Numeroase studii susțin asocierea dintre expunerea la bifenilii policlorurați (PCB) și dublarea, cu aproximare, a riscului de diabet.

Pesticidele organoclocurate (POC) au fost de asemenea interzise în anii '70, dar se găsesc în organismul populației din cauza expunerii dietetice, în urma consumului de carne bogată în grăsimi, produse lactate și unele specii de pește gras. Și în acest caz a fost identificată o legătură între expunerea la pesticidele organoclorurate și majorarea riscului de a dezvolta diabet, chiar de două ori.

Alți disruptori endocrini asociați cu riscul de diabet care au fost identificați prin intermediul acestui studiu sunt:

 

• poluarea atmosferică generată de trafic și pulberile în suspensie;
• bisfenolul A (BPA), substanță organică de origine sintetică care se folosește în mod uzual la producerea maselor plastice de larg comsum;

 

• ftalații, care se găsesc inclusiv în ambalajele destinate alimentelor, în jucării, materialele de construcție, produse farmaceutice și cele pentru igiena personală, precum parfumul, fixativul și deodorantul.

În mod particular, acest studiu a identificat diferențe greu de explicat în momentul de față între populația albă și cea afro-americană, respectiv hispanică, fiind speculată o sensibilitatea mult mai importantă în rândul celor din urmă la efectele diabetogenice ale contaminanților din mediu, ce acționează sinergic cu factorii de risc clasici pentru diabet.

Deși nu a fost identificată o relație de cauzalitate între expunerea la substanțele din mediu cu proprietatea de disruptor endocrin și diabetul zaharat tip 2, ipoteza ar trebui să îi încurajeze pe clinicieni să investigheze în amănunt aspecte ale mediului casnic și ocupațional, mai ales la pacienții cu evoluție atipică a diabetului zaharat tip 2 sau fără o explicație validă din punct de vedere genetic. Acest lucru ar putea ajuta la alcătuirea unui background cu privire la expunerea la anumiți contaminanți din mediu ce ar putea accentua disfuncția metabolică, oferind astfel clinicianului posibilitatea unei intervenții țintite pentru a reduce expunerea și a ameliora prognosticul.

Sursa: Medscape Medical News