Obezitatea este o boală, nu o alegere!

În cadrul întâlnirii din 2018 a Societății Academice de Pediatrie, s-a dezbătut acerb subiecul obezității și a statutului acesteia de boală cronică, cu potențial recidivant, care trebuie tratată ca atare de specialiști.

Mai mult decât atât, obezitatea este o boală incurabilă, asemenea diabetului tip 2, de exemplu. Dacă un pacient atinge sub terapie antidiabetică valorile glicemice și alți biomarkeri de control în limite normale, acest lucru nu înseamnă că este vindecat, el urmând toată viața tratamentul dietetic și/sau farmacologic cu sau fără insulină. La fel și pacienții cu obezitate care ajung prin tratament dietetic și/sau medicamentos și/sau chirurgical la parametri normali ai indicelui de masă corporală.

Paradigma obezității

Obezitatea este un factor important de risc pentru diabetul tip 2, hipertensiune, dislipidemie, apnee de somn și steatoză hepatică non-alcoolică. În toate cazurile de co-morbidități optimizarea alimentației și a stilului de viață în vederea scăderii în greutate sunt mandatorii. Însă, această strategie terapeutică „mănâncă mai puțin, consumă mai mult prin sport” are la bază ipoteza conform căreia supraalimentația este cauza obezității, iar obezitatea reprezintă o opțiune personală de a adopta un stil de viață obezogen și de a-l păstra indiferent de consecințe.

Specialiștii care tratează obezitatea atrag însă atenția că „supraalimentația nu este o cauză a obezității, ci obezitatea cauzează supraalimentația”. Aceștia în mod intuitiv tind să identifice factorii declanșatori ai obezității dincolo de tiparele alimentare și de activitate fizică, inclusiv nivelul de stres, orarul de somn și tulburările asociate ritmului circadian, respectiv medicația care favorizează obezitatea prin creșterea compartimentului adipos.

De fapt, în ultimii 40 de ani nicio țară nu a prezentat o reducere semnificativă a ratelor de obezitate, în ciuda industriei dietelor pentru slăbit și a sportului care au „înflorit” în aceste ultime decenii.

Prin analogie, înfometarea promovată de dietele drastice, dezechilibrate de slăbit nu este un „leac” pentru obezitate, ci tratamentul eficient al obezității ajută la reducerea aportului alimentar, fie că vorbim de strategii dietetice, farmacologice sau bariatrice.

Cum trebuie abordată obezitatea?

Atunci când mecanismul obezității este unul patofiziologic, multicauzal, și nu unul predominant voluntar, cum este controlul voluntar al aportului energetic, tratamentul constă în restabilirea echilibrului fiziologic care previne în mod natural supraalimentarea.

Arsenalul terapeutic al obezității trebuie să corecteze țintit disfuncțiile ce au condus la creșterea ponderală și include aderarea la o dietă sănătoasă, creșterea gradului de activitate fizică, reducerea stresului, normalizarea programului de somn și a ritmului circadian, utilizarea la nevoie a medicației antiobezitate (precum metforminul și liraglutida) și a chirurgiei bariatrice.

Intervențiile care eșuează frecvent pe termen lung sunt restricția calorică fără a modifica compoziția chimică a dietei asociate creșterii ponderale, medicația malabsorptivă (Xenical sau Orlistat) și dispozitivele pentru restricția aportului alimentar sau care cauzează malabsorbția, precum balonul intragastric.

De asemenea, creșterea gradului de activitate fizică la un pacient care deja se antrenează regulat este puțin probabil să contribuie pe termen lung la scăderea în greutate.

Fiecare intervenție antiobezitate este eficientă, dar pentru un număr foarte restrâns de persoane, constatându-se o variabilitate enormă a răspunsului la astfel de intervenții. De aceea nu există o dietă/soluție universală care să rezolve această problemă, iar tratamentul trebuie să fie foarte puternic individualizat, inclusiv pe subtipul de obezitate, care ar putea prezice răspunsul particular la o anumită intervenție antiobezitate.

În acest scop se explorează beneficiile pe care le poate aduce calcularea unui scor de risc genetic, util pentru determinarea probabilității ca un individ să răspundă la o terapie antiobezitate particulară. Individualizarea în funcție de profilul genetic este însă abia la început.

Dieta persoanelor cu predispoziție genetică pentru obezitate
Între timp, intervențiile nutriționale și de activitate fizică moderate, dar sustenabile, livrate și aplicate atât la nivel individual, de grup și obligatoriu la nivelul întregii familii în cazul copiilor, sunt mult mai importante decât impunerea unor obiective ponderale ambițioase, nerealiste, nesustenabile pe termen lung. Intervențiile agresive pentru scăderea în greutate se stabilesc în funcție de riscurile individuale impuse de surplusul ponderal și co-morbiditățile asociate, acestea nefiind lipsite de reacții adverse.

De exemplu, la copiii în perioada de creștere, scăderea în greutate nu este întotdeauna obiectivul intervenției antiobezitate, ci stabilizarea indicelui de masă corporală prin încetinirea acumulării de țesut adipos în paralel cu creșterea în înălțime și dezvoltarea organismului.

Astfel, identificarea corectă a factorilor cauzali și individualizarea obiectivelor terapeutice sunt esențiale pentru a crește eficiența tratamentului antiobezitate. Pacienții trebuie abordați cu mult tact și sinceritate cu privire la rezultate și așteptări. Dacă unui pacient i se va promite că o anumită dietă și regim de exerciții fizice vor rezolva problema obezității, iar obiectivul nu este atins, pacientul dezamăgit va fi mult mai puțin dispus să caute soluții pe viitor pentru boala sa.

Sursa: Medscape Medical New