O nouă genă ar putea juca un rol major în apariția dislexiei

Un studiu recent publicat în Journal of Neuroscience sugerează existența unei gene asociate cu dislexia care ar putea interfera cu procesul de vorbire și în cele din urmă să determine dificultățile și tulburările de citire caracteristice afecțiunii.


Gena DCDC2 este considerată responsabilă de componenta auditivă din cadrul procesului complex de însușire al limbajului scris/ citit.

Până în prezent au fost formulate 2 teorii cu privire la etiologia dislexiei: teoria vizuală sau teoria memoriei și teoria auditivă; cea din urmă este sugerată și de studiul de față. Identificarea unei componente genetice în ceea ce privește dislexia ar putea contribui semnificativ în prevenția și identificarea precoce a persoanelor cu risc pentru această afecțiuni și adoptarea unor măsuri imediate.

Potrivit coordonatorului acestei cercetări, doctorul în neuroștiințe Michael Kilgard, dificultatea  de a percepe corect sunetele propriei limbi implică la rândul ei și tulburări în momentul în care sunetele și cuvintele respective vor fi citite.

Studiul experimental a implicat 2 cobai sănătoși care au fost învățați să recepționeze și să recunoască o varietate de sunete. În momentul în care gena DCDC2 a fost suprimată, șoriceii nu au mai fost capabili să identifice sunetele de vorbire respective.

Rezultatele acestui studiu ar putea schimba complet perspectiva din care sunt privite și abordate dizabilitățile de învățare. Mai mult decât atât, doctorul Kilgard susține că o serie de teste genetice care sunt deja comercializate ar putea fi utile în detectarea genei DCDC2, implicată în apariția dislexiei. Cu toate acestea, vor fi necesare studii suplimentare pentru validarea ipotezei.

Sursa: Medical Xpress