O nouă cercetare identifică subtipul cheie de vaginoză bacteriană care crește riscul de chlamydia

Chlamydia trachomatis reprezintă una dintre cele mai frecvente infecții bacteriene cu transmitere sexuală la nivel mondial, afectând peste 130 de milioane de persoane în 2019. Cercetările indică faptul că adolescenții și tinerii (sub 25 de ani) sunt deosebit de vulnerabili la această infecție, cu incidență crescută în rândul persoanelor de etnie afro-americană și hispanică. Dincolo de prevalența ridicată, infecția poate conduce la complicații serioase la femei (de exemplu, boală inflamatorie pelvină, durere pelvină cronică, sarcină ectopică și infertilitate) și la probleme neonatale (conjunctivită și pneumonie). 
Studiile au sugerat că factori precum multiplele contacte sexuale, istoric de infecții cu transmitere sexuală, educație deficitară și prezența vaginozei bacteriene (înțeleasă ca disbioză vaginală) ar putea favoriza atât apariția, cât și persistența infecției cu Chlamydia trachomatis. Cu toate acestea, asocierea dintre chlamydia și vaginoza bacteriană rămâne uneori dificil de cuantificat, dată fiind suprapunerea factorilor de comportament sexual și asimptomaticitatea celor două afecțiuni.  

Un aspect central în cercetările din ultimii ani este analiza microbiomului cervico-vaginal, format din multiple specii bacteriene și fungice care interacționează cu mucoasa vaginală. Studiile arată că un microbiom dominat de Lactobacillus (precum L. crispatus) oferă protecție împotriva Chlamydia trachomatis prin mecanisme precum secreția de acid lactic și alte căi antiinflamatorii. În schimb, un mediu polimicrobian se corelează cu un risc crescut de infecții sexuale.  

Cercetătorii de la Albert Einstein College of Medicine, Roswell Park Comprehensive Cancer Center și Icahn School of Medicine din Mount Sinai au desfășurat un studiu într-o cohortă de adolescente și tinere (560), majoritatea afro-americane și hispanice, pentru a evalua microbiomul cervico-vaginal înainte, în timpul și după o infecție nouă cu Chlamydia trachomatis. Pentru aceasta, au fost incluse participante cu un istoric comun de factori de risc și au fost analizate următoarele etape temporale:  

• Vârsta medie: aproximativ 20 de ani (majoritatea fiind eleve sau studente).  
• Prezența chlamidiei la momentul inițial (t0) și evaluarea retrospectivă a microbiomului cu 6 luni înainte de infecție (t−1).  
• Tratamentul infecției (cel mai des cu azitromicină sau doxiciclină).  
• Evaluarea microbiomului post-tratament (t+1) și urmărirea posibilelor reinfecții și complicații (boală inflamatorie pelvină, sarcină ectopică, avort spontan).  

Pentru a defini mai precis starea de vaginoză bacteriană, s-au folosit atât scoruri moleculare de tip Nugent-like (molBV), cât și categorii standardizate de tip community state type (CST). Principalele CST analizate au fost:  

• CST dominat de Lactobacillus (de exemplu, L. crispatus, L. iners) – asociat cu status clinic mai sănătos.  
• CST-IV-A și CST-IV-B – asociate cu prezența speciilor polimicrobiene precum Candidatus Lachnocurva vaginae și Atopobium vaginae.  

Rezultate

Asocierea dintre vaginoza bacteriană și riscul de infecție cu Chlamydia trachomatis

• Participantele cu scoruri moleculare de tip BV (molBV ≥7) au prezentat un risc crescut de a dezvolta infecție cu Chlamydia trachomatis.  
• În special, acele participante care aveau un microbiom caracterizat prin CST-IV-A (predominant Candidatus Lachnocurva vaginae) au avut un risc și mai mare de infecție, comparativ cu alte subtipuri de disbioză.  

Relevanța subtipurilor de vaginoză bacteriană

• Definirea vaginozei bacteriene în două subtipuri moleculare (numite mBV-A și mBV-B) a permis o diferențiere mai fină. Cel mai mare risc de dobândire a chlamidiei a fost atribuit mBV-A, caracterizat prin suprapopularea cu Candidatus Lachnocurva vaginae. Acest subtip ar putea fi implicat în reducerea cantității de D-lactat și în alte mecanisme ce facilitează pătrunderea și persistența Chlamydia trachomatis.  
• Un scor compozit, care include mai multe bacterii asociate cu vaginoza bacteriană (Megasphaera, Prevotella, Clostridium etc.), a avut o putere chiar mai mare de predicție asupra riscului de infecție, sugerând un efect cumulat al comunităților bacteriene în defavoarea unei singure specii.  

Perturbarea microbiomului de către Chlamydia trachomatis

• La momentul detectării infecției (t0), s-a remarcat o diversitate microbiană crescută (Shannon, p < 0,001) și prezența unui număr mai mare de specii asociate cu disbioza.  
• În ceea ce privește compoziția fungică, nu s-au identificat diferențe semnificative între cazuri și controale.  

Evoluția microbiomului după tratament

• După administrarea de azitromicină sau doxiciclină, la interval de aproximativ 6 luni (t+1), microbiomul participantelor cu chlamidie a revenit în mare parte la o compoziție similară momentului de dinaintea infecției.  
• Cu toate acestea, anumite caracteristici vaginale (precum un nivel intermediar al scorului BV și prezența CST-IV-A) rămâneau mai frecvente în grupul care avusese infecție, semn că antibioticele pot induce o reconfigurare doar parțială a comunităților microbiene.  

Reinfecțiile și complicațiile ulterioare

• Reinfecția cu Chlamydia trachomatis a survenit semnificativ mai des la participantele deja infectate anterior, comparativ cu persoanele fără infecție inițială.  
• Persoanele cu subtipul mBV-A (CST-IV-A) post-tratament au arătat o rată mai mare de reinfecție, ceea ce indică rolul persistent al disbiozei în favorizarea reapariției infecției.  
• Au existat indicii că persoanele la care vaginoza bacteriană a persistat după tratament ar putea prezenta un risc crescut de complicații precum boala inflamatorie pelvină și avort spontan. Datorită numărului mic de cazuri, aceste date trebuie însă interpretate cu prudență.  

Concluzii

Acest studiu evidențiază că anumiți factori ai microbiomului cervico-vaginal joacă un rol crucial în achiziția și evoluția infecției cu Chlamydia trachomatis la adolescente și tinere, mai ales în rândul populațiilor afro-americane și hispanice, expuse unui risc crescut. Două concluzii importante sunt:  

• Prezența unor subtipuri specifice de vaginoză bacteriană (mBV-A cu CST-IV-A) a fost în mod constant asociată cu un risc mai mare de infecție și cu reinfecții.
• 2Normalizarea parțială a microbiomului după tratament arată că simpla eradicare a chlamidiei nu restabilește întotdeauna un echilibru microbian complet, menținându-se un profil de disbioză cu potențial pentru alte complicații.

Implicațiile acestor constatări sunt semnificative pentru prevenția și managementul infecțiilor cu transmitere sexuală. Identificarea timpurie a subtipurilor de vaginoză bacteriană ar putea ghida aplicarea unor intervenții țintite (de exemplu, terapii probiotice, scheme antibiotice diferențiate, programe educaționale) menite să reducă povara chlamidiei și să prevină apariția complicațiilor. De asemenea, aceste date subliniază importanța monitorizării de lungă durată a microbiomului în rândul femeilor tinere, pentru a minimiza riscul de recurență a infecțiilor și al afecțiunilor asociate.