O nouă cercetare explorează hidrogenul sulfurat ca tratament pentru obezitate

Bolile metabolice, cum ar fi obezitatea și boala hepatică non-alcoolică (NAFLD), reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel global. Obezitatea este caracterizată de o acumulare excesivă de țesut adipos alb, asociată cu inflamație cronică și rezistență la insulină, fiind principalul factor de risc pentru dezvoltarea NAFLD. NAFLD, redenumită recent boală hepatică grasă asociată cu metabolismul (MAFLD), se manifestă prin acumularea de trigliceride în citoplasma hepatocitelor și poate progresa spre afecțiuni hepatice mai severe.
Un studiu recent publicat în jurnalul Pharmacological Research a investigat impactul unui donator de hidrogen sulfurat (H₂S) orientat către mitocondrii, numit AP39, asupra dezvoltării ficatului gras și a obezității la șoarecii hrăniți cu o dietă bogată în grăsimi. Un factor central în patogeneza MAFLD este lipogeneza de novo, adică sinteza de noi acizi grași din subunități de acetil-CoA. Aceasta este reglată de factorul de transcripție SREBP-1, care controlează expresia genelor lipogenice precum FASN și SCD1. Activarea SREBP-1 este influențată de calea de semnalizare mTOR, cunoscută pentru rolul său în metabolismul celular.

Metodologia studiului:

• Animale de studiu: Șoarecii au fost împărțiți în patru grupuri: control, control + AP39, HFD și HFD + AP39.
• Tratament: AP39 a fost administrat subcutanat la o doză de 0,1 mg/kg, de trei ori pe săptămână, timp de 12 săptămâni.
• Evaluări: S-au măsurat greutatea corporală, consumul de alimente, testul de toleranță la glucoză, parametri biochimici, histologie hepatică și a țesutului adipos, expresia genelor și analiza proteomică.

Cercetările au demonstrat că administrarea AP39 la șoarecii hrăniți cu o dietă bogată în grăsimi a redus în mod semnificativ obezitatea și acumularea de grăsime în ficat, fără a influența consumul de alimente. AP39 a inhibat lipogeneza de novo prin reducerea activării căii de semnalizare mTOR/SREBP-1/SCD1, care este esențială pentru sinteza acizilor grași și dezvoltarea ficatului gras. De asemenea, administrarea AP39 a scăzut inflamația în ficat și țesutul adipos prin inhibarea căii de semnalizare NF-κB, responsabilă de inflamația cronică.

Pe lângă reducerea inflamației, AP39 a îmbunătățit profilul metabolic prin scăderea nivelurilor de trigliceride în plasmă și ficat, precum și prin creșterea raportului de glutation redus/oxidat (GSH/GSSG), un indicator al stresului oxidativ. De asemenea, s-a observat o scădere a leptinei în plasmă, un hormon legat de reglarea greutății corporale, și o creștere a expresiei enzimei ATGL, care stimulează lipoliza în țesutul adipos alb.

Concluzii

Descoperirile sugerează că donatorul de H₂S direcționat către mitocondrii, AP39, poate fi o strategie terapeutică promițătoare în tratamentul ficatului gras și al obezității. Prin inhibarea lipogenezei de novo și a inflamației, AP39 are potențialul de a aborda două mecanisme centrale în patogeneza acestor afecțiuni metabolice. Studiul oferă noi perspective asupra rolului H₂S în reglarea metabolismului lipidic și a inflamației și deschide calea pentru dezvoltarea de noi ținte terapeutice în bolile metabolice asociate obezității.

sursa: News Medical