Nu rămân însărcinată! Vezi top 10 cauze de infertilitate în cuplu

Infertilitatea reprezintă scăderea capacității de a concepe și a da naștere unui copil. Spre deosebire de sterilitate, infertilitatea este o stare reversibilă, ce se definește ca incapacitatea de procreere a unui cuplu după 1 an de contacte sexuale neprotejate. Definiția este bazată pe studii observaționale ce arată că un procent de aproximativ 85% dintre cupluri obține o sarcină în acest interval de timp.

În ceea ce privește tratamentele de fertilitate, s-a constatat o creștere a utilizării lor de-a lungul anilor, aceasta reflectând mai degrabă o schimbare semnificativă la nivel demografic, social și economic în cadrul societății actuale. De asemenea, s-a observat o creștere importantă a utilizării metodelor contraceptive și amânarea procreării până în ultimele două decade ale vieții reproductive.

Vârsta indivizilor poate avea un impact important asupra fertilității și poate afecta femeile cu mulți ani înainte de instalarea menopauzei, un factor important dependent de vârstă fiind pierderea foliculilor ovarieni. Potrivit unor studii, o femeie în vârstă de 38 de ani, are 25% din șanșele uneia de 30 de ani de a rămâne îsărcinată. De asemenea, incidența avorturilor spontane crește de la 10% în cazul femeilor sub 30 de ani la peste 40% când vine vorba de femeile trecute de 40 de ani, numărul crescut de avorturi putând fi atribuit anomaliilor apărute din cauza ovocitelor îmbătrânitre. (1, 4)

Cauze de infertilitate feminină

Cele mai frecvente cauze de infertilitate feminină, sunt reprezentate de:

1. Tulburări de ovulație

Tulburările de ovulație sunt responsabile de 25% din totalul cauzelor de infertilitate. Oligoovulația sau absența ei apare din cauza incapacității unor ovocite de a fi feritilizate. În cazul femeilor care au ciclu menstrual regulat, ovulația poate fi estimată în 98% din cazuri. Nu este însă o regulă generală, întrucât ciclurile mestruale neregulat nu reprezintă un semn clar de anovulație.

În unele cazuri, chiar dacă ovulația a avut loc, poate exista un defect de fază luteală, caracterizat printr-o secreție inadecvată de progesteron a corpului luteal, lucru care va împiedica implantarea. Diagnosticul este stabilit pe baza datării fazei luteale endometriale. Dacă dezvoltarea histologică a endometrului întârzie mai mult de 2 zile, se poate pune diagnosticul de defect de fază luteală. Cu toate acestea, peste 30% dintre femei îndepilinesc acest criteriu.

În ceea ce privește pacientele cu cicluri menstruale anovulatorii, este necesară deteminarea valorii serice a prolactinei și a TSH-ului, iar în anumite cazuri, dozări de hormoni androgeni. Indiferent de situație, se recomandă evaluarea fazei foliculare a ciclului menstrual –zilele 2-4 – aceasta constând în dozarea de FSH, LH și estradiol, pentru a monitoriza rezerva ovariană. (1, 2)

2. Endometrioza

Endometrioza se definește ca prezența glandelor endometriale și a stromei în afara uterului, fiind întâlnită la aproximativ 3-10% din femeile aflate la vârsta reproductivă. Această afecțiune poate fi asimptomatică, afectând însă fertilitatea, dar există situații în care poate apărea durere pelvină severă, dismenoree și dispareunie. Diagnosticul poate fi sugerat de apariția leziunilor caracteristice în timpul explorării chirurgicale, însă se confirmă doar prin efectuarea biopsiei.

Patologia endometriozei nu este încă pe deplin cunoscută, însă se crede că aceasta ar implica menstruația retrogradă, ce implică întoarcerea sângelui menstrual - cu conținut de celule endometriale - în trompele uterine și în cavitatea pelvină. Aceste celule endometriale se vor atașa de pereții și organele pelvine, loc în care se vor dezvolta și îngroșa în timp, urmând să sângereze la fiecare menstruație. Lichidul peritoneal este alterat în prezența țesutului endometrial, cu creșterea numărului de macrofage și a mediatorilor inflamatori. Aceste schimbări produc efecte adverse asupra foliculogenezei, transportului zigotului și implantării acestuia. (1, 2)

3. Adeziunile pelvine

Anomaliile tubare și adeziunile pelvine reprezintă 12, respectiv 11% din cauzele de infertilitate și împiedică transportul ovocitului și al spermei către tubul fallopian. Adeziunile pelvine pot modifica anatomia pelvisului, alterând astfel transportul ovocitului și al spermatozoizilor dar și implantarea embrionului.

4. Blocajul tubar

Infertilitatea de origine tubară poate apărea din mai multe cauze:

• Inflamatorii – Gonococi, Bacili Koch, Micoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, Chlamidia trachomatis, Stafilococi, Streptococi, Cocobacili, pot produce obstrucții tubare sau alterarea transportului și hranirii gameților.
• Traumatice – chiuretaje, operații pe uter sau ovar, ligamentopexii.
• De vecinătate – tumori ovariene, uterine, aderențe

Blocajul tubar poate fi diagnosticat cu ajutorul histerosalpingografiei, aceasta implicând introducerea unei substanțe de contrast ce va opacifia colul uterin, cavitatea uterină și în final trompele lui Fallopio. De asemenea, explorarea chiurgicală reprezintă o metodă de diagnostic. (1, 2, 4, 5)

5. Hiperprolactinemia

Hiperprolactinemia ocupă un procent de 7% din totalul cauzelor de infertilitate feminină și reprezintă secreția în exces de prolactină realizată de către celulele lactotrofe ale glandei pituitare.

O serie de situații patologice sunt răspunzătoare pentru prolactina serică în exces, printre cele mai frecvente numărându-se:

• Micro/ macroadenom hipofizar
• Afecțiuni hipotalamice sau pituitare – Tumori hipotalamice (craniofaringiom, metastază de cancer de sân), afecțiuni infiltrative ale hipotalamusului (sarcoidoză), secționarea axului hipotalamo – hipofizar, etc.
• Consumul unor medicamente antidepresive, antipsihotice
• Nivelul de estrogen
• Hipotiroidismul
• Macroprolactinemia
• Insuficiență renală cronică
• Injuria peretelui toracic.

Scopul tratamentului în cazul hiperprolactinemiei este de a reduce nivelul seric al prolacinei până la normal. Modalitățile de a realiza acest lucru sunt următoarele:

• Tratament medicamentos – agoniști dopaminergici - Bromocriptina, Cabergolina.
• Tratament chirurgical – adenomectomie transfrontală/ transfenoidală
• Radioterapie hipofizară (1, 2, 4, 5, 6, 7)

6. Afecțiuni uterine

Afecțiunile uterine produc în general anomalii de implantare, împiedicând mai degrabă gestația decât fecundația.

Leiomiomul uterin, cunoscut și sub denumirea de fibrom uterin, reprezintă tumora benignă dezvoltată la nivelul stratului muscular al uterului ce poate scădea rata de implantare. Acest lucru se poate întâmpla cu precădere în cazul leiomioamelor uterine cu o componentă submucoasă sau intracavitară. Cu toate acestea, nu este foarte bine cunoscut impactul lor asupra fertilității, însă se consideră că acesta produce infertilitate prin alterarea irigației endometriale și apariția unui defect de implantare al blastocistului. De asemenea, poate obstrua ostiul tubar intramural și poate crește contractilitatea uterului și probabilitatea de avort spontan.

Sincehiile uterine reprezintă o formă de factori traumatici pentru uter, fiind importante prin frecvența lor. Acestea pot afecta mentruația până la amenoree, cauzând astfel infertilitate în 85% din cazuri.

Afecțiunile congenitale și infecțiile uterine, trebuie de asemenea excluse. (1, 2, 4)

Cauze de infertilitate masculină

1. Afecțiuni sistemice și endocrine cu hipogonadism hipogonadotrop

În ceea ce privește hipogonadismul hipogonadotrop, este prezent în 5-15% din cazurile de infertilitate masculină și se caracterizează printr-un deficit de gonadotropină ce va afecta secreția de GnRH – hormonul eliberator al gonadotropinelor – hormon răspunzător de dezvoltarea caracterelor sexuale și de menținerea sănătății aparatului reproducător.

Hipogonadismul hipogonadotrop poate fi:

• Congenital – provocat de anomalii genetice ce determină o secreție de GnRH inadecvată
• Dobândit – apare după maturizarea completă a caracterelor sexuale (1, 3, 4)

2. Defecte testiculare primare în cadrul spermatogenezei

Defectele testiculare primare sunt prezente în 70-80% din totalul cazurilor de infertilitate masculină, cel mai comun fiind sindromul Klinefelter, însă majoritatea celor din această categorie prezintă disspermatogeneze idiopatice, un defect izolat în cadrul spermatogenezei, fără o cauză identificabilă. Aceasta se poate produce prin afectarea goniilor primordiale, sau prin accidentele din timpul diviziunilor reducționale ale spermatociților. Din acest grup, se va lua în considerare:

• Aplazia celulelor germinale
• Criptorhidismul
• Varicocelul
• Sindroml cililor imobili

Infertilitatea prin anomalii de dezvoltare orhitică presupune:

• Dismorfogeneza structurilor orhitice – tubi spermatici, țesut interstițial, spermatocite
• Dishormonogeneza - leziuni enzimatice cu afectarea hormonogenezei
• Disgametogeneza - reprezintă consecința afectării epiteliului seminal. (1, 3, 4)

3. Anomalii de transport ale spermei

Epididimul reprezintă locul de formare și maturare al spermei și, totodată, o parte esențială a sistemul de trasport al acesteia. Canalul deferent va trasporta apoi sperma din epididim către uretră, loc în care aceasta este diluată de către secrețiile provenite de la nivelul prostatei și al veziculelor seminale. Anomalii la oricare din acestea, în special la nivelul epididimului sau canalului deferent, pot cauza infertilitate. (1, 3, 4)

4. Infertilitate masculină idiopatică

Infertilittea masculină idiopatică se referă la persoanele cu spermogramă normală și o parteneră fără probleme de infertilitate, care nu pot procrea, în ciuda unor evaluări riguroase ale posibilelor cauze. (1, 3, 4)