Noua moleculă descoperită ar putea ajuta în tratarea mai eficientă a depresiei
©
Autor: Irimia Monica Cristiana
Descoperirea unei noi molecule implicate în depresie oferă o nouă perspectivă asupra acestei boli și ar putea să faciliteze apariția unor tratamente cu mai puține efecte secundare.
Într-un studiu publicat în Nature Medicine, o echipă de cercetători de la McGill University și Institut national de la santé et de la recherche médicale (INSERM) din Franța au examinat mecanismele biologice și moleculare din neuroni în timpul unui tratament clasic cu antidepresive.
Cercetarea, desfășurată pe oameni și șoareci concomitent și condusă de către Bruno Giros, profesor la Departamentul de Psihiatrie de la McGill și Eléni Tzavara, director în cercetare la INSERM, a fost proiectată pentru a arăta cum acționează antidepresivele asupra a doi neurotransmițători, care sunt recunoscuți pentru a avea o influență asupra stării de spirit: serotonina și noradrenalina.
Când acești neurotransmițători intră în contact cu receptorii localizați pe suprafața neuronilor, ei declanșează avalanșe de semnale în interiorul celulei. Astfel, moleculele dau aceste instrucțiuni mai departe pentru a ajunge până la nucleu, transmițându-i acestuia să activeze sau să dezactiveze expresia genelor implicate în diverse funcții biologice. Deoarece antidepresivele acționează direct asupra a doi neurotransmițători multifuncționali, ele au anumite efecte adverse.
În acest studiu, cercetătorii arată cum, la șoareci, o moleculă care a fost vizată, anume Elk-1, pare a fi implicată direct în tulburările depresive.
Pentru aproximativ o treime din pacienții care suferă de tulburare depresivă majoră, calea spre vindecare nu este ușoară, deoarece medicii trebuie să găsească, mai mult prin încercare, medicamentul și dozajul adecvat pentru tratament. La aproximativ 33% dintre pacienți, niciunul dintre medicamentele existente nu are niciun efect.
„Medicamentul pe care l-am testat ar putea constitui un tratament cu o probabilitate mai mică de eșec”, spune Giros. „Antidepresivele clasice durează până la trei săptămâni pentru a-și face efectul, iar această nouă abordare și-ar putea face efectul mai rapid”. Acest posibil nou medicament a fost dezvoltat de Melkin Pharmaceuticals, un tip de biotehnologie co-fondat de Giros.
Cercetarea lui Giros s-a concentrat asupra faptului că Elk-1 arată ca un biomarker terapeutic foarte promițător și pentru a vedea care dintre pacienți sunt mai susceptibili să răspundă pozitiv la tratamente.
Sursa: Science Daily

Data actualizare: 15-06-2019 | creare: 10-08-2018 | Vizite: 1172
Bibliografie
A new molecular target identified in depression, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2018/05/180507111851.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Combinația antidepresive plus psihoterapie nu pare a îmbunătăți rezultatele în cazul pacienților cu depresie majoră
- Cum să îți revii după o despărțire
- Simptomele persistente de insomnie din copilărie sunt asociate cu tulburări de dispoziție în viața de adult
- Preșcolarii care stăpânesc limbajul matematic au aptitudini mai bune la școală
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Depresie ajutor!
- Depresie, anxietate, palpitatii la inima
- Cum sa combat depresia??
- Insomnie sau depresie
- Pot scapa de dependenta de medicamente de la psihiatru?
- Atac de panica, hipohondrie, depresie
- Modificari biologice in Depresie
- Depresie sau stres?
- Stare depresiva de pe urma expunerii la soare
- Stare depresiva?