Nefropatia cu IgA, boala a cărei cauză este extrarenală

Krzysztof Kiryluk, profesor de medicină la universitatea americană și autor principal al studiului, afirmă că acest tip de nefropatie este dificil de diagnosticat și implică, de cele mai multe ori, necesitatea realizării unei biopsii la nivel renal, procedeu invaziv ce presupune un număr crescut de riscuri.
Eșantionul de studiu a fost compus din 40000 de participanți cărora li s-au prelevat biopsii renale și care au fost comparate cu mostre de țesut renal sănătos de la participanți ce nu prezintă această afecțiune. De menționat, însă, este faptul că studiul a durat în total 10 ani și a presupus implicarea a peste 200 de cercetători și clinicieni din cadrul a minimum 100 de instituții, fiind cel mai complex studiu realizat asupra nefropatiei cu IgA.
Rezultatele analizei au arătat că majoritatea genelor afectate în cadrul afecțiunii sunt legate de producerea de anticorpi, mai exact de imunoglobuline A, aspect ce sugerează faptul că reglarea nivelurilor acestora ar putea fi un factor cheie din spatele acestei boli. Mai mult, Ali Gharavi, profesor de nefrologie și co-autor al studiului, este de părere că în urma studiului s-a obținut un profil de risc genetic ce ar putea facilita identificarea pacienților ce prezintă un risc crescut de progresare a afecțiunii spre insuficiență renală.
De asemenea, echipa a identificat proteine cheie ce ar putea reprezenta ținta unor noi terapii medicamentoase prin care nefropatia cu IgA să poată fi tratată, descoperind deja două substanțe, anterior utilizate pentru tratamentul altor afecțiuni, ce ar putea fi utilizate în cadrul tratamentului acestei boli.
Kiryluk subliniază și faptul că recent s-a descoperit că țintele medicamentoase ce au drept fundament alterări genetice sunt mai ușor de atins în cadrul tratamentelor, ceea ce face oamenii de știință să spere că unele companii farmaceutice vor începe să dezvolte medicamente pentru nefropatia cu imunoglobuline A pe baza descoperirilor obținute în cadrul studiului curent. Astfel, persoanele care suferă de această afecțiune vor avea o șansă la tratament.
Data actualizare: 27-06-2023 | creare: 27-06-2023 | Vizite: 768
Bibliografie
https://www.news-medical.net/news/20230623/IgA-nephropathy-The-disease-that-lies-outside-the-kidney.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Administrarea vaccinului antrigripal în sarcină protejează copilul până la 8 săptămâni după naștere
- Antibioticele slăbesc sistemul imunitar al generațiilor de pești
- STUDIU: Oligozaharidele din laptele matern și infecția cu rotavirus
- Vaccinarea HPV cu doză unică, o potențială intervenție de sănătate publică cu impact global
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni