Molecula GDF11 imită beneficiile regimurilor dietetice sărace în calorii
©
Autor: Teodorescu Mihai

În prezent, menținerea unei sănătăți generale optime pe termen lung nu reprezintă o utopie, ci o realitate. Cercetările efectuate în ultimele trei decenii confirmă faptul că modificările alimentare ar putea avea un impact major asupra sănătății, în mod special la persoanele vârstnice. Mai precis, studiile arată că prin restricționarea aportului de calorii, de exemplu printr-un post intermitent, poate fi prelungită semnificativ speranța de viață. Totodată, reducerea cu 20-30% a numărului de calorii consumate zilnic reduce riscul de cancer sau boli cardiovasculare, contribuind și la menținerea sănătății neurologice.
Conform unei cercetări recente, efectuată de către oamenii de știință de la Institutul Pasteur, un factor sanguin este implicat în procesul de îmbătrânire, efectele sale asupra organismului fiind similare cu cele ale dietelor ce prevăd restricția calorică. Anchetatorii au arătat că molecula GDF11 poate imita beneficiile regimurilor dietetice cu restricție calorică, ce și-au dovedit în studiile anterioare eficacitatea în reducerea bolilor cardiovasculare, creșterea neurogenezei în creier și în prevenirea cancerului.
Cercetătorii au injectat șoareci de laborator în vârstă cu sângele provenit de la șoarecii tineri și au remarcat o îmbunătățire a fluxului sanguin cerebral. Pentru a investiga teoria propusă, conform căreia restricțiile alimentare și suplimentarea cu sânge tânăr la șoarecii îmbătrâniți au în comun aceleași mecanisme, oamenii de știință au examinat molecula GDF11, ce aparține familiei de proteine implicată în dezvoltarea embrionară. Molecula GDF11, deja cunoscută pentru capacitatea sa de a întineri creierul îmbătrânit, a ajutat șoarecii să piardă în greutate, fără a-și modifica însă aportul alimentar. Legătura dintre moleculă, restricția calorică și efectele regeneratoare ale sângelui tânăr a fost confirmată prin studierea hormonului secretat de țesutul adipos care induce pierderea în greutate, însă fără a afecta pofta de mâncare.
sursa: Science Daily
Data actualizare: 28-10-2019 | creare: 28-10-2019 | Vizite: 605
Bibliografie
A blood factor involved in weight loss and aging, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/10/191022104858.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- COVID-19 are un impact semnificativ asupra bunăstării mintale și a calității vieții, constată un studiu
- Antibioticele afectează în mod diferit microbiomul intestinal al bărbaților și femeilor
- Comportamentele sedentare, inclusiv statul pe scaun, asociate cu creșterea sentimentelor de depresie
- Riscul de suicid la persoanele diagnosticate cu cefalee
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni