Inflamația cronică, prevenită sau chiar stopată în viitor?

©

Autor:

Inflamația cronică, prevenită sau chiar stopată în viitor?
Oamenii de ştiință de la Universitatea din California au identificat un „comutator” molecular care controlează aparatul imunitar responsabil pentru inflamațiile cronice din organism. Cercetarea actuală poate duce la apariția unor modalități de stopare sau chiar de inversare a condițiilor medicale asociate vârstei înaintate şi care sunt determinate de inflamațiile cronice.
Inflamația cronică, considerată un răspuns imun al organismului la o iritație, leziune sau infecție, apare în urma creşterii producției de hormoni proinflamatori, ca urmare a concentrării exagerate a sistemului imunitar. Vârsta înaintată, stresul şi toxinele din mediul înconjurător pot reprezenta o cauză a inflamației cronice. Inflamația cronică poate contribui la dezvoltarea unor boli severe, precum Alzheimer, Parkinson, diabet sau cancer.

În cadrul studiului, cercetătorii au demonstrat că este posibilă oprirea prin deacetilare a proteinelor imune inflammasom NLRP3, responsabile pentru sesizarea potențialelor amenințări la nivelul organismului și lansarea unui răspuns la inflamație. De asemenea, anchetatorii au reuşit să arate că prin supraactivarea proteinelor NLRP3 este crescut semnificativ riscul de îmbolnăvire cu anumite afecțiuni cronice. Rezultatele studiului sugerează că oprirea prin deacetilare a proteinelor inflammasom NLRP3 poate ajuta la prevenirea sau tratarea afecțiunilor cronice cauzate de inflamații şi eventual la prevenirea degenerării legate de vârstă.

Autorul principal al studiului, Danica Chen, profesor asociat de biologie metabolică, științe nutriționale și toxicologie la UC Berkeley a declarat că există suficiente dovezi care să confirme faptul că procesul de eliminare a materiei moleculare (deacetilarea) poate să stopeze acțiunea proteinelor implicate în răspunsul inflamator. „Această acetilare poate servi ca un comutator. Atunci când este acetilat, acest inflammasome este pornit. Când este deacetilat, proteina inflammasome NLRP3 se opreşte.”

sursa: Science Daily

Data actualizare: 02-10-2020 | creare: 18-02-2020 | Vizite: 723
Bibliografie
Molecular 'switch' reverses chronic inflammation and aging, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/02/200206144837.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Exercițiul fizic crește nivelul din corp al substanțelor asemănătoare canabisului, ceea ce reduce inflamația cronică
  • O nouă abordare împotriva inflamației cronice: nanocorpii
  • Carența de vitamină D ar putea fi cauza inflamației cronice
  •