Infecție bacteriană sau virală? Indiciile leucogramei (formula leucocitară)

De-a lungul vieții ne întâlnim cu o multitudine de agenți infecțioși, printre care și virusurile și bacteriile. Este important să facem diferența între cele două, întrucât tratamentul nu este același, depinzând de factorul etiologic (care cauzează boala).

Virusul este un microb de dimensiuni mici, constituit dintr-o moleculă de acid nucleic, neputând fi vizualizat cu ajutorul microscopului optic. Acesta nu se poate multiplica în afară celulelor vii. Printre bolile produse de virusuri se numară răceala comună, dizenteria, mononucleoza, hepatita, oreionul, rubeola, dar şi afecţiuni mult mai grave cum ar fi SIDA (infecţia cu HIV). (1)

Bacteriile reprezintă microorganisme unicelulare procariote, celule cu o structură diferită de cea a celulelor animale (celulele eucariote). Acestea pot fi patogene (cauzează boli precum faringita bacteriană, tuberculoza, pneumonia, meningita, sifilisul, etc.) sau nepatogene (cele ce conviețuiesc cu organismul uman, fără a fi cauza vreunei afecțiuni). (2)

Există afecţiuni ce pot fi cauzate atât de virusuri, cât şi de bacterii: amigdalita, pneumonia, dizenteria, meningita. Pentru a pune un diagnostic corect şi a trata eficient pacientul este important ca medicul să ştie factorul care a declanşat boala.

Ce este hemoleucograma?

Hemoleucograma este una dintre analizele uzuale, solicitată fie pentru screening, fie pentru a orienta un diagnostic pus în urma examenului clinic. În cazul infecțiilor, aceasta poate oferi informații cu privire la agentul etiologic.
Hemoleucograma cuprinde valori referitoare la celulele roșii (eritrocitele), celulele albe (leucocitele) și plachetele (trombocitele):

Leucocite (Leucograma):

• numărul total;
• limfocite (procentul din numărul total de leucocite și numărul total de limfocite);
• monocite (procentul din numărul total de leucocite și numărul total de monocite);
• neutrofile (procentul din numărul total de leucocite și numărul total de neutrofile);
• bazofile (procentul din numărul total de leucocite și numărul total de bazofile);
• eozinofile (procentul din numărul total de leucocite și numărul total de eozinofile);

Eritrocite (Hemograma):

• numărul total;
• cantitatea de hemoglobină totala;
• hematocritul;
• volumul eritrocitar mediu (VEM);
• hemoglobina eritrocitara medie (HEM);
• concentrația medie eritrocitara a hemoglobinei (CHEM);
• lățimea distribuției eritrocitare;

Trombocite:

• numărul total;
• volumul mediu trombocitar;
• plachetocritul;
• lățimea distribuției trombocitare; (3)

În cazul unei infecții, cele mai importante modificări apar la nivelul leucogramei. Celulele albe sunt principalele celule responsabile de imunitatea organismului. Acestea sunt implicate în diverse mecanisme de apărare precum: recunoașterea agenților infecțioși, eliminarea agenților infecțioși (prin fagocitoză), producerea anticorpilor. Fiecare tip de celulă albă (limfocit, monocit, neutrofil, bazofil, eozinofil) are un rol bine definit în cadrul răspunsului imun. (4)

Infecția virală

Cele mai frecvente modificări ale hemoleucogramei în cadrul unei infecții virale (se referă la numărul total de celule):

• neutrofilele - normale sau crescute;
• limfocitele - crescute (infecții cu: virusul hepatic B, virusul herpes simplex, virusul Epsterin-Barr, etc.);
• monocitele - normale sau scăzute; (4)

Infecția bacteriană

Infecția bacteriană poate determină următoarele modificări ale hemoleucogramei (se referă la numărul total de celule):

• neutrofilele - crescute de cele mai multe ori în infecțiile acute (de exemplu infecția cu Streptococ betahemolitic de grup A - produce faringita bacteriană);
• limfocitele - crescute în infecțiile cronice (de exemplu tuberculoza: infecție cu Mycobacterium tuberculosis);
• monocitele - pot fi crescute în infecțiile cronice (tuberculoza, endocardita bacteriană); (4)

Alte analize

Pe lângă hemoleucograma există și alte analize recomandate pentru a identifica etiologia unei infecții. Acestea pot fi nespecifice, atunci când ele doar semnalează prezența unei infecții sau specifice, când acestea pun un diagnostic de certitudine.

VSH-ul (viteza de sedimentare a hematiilor), proteinele de fază acută (de exemplu Proteina C reactivă sau fibrinogenul) sunt modificate (valorile lor sunt crescute faţă de normal) în cazul unei inflamații. Inflamația este un proces ce apare ori de câte ori organismul este supus unui stres (fie el infecțios - bacterii, virusuri sau neinfectios - arsuri, alergii). Acestea sunt analize nespecifice. (8)

Diagnosticul pentru o infecție bacteriană se pune cu ajutorul culturilor bacteriene. În cazul unei faringite se poate recolta un exsudat faringian pentru a determina dacă la nivelul faringelui există bacterii patogene. În cazul în care acestea sunt prezente în cultură, se continuă investigaţiile prin efectuarea antibiogramei pentru a determina la ce antibiotice sunt sensibili germenii, medicul putând astfel să prescrie un tratament eficient. (5)

În cazul infecțiilor virale se pot efectua teste precum - viremia (detectarea virusului în sânge), culturile de virusuri sau testele rapide (de exemplu autotestul HIV). Infecțiile virale nu se tratează cu antibiotice. (6)

Concluzii

Hemoleucograma este utilă pentru a evidenția o posibilă infecție sau pentru a atrage atenția asupra faptului că există un dezechilibru în cadrul formulei leucocitare, însă un diagnostic cert de infecție bacteriană sau infecție virală nu poate fi pus fără a cerceta suplimentar pacientul, prin alte analize specifice. Dacă apar modificări ale hemoleucogramei este indicat să consultați medicul și să nu o interpretați singuri deoarece valorile pot varia și din alte motive (statusul de femeie însărcinată, infecții fungice, infecții parazitare, etc.).

În ceea ce privește tratamentul, este important de reținut că infecțiile virale nu se tratează niciodată cu antibiotic. Majoritatea infecțiilor respiratorii din sezonul rece sunt cauzate de virusuri (de exemplu virusul gripal), iar administrarea antibioticelor nu aduce niciun beneficiu. (7)