Implant cerebral folosit cu succes pentru restabilirea vederii

©

Autor:

Implant cerebral folosit cu succes pentru restabilirea vederii
Refacerea vederii la persoanele nevăzătoare ar putea deveni realitate, cu ajutorul unor implanturi cerebrale de înaltă rezoluție, se arată într-un studiu experimental condus de cercetătorii Institutului Olandez pentru Neuroștiințe. Implanturile fac posibilă recunoașterea formelor și a percepțiilor induse artificial.
Ideea de a stimula creierul cu ajutorul unui implant, pentru a genera percepții vizuale artificiale, datează de mai bine de trei decenii. Cu toate acestea, sistemele existente sunt capabile să genereze doar un număr mic de pixeli artificiali. Tocmai din acest motiv, eficiența sistemelor existente este una redusă. Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii Institutului Olandez pentru Neuroștiințe au utilizat noi tehnologii de producție și implantare, pentru a dezvolta dispozitive implementabile mai stabile și mai durabile.

Echipa de cercetători a dezvoltat implanturi de înaltă rezoluție pe care le-a inserat în cortexul vizual a două maimuțe cu vedere, cu scopul de crea imagini interpretabile prin stimulare electrică, cu ajutorul mai multor electrozi. „Numărul de electrozi pe care i-am implantat în cortexul vizual și numărul de pixeli artificiali pe care îi putem genera pentru a produce imagini artificiale de înaltă rezoluție este fără precedent”, a declarat directorul Institutului Olandez pentru Neuroștiințe, Pieter Roelfsema.

Maimuțele au trebuit mai întâi să efectueze o sarcină comportamentală simplă în care au făcut mișcări ale ochilor pentru a raporta locația unei fosfene care a fost provocată în timpul stimulării electrice printr-un electrod individual. Maimuțele au fost, de asemenea, testate pe sarcini mai complexe, cum ar fi o sarcină de direcție a mișcării. Maimuțele au recunoscut cu succes forme și percepții, inclusiv linii, puncte în mișcare și litere, folosind viziunea lor artificială.

„Implantul nostru interacționează direct cu creierul, ocolind etapele anterioare ale procesării vizuale prin ochi sau nervul optic. Prin urmare, în viitor, o astfel de tehnologie ar putea fi utilizată pentru restabilirea vederii la persoanele nevăzătoare care au suferit leziuni la retina, ochi sau nervul optic, dar al căror cortex vizual rămâne intact.”, explică Xing Chen, cercetător postdoctoral în echipa Roelfsema. Cercetarea actuală pune bazele unui dispozitiv neuroprotetic care ar putea permite persoanelor nevăzătoare să își recapete vederea funcțională, să recunoască obiecte, să navigheze în împrejurimi necunoscute și să interacționeze mai ușor în medii sociale, îmbunătățind semnificativ independența și calitatea vieții acestora.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 07-12-2020 | creare: 07-12-2020 | Vizite: 1313
Bibliografie
Restoring a rudimentary form of vision in the blind, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/12/201203144234.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!