Grăsimea intermusculară crește riscul de boli de inimă, independent de IMC

Un nou studiu publicat în European Heart Journal arată că prezența grăsimii intermusculare - adică grăsimea depozitată în interiorul mușchilor - crește riscul de infarct miocardic și insuficiență cardiacă, independent de indicele de masă corporală (IMC). Studiul, condus de profesoara Viviany Taqueti de la Brigham and Women’s Hospital și Harvard Medical School, oferă dovezi solide că măsurători tradiționale precum IMC sau circumferința taliei nu sunt suficiente pentru a evalua riscul cardiovascular în mod precis pentru toți pacienții.
Deși grăsimea intermusculară este apreciată în industria alimentară pentru îmbunătățirea calității cărnii de vită, efectele sale asupra sănătății umane au fost mult mai puțin studiate. Până acum, atenția s-a concentrat asupra altor tipuri de grăsime corporală, precum grăsimea subcutanată (depozitată sub piele) sau grăsimea viscerală (localizată în jurul organelor interne). Noul studiu este primul care analizează în mod detaliat impactul grăsimii intermusculare asupra sănătății cardiovasculare și arată că aceasta poate contribui la apariția bolilor de inimă prin mecanisme independente de greutatea corporală totală.

Metodologie

Studiul a inclus un grup de 669 pacienți cu vârsta medie de 63 de ani, dintre care 70% erau femei și aproape jumătate (46%) proveneau din grupuri etnice non-albe. Participanții au fost selectați pe baza simptomelor de durere toracică și/sau dificultăți de respirație, fără a avea dovezi de boală coronariană obstructivă, ceea ce i-a făcut un grup ideal pentru a evalua factori de risc mai subtili pentru bolile cardiovasculare.

Pentru a evalua funcția cardiacă și compoziția corporală, cercetătorii au utilizat o combinație de imagistică avansată:

• Tomografie cu emisie de pozitroni/computerizată (PET/CT) pentru a analiza funcționarea inimii și a microcirculației coronariene.
• Tomografie computerizată (CT) pentru a măsura distribuția grăsimii și a masei musculare în organism.

O metodă nouă utilizată în studiu a fost calcularea fracției de mușchi gras (fatty muscle fraction), un raport între cantitatea de grăsime intermusculară și totalul de țesut muscular și adipos. Pacienții au fost monitorizați timp de aproximativ șase ani, înregistrându-se decesele și internările din cauza infarctului miocardic sau a insuficienței cardiace.

Rezultate

Analiza datelor a arătat că o cantitate crescută de grăsime intermusculară este asociată cu un risc semnificativ mai mare de disfuncție microvasculară coronariană (CMD - coronary microvascular dysfunction) și cu o probabilitate crescută de evenimente cardiovasculare grave. Printre descoperirile principale ale studiului se numără:

• Riscul crescut de boli cardiovasculare: Pentru fiecare creștere de 1% a fracției de mușchi gras, riscul de CMD creștea cu 2%, iar riscul de infarct miocardic sau insuficiență cardiacă creștea cu 7%, indiferent de IMC sau de alți factori de risc cunoscuți.
• Pacienții cu niveluri ridicate de grăsime intermusculară și CMD au avut cel mai mare risc de mortalitate, infarct miocardic și insuficiență cardiacă.
• Masa musculară slabă este asociată cu un risc cardiovascular mai mic, în timp ce grăsimea subcutanată nu a fost corelată cu un risc crescut de boli cardiovasculare.

Interpretarea mecanismelor fiziopatologice

Autorii sugerează că grăsimea intermusculară poate contribui la bolile cardiovasculare prin mai multe mecanisme:

• Inflamație cronică: Spre deosebire de grăsimea subcutanată, grăsimea intermusculară ar putea induce un răspuns inflamator sistemic, afectând funcția vasculară.
• Metabolismul glucozei și rezistența la insulină: Grăsimea infiltrată în mușchi poate modifica metabolismul energetic și poate crește riscul de diabet zaharat de tip 2 și sindrom metabolic, doi factori majori de risc cardiovascular.
• Afectarea microcirculației cardiace: Disfuncția microvasculară observată la pacienții cu niveluri ridicate de grăsime intermusculară sugerează un posibil impact negativ asupra alimentării cu sânge a miocardului.

Implicatii clinice și direcții viitoare

Aceste descoperiri au implicații importante pentru practica medicală, sugerând că evaluarea riscului cardiovascular ar trebui să includă analize mai detaliate ale compoziției corporale, dincolo de IMC. De asemenea, cercetătorii atrag atenția asupra unor posibile strategii de reducere a riscului cardiovascular la persoanele cu mușchi grași, însă sunt necesare studii suplimentare pentru a determina cea mai eficientă abordare.

Întrebări rămase deschise:

• Intervențiile terapeutice actuale (dietă, exerciții fizice, medicamente pentru slăbit) reduc în mod specific grăsimea intermusculară?
• Cum influențează noile terapii bazate pe agoniști ai receptorilor GLP-1 (ex. semaglutida) distribuția grăsimii corporale și sănătatea cardiovasculară?
• Ce rol joacă exercițiile fizice în modificarea raportului dintre masă musculară slabă și grăsimea intermusculară?

Echipa condusă de profesoara Taqueti investighează în prezent impactul diverselor strategii terapeutice, inclusiv exercițiile fizice, nutriția și intervențiile farmacologice, asupra compoziției corporale și riscului de boli cardiovasculare.

Concluzie

Studiul subliniază importanța grăsimii intermusculare ca factor de risc cardiovascular independent de IMC. Persoanele cu un nivel ridicat al acestui tip de grăsime prezintă un risc crescut de insuficiență cardiacă și infarct miocardic, iar această corelație nu poate fi detectată doar prin evaluarea greutății corporale. Descoperirile oferă o perspectivă nouă asupra modului în care trebuie evaluat riscul cardiovascular și deschid direcții pentru dezvoltarea unor strategii de prevenție și tratament mai precise.