Fobii și temeri
Autor: Elena Iamandi
Fobii și temeri
Aproape toți oamenii pot avea una, două frici iraționale. Frica de doctor, frica de paianjeni, frica de injecții, frica de a vorbi în public ș.a. Pentru majoritatea semenilor aceste temeri par a fi minore, dar când devin atât de grave încât produc o stare de anxietate extraordinară și afectează calitatea unei vieți normale, ele “capătă statut” de fobii.
Fobia reprezintă o teamă persistentă și exagerată față de o situație sau un obiect si, de regulă, sunt nepericuloase. Această frică produce persoanei o dorință irațională de a evita situațiile respective, cu toate ca, de cele mai multe ori, persoana este conștientă de caracterul irațional al fricii sale.
În literature de specialitate se disting următoarele categorii de fobii:
1. Fobia simplă (de înălțime, insect, sânge, șarpe, paianjen ș.a.): persoana nu prezintă simptome dacă nu anticipează că se va întâlni cu obiectul fobiei sale. Se dezvoltă gradat, de cele mai multe ori pe baza fricilor din copilărie;
2. Fobia socială: este mai complexa pentru că persoana se teme de lucruri inobservabile, cum ar fi critica, teama de a fi respins, evaluările negative. Fobia socială se poate centra și pe unele aspecte concrete cum ar fi: teama de a vorbi în public. De cele mai multe ori debutează în adolescență;
3. Agorafobia: teama de a se afla în spații aglomerate (magazine, piețe, cinematografe ș.a), de a călători în mijloacele de transport în comun, de a se afla departe de casă. În literatura de specialitate se susține că agorafobia debutează atât în adolescența târzie, sau în jurul vârstei de 30 de ani.
Simptomele fobiilor:
1. Simptomele fiziologice: transpirație, tremur, tensiune sau slăbiciune musculară, respirație accelerată, furnicături în stomac, senzație de greață, senzație de sufocare ș.a.;
2. Simptome comportamentale: tendința de fugă și senzația de ”stană de piatră”;
3. Simptome subiective: variază de la o persoană la alta și includ: gânduri precum:”ar fi putut să mă ucidă”, ”oamenii sunt extrem de lipsiți de grijă”, și stări afective cum ar fi jenă, teamă, furie, rușine.
Simptomele sunt întărite de gândurile negative (de exemplu:”O să leșin, ceva este în neregulă cu mine”) sau de anticiparea consecințelor confruntării cu situația fobică (de exemplu: ”Nimeni nu o să mai vorbească cu mine”sau”O să mă muște”).
Evitarea este cea care menține anxietatea persoanei, întrucât aceasta nu învață ca situația sau obiectul nu sunt atât de periculoase pe cât își închipuie.
Este important de știut că pentru a vă elibera de o fobie, trebuie să identificați factorii care mențin simptomul.
Diferența dintre frica normal și fobie
Este normal și chiar ajută să experimentăm teamă în situații periculoase. Frica este un răspuns uman adaptativ. Aceasta servește unui scop de protecție. Cu mintea și corpul în alertă, și gata de acțiune, suntem capabili să răspundem rapid și să ne protejăm în fața pericolelor.
În cazul fobiilor, sentimentul de teamă este mult exagerat. De exemplu, este natural să ne temem de un Doberman mânios, dar este irațional să fim îngroziți de un pudel prietenos, care este în lesă.
Iată câteva exemple pentru fiecare concept amintit mai sus (frica normala, fobia):
1. Starea de anxietate atunci când avionul zboară prin turbulențe sau pe timpul unei furtuni. Nu merg într-o altă țară să îmi vizitez copiii, deoarece ar trebui să merg cu avionul până acolo.
2. Simt fluturi în stomac atunci când ma uit în jos de la ultimul etaj al unui zgârie nori sau o scară înaltă. Refuz un loc de muncă bine plătit pentru că este la etajul 10 al unei clădiri.
3. Mă simt agitat când văd un Pitbull mânios.
Ocolesc parcul deoarece s-ar putea să fie vreun câine pe acolo.
Vă regăsiți în vreuna dintre aceste situații? Ori în altele asemanatoare?
Când este indicat să cerem ajutor?
Deși fobiile sunt frecvente, ele nu provoacă mereu un stres considerabil nici nu perturba calitatea vieții persoanei. De exemplu, dacă aveți o fobie de șarpe, aceasta nu poate modifica în vreun fel calitatea vieții dumneavoastră de zi cu zi, dacă locuiți într-un oraș unde este mai puțin probabil să vă întâlniți cu un șarpe. Dar dacă aveți o fobie de spații aglomerate și locuiți într-un oraș mare, atunci este o problemă.
Dacă fobia dumneavoastră nu are impact asupra vieții dumneavoastră, probabil nu este cazul să fiți preocupat. Dar, dacă evitarea obiectului, a situației, care declanșează fobia dumneavoastră interferează cu programul dumneavoastră normal, este timpul să căutați ajutor.
Luați în considerare apelarea la un specialist pentru fobia dumneavoastră, dacă:
- Ea determină o frică intensă și dezadaptativă, anxietate, panică;
- Observați că frica este excesivă și nerezonabilă;
- Evitați anumite situații și locuri din cauza fobiei dumneavoastră;
- Evitarea dumneavoastră interferează cu programul zilnic sau provoacă suferințe semnificative;
- Aveți fobie de cel puțin șase luni.
Înțelegerea fobiei reprezintă primul pas spre a o depăși. Este util să știți că fobiile sunt frecvent întâlnite la fel cum, a depista o fobie nu echivaleaza cu nebunia. Ajută, de asemenea, să știți că fobiile sunt tratabile.
Când vine vorba de tratarea fobiilor, tehnicile de auto-ajutor și de terapie sunt foarte eficiente. Evoluția tratamentului depinde de o serie de factori cum ar fi: gradul de severitate al fobiei dumneavoastră, sprijinul și înțelegerea celor apropiați.
Vestea bună este că terapia pentru fobii are un palmares mare. Funcționează extrem de bine și rezultatele se văd destul de repede. Cu toatea acestea, sprijinul nu trebuie să vină neapărat de la un terapeut profesionist. Dar având pe cineva care să fie de partea celui care are o astfel de tulburare, poate fi extrem de util.
Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți stabili o programare la rubrica Contact.
Elena Iamandi psiholog clinician