Să înțelegem copilul și nevoile sale
Autor: Elena Iamandi
Să înțelegem copilul și nevoile sale
Toate comportamentele copilului transmit un mesaj către adult. Când un adult înțelege nevoile copilului acesta se simte iubit. Să fie înțeleși fără să ceară este ceea ce-și doresc toți copiii.
De cele mai multe ori părinții își educă copilul ținând seamă de dorințele și temerile lor legate de ei și mai puțin de nevoile copiilor lor. Intrăm în relație cu copilul așa cum îl percepem noi, nu așa cum este el.
”Vrând să fac tot ceea ce e mai bun pentru ea, adică pentru mine, am uitat să ascult ce era bun pentru ea.” (Povestește o mamă despre relația ei cu propria fată)
A fi alături de copil implica renunțări, depărtare de propriile dorințe pentru a-l însoți acolo unde el alege să se dezvolte:
„ Copilul tău nu e al tău, nu îți aparține, el aparține vieții și viața îl va lua... Iubește-l pentru el nu pentru tine. ”
Pentru a înțelege nevoile copilului și a descoperii cum pot fi ele împlinite, părintele trebuie să fie dispus să învețe de la copil, să observe indicii din comportamentul și cuvintele sale. Apoi trebuie să-și pună la lucru priceperea și energia, pentru a încerca să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui copil în parte.
1. COPII AU NEVOIE SĂ FIE IUBIȚI
Prima și cea mai importantă nevoie a copilului dumneavoastră este aceea de a fi iubit. Fiecare copil este asemenea unui pahar gol și singurul mod în care acest pahar poate fi umplut este acela de a-i arăta copilului dragoste. Doar atunci când paharul este „plin de dă peste el” copilul poate începe să dăruiască, la rândul său, dragoste. A-i împlini doar nevoile fizice, de hrană și de îngrijire, nu este suficient, copilul are nevoie să fie alintat, mângâiat și îmbrăţișat, să se simtă aproape de dumneavoastră , să i se ofere căldură și confort emoţional, să se simtă dorit și înţeles.
Nu este suficient ca dumneavoastră să simţiţi, să credeţi sau să știţi că vă iubiţi copilul, ci copilul trebuie să perceapă această dragoste, altfel ea nu are nici o valoare.
Când părinții sunt întrebați: „Vă iubiţi copiii?”, probabil că marea majoritate răspund: „Bineînţeles că-i iubesc. Le ofer tot ce au nevoie; am grijă de ei…” Însă, de multe ori, copiii nu se simt iubiți. Ei susțin că: „Părinţii mei mă iubesc doar atunci când iau note bune, când sunt cuminte, când îmi fac curat în cameră. Când sunt bun, mă iubesc; altfel, nu!” Ceea ce înțeleg copii este că sunt iubiții condiționat de ceea ce fac.
Este important să știți că acel copil care vă pune cel mai mult răbdarea la încercare are cel mai mult nevoie de dragostea voastră.
Copilul care lovește sau folosește cuvinte „urâte”,țipă, este posibil ca, prin aceasta, să nu facă altceva decât să vă pună la încercare și, în mod inconștient, să vă întrebe: „Poţi să mă iubești chiar și atunci când sunt atât de îngrozitor?
Pe parcursul diferitelor etape ale vieţii lor, copii pot trece de cele mai multe ori de la un tip comportamental la altul: de la negativ, la excesiv de preocupat să îţi facă pe plac și apoi la retragere și închidere în sine. Nu este deloc ușor să iubești copilul pe parcursul acestor etape, dar acest lucru este esenţial totuși pentru o dezvoltare sănătoasă a personalităţii sale.
Să reținem că împlinirea nevoii de dragoste a copilului, nu exclude disciplina. Copilul are nevoie de limite. De aceea este util când ajungeți să vă da-ți seama că există un motiv pentru acel comportament supărător, să căutați să separați comportamentul apărut de copilul „real”, care simte nevoia să fie iubit. Îl puteți mustra pe copil într-un mod iubitor și plin de înţelegere, chiar dacă vi se pare că el nu merită o asemenea atitudine din partea dumneavoastră.
2. COPII AU NEVOIE DE ÎNCREDERE
Dacă vreți să-i învățați pe copii cum să-și abordeze singuri problemele (căutând ajutor și sfat când este nevoie), încrederea este esenţială. Adesea, părinţii consideră că ei sunt cei care trebuie să hotărască întotdeauna pentru copiii mici, din moment ce adulţii știu ce este cel mai bine de făcut. Însă, atunci când copiii vor crește, aceiași părinţi se vor mira de ce copii lor au dificultăţi în a lua singuri decizii sau sfârșesc prin a lua decizii care nu sunt suficient de chibzuite.
Al doilea motiv pentru care un copil are nevoie să i se acorde încredere este acela că, astfel, el învaţă să-și asume responsabilităţi. Adesea, dacă știe că părinții nu au deplină încredere în el, se va simţi mai în siguranţă să evite responsabilitatea decât să și-o asume.
Al treilea motiv important pentru care copiii au nevoie să li se acorde încredere este acela că se crează sentimentul că părinţii lor îi preţuiesc și se bizuie pe ei. Fapt ce duce la creșterea încrederii de sine la copil.
3. COPII AU NEVOIE SĂ FIE LIBERI SĂ TRĂIASCĂ EXPERIENȚELE VIEȚII
Indiferent de vârstă, copiii trebuie să fie liberi să se implice în mod activ în procesul învăţării. Pentru ei, a învăţa nu înseamnă să stea în bancă și doar să asculte și să privească; pentru copii, a învăţa înseamnă să se miște, să exploreze, să creeze, să se exprime și să se joace.
Copiii au nevoie să facă mișcare. Copiii, în special cei mici, învaţă prin propriile mișcări. Studiile au demonstrate că o bază sănătoasă în ceea ce reprezintă capacităţile fizice ale copilului, s-au dovedit a fi o premise importantă pentru deprinderea unor abilităţi predominant intelectuale, cum ar fi cititul.
Copiii au nevoie să exploreze. La copilul mic, mintea este la fel de activă pe cât îi este corpul. El este curios: vrea să descopere cum funcţionează lucrurile, unde se află ele și cum se simt la pipăit. Pentru a cultiva curiozitatea, trebuie să fiți convinși că o asemenea predispoziţie spre cunoaștere este importantă și că ei învaţă tocmai prin aceste descoperiri întâmplătoare, neregizate.
Copiii au nevoie să li se vorbească, au nevoie să fie, la rândul lor, ascultaţi și au nevoie să fie încurajaţi să comunice. Ei nu au nevoie de un părinte care să vorbească tot timpul, deoarece copiii (și adulţii, de asemenea) reţin doar o parte din ceea ce aud.
Copiii au nevoie să se joace. Copilul învaţă cel mai bine prin joacă. Jocul este considerat ca fiind munca, activitatea de bază a copilului. Cu siguranţă este laboratorul lui de studiu. Prin joc, copilul învaţă despre lumea din jurul său. El învaţă cum să se raporteze la oameni, cum să intre în relaţie cu prietenii de joacă și cu adulţii de lângă el.
Ideea că un copil trebuie să fie liber să experimenteze el însuși viaţa nu înseamnă că nu trebuie să fie învăţat, și disciplinat într-un mod corespunzător. Dimpotrivă. Atunci când copiii nu au învăţat comportamentul adecvat și stăpânirea de sine, pentru propria siguranţă și pentru siguranţa celorlalţi oameni și a bunurilor materiale, asupra lor trebuie să fie așezate limitele corespunzătoare.
4. COPII AU NEVOIE DE STIMULARE
Pentru a învăța și a deprinde un comportament adecvat, copiii au nevoie de o stimulare. Copiii se simt frustraţi atunci când adulţii așteaptă din partea lor să se comporte într-un mod care nu se potrivește cu nivelul lor de dezvoltare. De exemplu, plictiseala este inevitabilă atunci când copiilor mici li se cere să stea timp îndelungat fără să se miște și fără să vorbească.
Pentru a face din joacă o sursă de învățare este indicat să oferiți copilului stimulentul de care are nevoie. De aceea învățarea se realizează mult mai ușor atunci când se îmbină următoarele obiective:
1. Sarcina pe care i-o încredințați copilului trebuie să fie suficient de simplă, încât să o poată îndeplini singur, fără prea mult stres;
2. Sarcina încredinţată trebuie să fie suficient de dificilă, încât să-l determine pe copil să-și pună la lucru talentul, cunoștinţele și imaginaţia pentru a o putea duce la bun sfârșit.
Acționând astfel, mesajul pe care îl transmitem copiilor este că avem așteptări înalte de la ei și în același timp rezonabile. Că avem încredere în el că va face tot ceea ce-i stă în putință pentru a îndeplini sarcina și că suntem noi înșine dispuși să-I ajutăm dacă au nevoie.
5. COPII AU NEVOIE SĂ FIE ÎNVĂȚAȚI
Copii nu pot crește fără o instruire adecvată, pentru ca apoi să se aștepte din partea lor să ajungă oameni cultivaţi și eficienţi. Copiii au nevoie să fie modelaţi, instruiţi, influenţaţi și educaţi. Copiii au nevoie să fie învăţaţi pe ce cale să meargă.
Pentru a reuși să le arătați ”calea” copiilor este important să cunoașteți caracteristicile succinte ale modului de gândire ale copiilor mici, deoarece copii nu gândesc la fel ca adulții.
Am să prezint succint, patru dintre caracteristicile importante ale modului de gândire ale unui copil mic.
1. Gândirea egocentrică. Cu cât este mai mic, cu atât este mai puțin conștient de tot ceea ce se află în afara experienței lui imediate.
- Nu se poate privi prin ochii altcuiva;
- Cu greu își poate imagina cum ar fi dacă el însuși ar fi altcineva: frățiorul, iepurașul;
- Privește obiecte din jur ca fiind vii, întocmai cum însuși este viu;
- Nu înțelege că adulții nu au cum să-i spună ce se întâmplă înăuntrul său. Dacă aude un ţiuit în urechi, el crede că și ceilalţi îl pot auzi. Atunci când răspunde la telefon și bunica întreabă, de la celălalt capăt al firului: „Cine este acolo?”, el răspunde: „Eu.” După aceea, nu poate înţelege de ce bunica întreabă: „Care eu?”
2. Gândirea este dominată de percepţii. Copilul mic este foarte mult influenţat de ceea ce vede, aude sau experimentează la un moment dat. Acesta este motivul pentru care copiii mici cred că un magician poate cu adevărat să găsească un iepure într-o pălărie goală sau insistă să susţină că ceva este adevărat, pentru că au văzut la televizor.
3. Gândirea lui merge mai degrabă de la particular la particular, decât de la general la particular. El nu înţelege că, atunci când se întâmplă ceva, într-o anumită situaţie, nu înseamnă că totul va decurge la fel în orice altă situaţie. Doar prin intermediul experienţei personale începe copilul să-și dea seama că, prin comportamentul său, va determina în mare măsură, modul în care va fi tratat de ceilalţi.
4. Gândirea sa este relativ nesociabilă. Ei cred că toţi ceilalţi ar trebui să știe ce gândesc ei cu privire la un lucru și cum au ajuns la o anumită concluzie. Pentru ei este dificil sau imposibil să parcurgă încă odată procesul gândirii, pentru a demonstra altcuiva cum au ajuns la o decizie. Acesta este motivul pentru care la întrebarea: ”De ce ai făcut așa?”, el poate să răspundă cu un sincer ”Nu știu” cu ”Pentru că…” sau cu o simplă ridicare din umeri. Este nevoie de mulţi ani de interacţiune cu alţi oameni – discuţii, argumentări, acorduri sau dezacorduri – înainte ca un copil să înveţe regulile de bază, necesare unei gândiri logice.
Sursă: Kay Kuzma, Înțelege-ți copilul
Toate comportamentele copilului transmit un mesaj către adult. Când un adult înțelege nevoile copilului acesta se simte iubit. Să fie înțeleși fără să ceară este ceea ce-și doresc toți copiii.
De cele mai multe ori părinții își educă copilul ținând seamă de dorințele și temerile lor legate de ei și mai puțin de nevoile copiilor lor. Intrăm în relație cu copilul așa cum îl percepem noi, nu așa cum este el.
”Vrând să fac tot ceea ce e mai bun pentru ea, adică pentru mine, am uitat să ascult ce era bun pentru ea.” (Povestește o mamă despre relația ei cu propria fată)
A fi alături de copil implica renunțări, depărtare de propriile dorințe pentru a-l însoți acolo unde el alege să se dezvolte:
„ Copilul tău nu e al tău, nu îți aparține, el aparține vieții și viața îl va lua... Iubește-l pentru el nu pentru tine. ”
Pentru a înțelege nevoile copilului și a descoperii cum pot fi ele împlinite, părintele trebuie să fie dispus să învețe de la copil, să observe indicii din comportamentul și cuvintele sale. Apoi trebuie să-și pună la lucru priceperea și energia, pentru a încerca să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui copil în parte.
1. COPII AU NEVOIE SĂ FIE IUBIȚI
Prima și cea mai importantă nevoie a copilului dumneavoastră este aceea de a fi iubit. Fiecare copil este asemenea unui pahar gol și singurul mod în care acest pahar poate fi umplut este acela de a-i arăta copilului dragoste. Doar atunci când paharul este „plin de dă peste el” copilul poate începe să dăruiască, la rândul său, dragoste. A-i împlini doar nevoile fizice, de hrană și de îngrijire, nu este suficient, copilul are nevoie să fie alintat, mângâiat și îmbrăţișat, să se simtă aproape de dumneavoastră , să i se ofere căldură și confort emoţional, să se simtă dorit și înţeles.
Nu este suficient ca dumneavoastră să simţiţi, să credeţi sau să știţi că vă iubiţi copilul, ci copilul trebuie să perceapă această dragoste, altfel ea nu are nici o valoare.
Când părinții sunt întrebați: „Vă iubiţi copiii?”, probabil că marea majoritate răspund: „Bineînţeles că-i iubesc. Le ofer tot ce au nevoie; am grijă de ei…” Însă, de multe ori, copiii nu se simt iubiți. Ei susțin că: „Părinţii mei mă iubesc doar atunci când iau note bune, când sunt cuminte, când îmi fac curat în cameră. Când sunt bun, mă iubesc; altfel, nu!” Ceea ce înțeleg copii este că sunt iubiții condiționat de ceea ce fac.
Este important să știți că acel copil care vă pune cel mai mult răbdarea la încercare are cel mai mult nevoie de dragostea voastră.
Copilul care lovește sau folosește cuvinte „urâte”,țipă, este posibil ca, prin aceasta, să nu facă altceva decât să vă pună la încercare și, în mod inconștient, să vă întrebe: „Poţi să mă iubești chiar și atunci când sunt atât de îngrozitor?
Pe parcursul diferitelor etape ale vieţii lor, copii pot trece de cele mai multe ori de la un tip comportamental la altul: de la negativ, la excesiv de preocupat să îţi facă pe plac și apoi la retragere și închidere în sine. Nu este deloc ușor să iubești copilul pe parcursul acestor etape, dar acest lucru este esenţial totuși pentru o dezvoltare sănătoasă a personalităţii sale.
Să reținem că împlinirea nevoii de dragoste a copilului, nu exclude disciplina. Copilul are nevoie de limite. De aceea este util când ajungeți să vă da-ți seama că există un motiv pentru acel comportament supărător, să căutați să separați comportamentul apărut de copilul „real”, care simte nevoia să fie iubit. Îl puteți mustra pe copil într-un mod iubitor și plin de înţelegere, chiar dacă vi se pare că el nu merită o asemenea atitudine din partea dumneavoastră.
2. COPII AU NEVOIE DE ÎNCREDERE
Dacă vreți să-i învățați pe copii cum să-și abordeze singuri problemele (căutând ajutor și sfat când este nevoie), încrederea este esenţială. Adesea, părinţii consideră că ei sunt cei care trebuie să hotărască întotdeauna pentru copiii mici, din moment ce adulţii știu ce este cel mai bine de făcut. Însă, atunci când copiii vor crește, aceiași părinţi se vor mira de ce copii lor au dificultăţi în a lua singuri decizii sau sfârșesc prin a lua decizii care nu sunt suficient de chibzuite.
Al doilea motiv pentru care un copil are nevoie să i se acorde încredere este acela că, astfel, el învaţă să-și asume responsabilităţi. Adesea, dacă știe că părinții nu au deplină încredere în el, se va simţi mai în siguranţă să evite responsabilitatea decât să și-o asume.
Al treilea motiv important pentru care copiii au nevoie să li se acorde încredere este acela că se crează sentimentul că părinţii lor îi preţuiesc și se bizuie pe ei. Fapt ce duce la creșterea încrederii de sine la copil.
3. COPII AU NEVOIE SĂ FIE LIBERI SĂ TRĂIASCĂ EXPERIENȚELE VIEȚII
Indiferent de vârstă, copiii trebuie să fie liberi să se implice în mod activ în procesul învăţării. Pentru ei, a învăţa nu înseamnă să stea în bancă și doar să asculte și să privească; pentru copii, a învăţa înseamnă să se miște, să exploreze, să creeze, să se exprime și să se joace.
Copiii au nevoie să facă mișcare. Copiii, în special cei mici, învaţă prin propriile mișcări. Studiile au demonstrate că o bază sănătoasă în ceea ce reprezintă capacităţile fizice ale copilului, s-au dovedit a fi o premise importantă pentru deprinderea unor abilităţi predominant intelectuale, cum ar fi cititul.
Copiii au nevoie să exploreze. La copilul mic, mintea este la fel de activă pe cât îi este corpul. El este curios: vrea să descopere cum funcţionează lucrurile, unde se află ele și cum se simt la pipăit. Pentru a cultiva curiozitatea, trebuie să fiți convinși că o asemenea predispoziţie spre cunoaștere este importantă și că ei învaţă tocmai prin aceste descoperiri întâmplătoare, neregizate.
Copiii au nevoie să li se vorbească, au nevoie să fie, la rândul lor, ascultaţi și au nevoie să fie încurajaţi să comunice. Ei nu au nevoie de un părinte care să vorbească tot timpul, deoarece copiii (și adulţii, de asemenea) reţin doar o parte din ceea ce aud.
Copiii au nevoie să se joace. Copilul învaţă cel mai bine prin joacă. Jocul este considerat ca fiind munca, activitatea de bază a copilului. Cu siguranţă este laboratorul lui de studiu. Prin joc, copilul învaţă despre lumea din jurul său. El învaţă cum să se raporteze la oameni, cum să intre în relaţie cu prietenii de joacă și cu adulţii de lângă el.
Ideea că un copil trebuie să fie liber să experimenteze el însuși viaţa nu înseamnă că nu trebuie să fie învăţat, și disciplinat într-un mod corespunzător. Dimpotrivă. Atunci când copiii nu au învăţat comportamentul adecvat și stăpânirea de sine, pentru propria siguranţă și pentru siguranţa celorlalţi oameni și a bunurilor materiale, asupra lor trebuie să fie așezate limitele corespunzătoare.
4. COPII AU NEVOIE DE STIMULARE
Pentru a învăța și a deprinde un comportament adecvat, copiii au nevoie de o stimulare. Copiii se simt frustraţi atunci când adulţii așteaptă din partea lor să se comporte într-un mod care nu se potrivește cu nivelul lor de dezvoltare. De exemplu, plictiseala este inevitabilă atunci când copiilor mici li se cere să stea timp îndelungat fără să se miște și fără să vorbească.
Pentru a face din joacă o sursă de învățare este indicat să oferiți copilului stimulentul de care are nevoie. De aceea învățarea se realizează mult mai ușor atunci când se îmbină următoarele obiective:
1. Sarcina pe care i-o încredințați copilului trebuie să fie suficient de simplă, încât să o poată îndeplini singur, fără prea mult stres;
2. Sarcina încredinţată trebuie să fie suficient de dificilă, încât să-l determine pe copil să-și pună la lucru talentul, cunoștinţele și imaginaţia pentru a o putea duce la bun sfârșit.
Acționând astfel, mesajul pe care îl transmitem copiilor este că avem așteptări înalte de la ei și în același timp rezonabile. Că avem încredere în el că va face tot ceea ce-i stă în putință pentru a îndeplini sarcina și că suntem noi înșine dispuși să-I ajutăm dacă au nevoie.
5. COPII AU NEVOIE SĂ FIE ÎNVĂȚAȚI
Copii nu pot crește fără o instruire adecvată, pentru ca apoi să se aștepte din partea lor să ajungă oameni cultivaţi și eficienţi. Copiii au nevoie să fie modelaţi, instruiţi, influenţaţi și educaţi. Copiii au nevoie să fie învăţaţi pe ce cale să meargă.
Pentru a reuși să le arătați ”calea” copiilor este important să cunoașteți caracteristicile succinte ale modului de gândire ale copiilor mici, deoarece copii nu gândesc la fel ca adulții.
Am să prezint succint, patru dintre caracteristicile importante ale modului de gândire ale unui copil mic.
1. Gândirea egocentrică. Cu cât este mai mic, cu atât este mai puțin conștient de tot ceea ce se află în afara experienței lui imediate.
- Nu se poate privi prin ochii altcuiva;
- Cu greu își poate imagina cum ar fi dacă el însuși ar fi altcineva: frățiorul, iepurașul;
- Privește obiecte din jur ca fiind vii, întocmai cum însuși este viu;
- Nu înțelege că adulții nu au cum să-i spună ce se întâmplă înăuntrul său. Dacă aude un ţiuit în urechi, el crede că și ceilalţi îl pot auzi. Atunci când răspunde la telefon și bunica întreabă, de la celălalt capăt al firului: „Cine este acolo?”, el răspunde: „Eu.” După aceea, nu poate înţelege de ce bunica întreabă: „Care eu?”
2. Gândirea este dominată de percepţii. Copilul mic este foarte mult influenţat de ceea ce vede, aude sau experimentează la un moment dat. Acesta este motivul pentru care copiii mici cred că un magician poate cu adevărat să găsească un iepure într-o pălărie goală sau insistă să susţină că ceva este adevărat, pentru că au văzut la televizor.
3. Gândirea lui merge mai degrabă de la particular la particular, decât de la general la particular. El nu înţelege că, atunci când se întâmplă ceva, într-o anumită situaţie, nu înseamnă că totul va decurge la fel în orice altă situaţie. Doar prin intermediul experienţei personale începe copilul să-și dea seama că, prin comportamentul său, va determina în mare măsură, modul în care va fi tratat de ceilalţi.
4. Gândirea sa este relativ nesociabilă. Ei cred că toţi ceilalţi ar trebui să știe ce gândesc ei cu privire la un lucru și cum au ajuns la o anumită concluzie. Pentru ei este dificil sau imposibil să parcurgă încă odată procesul gândirii, pentru a demonstra altcuiva cum au ajuns la o decizie. Acesta este motivul pentru care la întrebarea: ”De ce ai făcut așa?”, el poate să răspundă cu un sincer ”Nu știu” cu ”Pentru că…” sau cu o simplă ridicare din umeri. Este nevoie de mulţi ani de interacţiune cu alţi oameni – discuţii, argumentări, acorduri sau dezacorduri – înainte ca un copil să înveţe regulile de bază, necesare unei gândiri logice.
Sursă: Kay Kuzma, Înțelege-ți copilul