În lumea autismului
Autor: Elena Iamandi
”Pare retras complet în cochilie, trăind doar înăuntrul său. Când intră într-o camera, ignoră complet persoanele și caută doar obiectele. Nu răspunde când este strigat pe nume, nici nu își privește mama când îi vorbește. Nu privește niciodată fețele oamenilor. Când are de-a aface cu persoane, tratează de parcă ar fi obiecte. Când i se întinde o mână astfel încât nu o poate ignora, el se joacă puțin cu mâna, ca şi cum ar fi un obiect detaşat de restul corpului.
(Leo Kanner, psihiatru)
”Autismul este un apendice. Autismul nu este ceva pe care cineva îl are, sau o cochilie în interiorul căreia o persoană este prizonieră. Nu există un copil normal ascuns în spatele autismului. Autismul este un mod de existeţă. Este cuprinzător, colorează fiecare experienţă, fiecare senzație, percepţie, gândire emoţie și întâlnire, fiecare aspect al existenţei.”
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
„Când părinții spun: ≈Aș vrea ca copilul meu să nu fi avut autism ≈, ceea ce spun ei de fapt este: ≈Aș vrea ca acest copil autist pe care îl am să nu fi existat și în locul lui să am un copil diferit, nonautist ≈”
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
”Când aștepți un copil, este ca și cum ai plănui o vacanță în Italia. Cumperi ghiduri turistice și îți faci planuri: Coloseumul…Gondolele Veneției…Înveți câteva fraze utile în italiană. După luni întregi de așteptare, pornești la drum. Când avionul aterizează, stuardeza îți spune: - Bun venit în Olanda!...Olanda!?! spui…Cum adică Olanda?!! Eu m-am îmbarcat pentru Italia!...dar ai aterizat în Olanda…trebuie să cauți alte ghiduri, să înveți o limbă complet nouă. Întâlnești oameni pe care, astfel nu i-ai fi cunoscut niciodată. După ce îți tragi sufletul și arunci o privire în jur, începi să observi că Olanda are mori de vânt…lalele…și pe Rembrandt. Dacă îți petreci viața plângându-te ca nu ai ajuns în Italia, s-ar putea să nu te bucuri de lucrurile foarte speciale și foarte plăcute pe care le poți găsi în Olanda.”
(Emily Perl Kingsley, mama unui copil cu autism)
”Autismul nu înseamnă moarte. De acord, autismul nu este ceea ce majoritatea părinților se așteaptă, când anticipează sosirea unui copil. Ceea ce părinții se așteaptă este un copil care să fie asemenea lor, care va împărtăși lumea lor și va intra în legătura cu ei, fără a avea nevoie de un curs intensiv la fața locului, despre contactul cu extratereștri. Chiar dacă copilul lor are o dizabilitate, alta decât autismul, părinții se așteaptă să fie capabili să relaționeze cu el în termeni care li se par normali și, în cele mai multe dintre cazuri, deja considerând limitările diferitelor dizabilități, este totuși posibil să formeze diverse feluri de legături normale pe care părinții l-au așteptat. Dar nu și atunci când copilul este autist. O mare parte din durerea părinților este tocmai lipsa relației normale cu un copil, așteptând să fie normal. Durerea este reală și are evoie să fie înțeleasă și ≈prelucrată≈, astfel încât copilul și părinții să-și poată continua viețile- dar nu are nimic de a face cu autismul.”
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
”Știu că trăiesc: respir, mă mișc vorbesc, iar funcțiile mele biologice sunt la fel ca ale oricărei finite vii. Înțeleg că oamenii mă percep diferit de ei, expresiile mele diferențiindu-se în diferite moduri: egocentrism, excentricitate și imaturitate emoțională, dar în special în abilitatea cu care realizez deprinderile. Mi se pare că viața este asemănătoare unei casete video pe care o pot privi, dar în care nu pot să iau parte și în care nu pot să intervin în nici un fel. Câteodată simt că trăiesc propria mea viață ≈în spatele geamurilor≈, dominată de o obsesie sau o perceptie care este doar a mea.”
(Wendy Lawson, persoană cu autism)
”A aștepta de la noi un comportament social ≈normal≈ este ca și când te-ai aștepta ca orbi să conducă mașini, în loc să-i înveți cum să folosească transportul în comun.
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
Sursa: Liviu Predescu -Cu autismul la Psiholog
(Leo Kanner, psihiatru)
”Autismul este un apendice. Autismul nu este ceva pe care cineva îl are, sau o cochilie în interiorul căreia o persoană este prizonieră. Nu există un copil normal ascuns în spatele autismului. Autismul este un mod de existeţă. Este cuprinzător, colorează fiecare experienţă, fiecare senzație, percepţie, gândire emoţie și întâlnire, fiecare aspect al existenţei.”
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
„Când părinții spun: ≈Aș vrea ca copilul meu să nu fi avut autism ≈, ceea ce spun ei de fapt este: ≈Aș vrea ca acest copil autist pe care îl am să nu fi existat și în locul lui să am un copil diferit, nonautist ≈”
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
”Când aștepți un copil, este ca și cum ai plănui o vacanță în Italia. Cumperi ghiduri turistice și îți faci planuri: Coloseumul…Gondolele Veneției…Înveți câteva fraze utile în italiană. După luni întregi de așteptare, pornești la drum. Când avionul aterizează, stuardeza îți spune: - Bun venit în Olanda!...Olanda!?! spui…Cum adică Olanda?!! Eu m-am îmbarcat pentru Italia!...dar ai aterizat în Olanda…trebuie să cauți alte ghiduri, să înveți o limbă complet nouă. Întâlnești oameni pe care, astfel nu i-ai fi cunoscut niciodată. După ce îți tragi sufletul și arunci o privire în jur, începi să observi că Olanda are mori de vânt…lalele…și pe Rembrandt. Dacă îți petreci viața plângându-te ca nu ai ajuns în Italia, s-ar putea să nu te bucuri de lucrurile foarte speciale și foarte plăcute pe care le poți găsi în Olanda.”
(Emily Perl Kingsley, mama unui copil cu autism)
”Autismul nu înseamnă moarte. De acord, autismul nu este ceea ce majoritatea părinților se așteaptă, când anticipează sosirea unui copil. Ceea ce părinții se așteaptă este un copil care să fie asemenea lor, care va împărtăși lumea lor și va intra în legătura cu ei, fără a avea nevoie de un curs intensiv la fața locului, despre contactul cu extratereștri. Chiar dacă copilul lor are o dizabilitate, alta decât autismul, părinții se așteaptă să fie capabili să relaționeze cu el în termeni care li se par normali și, în cele mai multe dintre cazuri, deja considerând limitările diferitelor dizabilități, este totuși posibil să formeze diverse feluri de legături normale pe care părinții l-au așteptat. Dar nu și atunci când copilul este autist. O mare parte din durerea părinților este tocmai lipsa relației normale cu un copil, așteptând să fie normal. Durerea este reală și are evoie să fie înțeleasă și ≈prelucrată≈, astfel încât copilul și părinții să-și poată continua viețile- dar nu are nimic de a face cu autismul.”
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
”Știu că trăiesc: respir, mă mișc vorbesc, iar funcțiile mele biologice sunt la fel ca ale oricărei finite vii. Înțeleg că oamenii mă percep diferit de ei, expresiile mele diferențiindu-se în diferite moduri: egocentrism, excentricitate și imaturitate emoțională, dar în special în abilitatea cu care realizez deprinderile. Mi se pare că viața este asemănătoare unei casete video pe care o pot privi, dar în care nu pot să iau parte și în care nu pot să intervin în nici un fel. Câteodată simt că trăiesc propria mea viață ≈în spatele geamurilor≈, dominată de o obsesie sau o perceptie care este doar a mea.”
(Wendy Lawson, persoană cu autism)
”A aștepta de la noi un comportament social ≈normal≈ este ca și când te-ai aștepta ca orbi să conducă mașini, în loc să-i înveți cum să folosească transportul în comun.
(Jim Sinclair, persoană cu autism)
Sursa: Liviu Predescu -Cu autismul la Psiholog