Umflătură inghinală

Bună ziua, de 2 luni mi-a apărut o umflătură în partea stângă de jos a abdomenului (undeva între abdomen și picior), însă nu i-am dat importanță. Tot acum 3 zile m-am uitat în oglindă și am văzut că este la fel de umflat și am zis să mă interesez pe internet despre simptome și diagnostic, m-am asociat cu o hernie inghinală (mie imi este foarte frică de operație) și pot spune că după ce m-am documentat atât, au început să apară și unele simptome (nu știu dacă sunt mai mult mintale.. nu am idee).. Aceste simptome sunt:
- zona herniei umflată (pe lung, nu ca un bob) - se poate obsera în poză
- stare de greață (dimineața la trezire, până la prânz)
- senzație de discomfort (rareori)
- dureri mici, care devin puțin mai accentuate atunci când stau întins și încerc să îmi ridic piciorul opus în sus (un mod de a mă testa)
- ghiorțăitul stomacului (mai ales când mă pun în pat)
Menționez că nu am făcut eforturi.. sufăr de lordoză, iar de 2 ani nu am făcut vreun tip de efort, de fapt niciodată nu m-am forțat. Mai menționez faptul că am mai avut infecții urinare în trecut (e.coli) și probleme cu colecistita și colonul irabil, credeți că de fapt, această umflătură ar putea fi provocată de aceste probleme anterioare pe care le-am avut.. și nu de hernie?
- Poza https://imgur.com/a/HeYwBvZ

1 comentarii

Simptomele par sa indice o hernie inghinala, dar fara consult nu este sigur

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 7suspiciune hernie femurala - sfaturi
- 9hernie?
- 0hernie inghinala incarcerata
- 6Sunt operat de 3 ani de hernie inghinala in ambele parti cu plasa, acum am probleme
- 2hernie inghinala
- 0Bunicul meu de78 de ani are hernie inghinala
- 2trauma postoperatorie
- 1Dupa operatia de hernie inghinala
- 1Recuperare dupa operatie de hernie inghinala
- 15hernie inghinala
- 1Hernie inghinala in evolutie.
- 1Hernie inghinala
- 0Testicul necoborat și hernie inghinala
- 0Hernia inghinala și durere la testiculele
- 1Hernie inghinala dreapta, durere la testiculul stang?
- 1Operatie hernie inghinala
- 0Umflaturi intre picioare
- 10Echimoza umflata dupa operatie laparoscopica
- 4Hernie inghinala și prostatita
Mai multe informații despre: Hernia inghinala umflatura inghinala
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: