Slabiciune musculara la nivelul picioarelor si mainilor

Buna ziua,

Ma numesc Sorin, am 33 de ani. De aproxim. 1 an si jumatate am o slabiciune musculara la nivelul picioarelor si mainilor. Uneori este acompaniata si de dureri de oase (tibie, coaste, omoplati). De aproxim. o luna misc piciorul drept cu mare dificultate si am observat o amorteala a piciorului si dureri pe muschi de la coapsa si pana la talpa. Ma misc din ce in ce mai greu iar mana dreapta este si ea mai amortita, desi o pot inca misca, dar nu la fel de bine ca stanga. Este ca un fel de semipareza pe dreapta. Piciorul stang are si el probeleme dar nu asa mari ca dreptul. Am facut nenumarate analize de sange, am fost si la neurologie, deocamdata nu am nici un diagnostic. Acum un an am facut CT la cap dar atunci se cautau adenopatii si nu mi s-a depistat nimic ingrijorator, dar cum am spus, nu se cauta nimic din sfera neurologiei. Ori nu am nimerit peste un bun diagnostician ori simptomele mele au fost neglijate. Din ce am mai citit ar putea fi urmatoarele
- scleroza multipla
- accident vascular cerebral
- vreo infectie musculara?
- borelioza?
Ce parere aveti? Problema este ca piciorul si capacitatea de deplasare sunt din ce in ce mai afectate.

Sanatate la toata lumea!

Nu sunt medic...ci doar un simplu om si as vrea sa iti impartasesc cumva si experienta mea. Trebuie vazut la tine cand a aparut exact simtomele si ce s-a intamplat cu o perioada inainte...zile...saptamaini...chiar si luni. Daca ai avut vreun stress major sau ai avut cumva de-a face cu cineva ce avea vreo boala neurologica. De ce te intreb asta? Pentru ca uneori noi fara sa vrem ne autosugestionam simtomele...citind de diferite boli...si uite asa intram intr-o morisca a mintii ce ne pacaleste zi de zi cu aceste simtome. Daca ajungem sa ne 'convingem' de ele.ajungem chiar sa facem acea boala de care citeam candva. Totul e din minte.Trebuie vazut daca intradevar muschii ni se atrofiaza...sau pur si simplu ne amagim cu amorteli si dureri. nu trebuie sa ne lasam in voia doctorilor neurologi.pentru ca fie vorba.nici nu prea au solutii la bolile neurologice..in afara de droguri.si antiinflamatoare. Oricat am cauta diagnosticul.tot nu am rezolva esenta. Practic cred eu... ca trebuie sa ne schimbam radical atitudinea.Nu trebuie sa ne intrebam 'Ce avem?' ci mai degraba 'De ce?' Necesar ar fi sa nu ne alteram mintea fiind cuprinsi de anxietate si mai ales de depresie...pentru ca usor...incet incet.ne sinucidem. Si eu am probleme de ceva vreme.insa acum realizez ca eu nu facea altceva decat sa intru intr-un bulgare de zapada care tot se marea din ce in ce mai mult...Cine invartea bulgarele??? Mintea..(cuprinsa de frica de boala.frica de a nu mai fi aici si acum). Daca am reusi sa scapam de aceasta frica...sunt convins ca am vedea altfel problemele...Sa presupunem ca suntem chiar bolnavi de aceste boli neurologice.dar ce ne impiedica sa gandim pozitiv??? Putem ajunge sa nu mai mergem...putem sa nu mai mancam cu o mana.putem ajunge infirmi..dar sa ne bucuram ca nu avem mintea alterata.Cu ea putem sa castigam mult mai multe...Cu ea ne putem apropia mult mai aproape de esenta adevarata a noastra. Poate nu o sa ne mai simtim mainile, picioarele.insa NIMIC...SI NIMENI nu ne poate face sa simtim INIMA noastra launtrica. Doar ea ne face sa ne simtim liberi.cu ea putem si zbura..Nu trebuie sa visam ci doar sa simtim..Hai sa nu ne mai uitam atata la simtomele unei eventuale boli.ci mai degraba sa fim mai atenti la inima noastra launtrica. Eu cred ca asta ne e mesajul nostru.

Ceea ce ati scris mai sus m-a pus pe ginduri. Intr-adevar nu ne mai putem pune speranta in medici. Dupa 1 an si jumatate de consultatii la diverse specialitati, timp in care am cheltuit o multime de bani si am vazut zeci de doctori, profesori, conferentiari, etc nu am nici azi un diagnostic iar ei spun ca nu s-a gasit nimic, ca toate analizele au iesit bine. De multe ori dadeau recomandari contradictorii, altii nici nu se oboseau sa investigheze, totul se desfasura dupa ureche, lautareste. Adevarul este ca sunt boli pe care ei nu le cunosc si nici nu cunosc remediile. Dar de cele mai multe ori nu au onestitatea sa recunoasca asta pt. ca le e teama ca-si pierd din prestigiu. Deci nu ne putem baza pe ajutorul lor. Eu nu am intrat in contact cu nimeni cu boli neurologice dar am avut stress-uri mari, foarte mari si chiar conflicte foarte puternice in urma cu 2-3 ani. De atunci am ramas cu sechele si chiar si dupa asta am continuat sa am stress provenit chiar din familie. E greu sa ne desprindem de tot ce ne conditioneaza, noi suntem dependenti de altii asa ca e imposibil sa scapam de stress. Dar incercam sa-l reducem. Cat despre depresie, daca exista in cazul meu, ea a fost accentuata tocmai de sistemul medical romanesc si de labirintul in care m-am invartit fara nici un ajutor, fara sa gasesc cauza si tratament pt boala descrisa mai sus. Dar am luat hotarirea sa nu mai merg la medici, caci nu-mi sunt de niciun folos.

Nu suntem dependenti de nimeni si nimic.totul e doar rezonanta. Da poate ca cineva ne ingrijeste..cineva poate financiar ne ajuta.insa asta nu trebuie sa ne faca sa ne simtim dependenti. A fi dependent inseamna a face voia celor de care suntem dependenti...ceea ce nu e bine...atata vreme cat acei de care ne simtim dependenti ne cer lucruri absurde. Cred ca dialogul si comunicarea trebuie sa fie la loc de cinste. Atitudinea noastra interioara.poate schimba chiar atitudinea celor din afara noastra. De asta iti spuneam ca sa ne fericim ca avem mintea nealterata si ca putem sa o folosim pozitiv. Nu uita ca atitudinea creeeaza aptitudinea.