obraz umflat

11-10-2009
dakina
Nu este medic/terapeut
dakina
Am 31 de ani si ma confrunt cu o problema pe care n-am mai avut-o niciodata. In vara aceasta mi se umfla brusc un anumit punct pe obrazul stang doar, o data zona obrazului sub ochi, altadata barbia. Chiar inainte de umflare aveam o senzatie de mancarime, aparea o roseata pe urma se umfla zona, era o umflatura tare si fara nici o durere. Si am luat sirul cabinetelor, la alergologie nu mi-a iesit ca as fi alergica la ceva, analizele mi-au iesit bine. ( Pot sa mananc absolut orice, nu ma doare absolut nimic, nu am alte reactii sau simptome, am o alimentatie sanatoasa si fac si mult sport).
De o saptamana incoace insa, mi-au aparut iar o umflatura, de data aceasta in acelasi loc tot timpul, si nu aveam aceleasi simptome ca atunci cand aveam umflaturile in vara. De data aceasta incepea brusc sa mi se umfle sub ochi, chiar in zona pometilor, dar doar pe obrazul stang, fara mancarimi sau roseata si la scurt timp toata partea obrazului era umflata. Umflatura nu e mare, e putin vizibila mai ales in jurul ochiului cand incepe sa se umfle, dar simt eu ca e umflat si ma deranjeaza foarte tare. Cu dintii nu am probleme, tocmai in luna anterioara am fost pe la dentist, mi-am facut si film, am fost la ORL, mi-am facut si radiografie pt sinusuri si nu apare nimic. mentionez ca nu am nici o durere. In saptamana de care vorbesc nu am luat cateva zile nici un medicament, umflatura nu s-a marit, dar treptat a scazut pana la desumflare totala ca dupa 2 zile sa inceapa sa se umfle din nou.
Va rog mult sa ma indrumati ce analize sa imi fac sau la ce doctor sa ma adresez ca sa scap de problema aceasta si sa-i stiu cauza. Va multumesc
5 comentarii
0
12-10-2009, ora 01:17
scarface
Nu este medic/terapeut
scarface
La problema asta nu-i dati de cap decat daca consultati un medic homeopat. Analizele le faceti de prisos.
Acest simptom este cunoscut in homeopatie, chiar am verificat. Exista numai un. SINGUR remediu (cunoscut) cu astfel de simptome, simptome care se intalnesc rar.
Pt. umflaturi la obraji exista mai multe remedii, dar pt. umflaturi numai la obrazul stang este trecut numai unul.

Acest remediu se da des si la intoxicatii cu produse petrochimice. Ati avut cumva contact cu produse petrochimice, de curatat, chimice in general, inainte de a aparea umflatura ? Ati lucrat in benzinarie ?
Sunteti o persoana grabita ? Aveti gastrita ? Faceti usor vanatai ?
Umflaturile apar inainte sau dupa menstruatie ?

Dupa cum vad acum ati primit un tratament acum cateva luni :
"Mi s-a prescris polidin si meclodin dar nu am fost chemata la un control ulterior "

L-ati facut ?
Umflatura poate proveni de la acest tratament...dupa cum am inteles dat chiar inutil.
0
12-10-2009, ora 20:09
dakina
Nu este medic/terapeut
dakina
Va multumesc pentru raspuns.
Nu am avut deloc contact cu produse petrochimice sau altfel de produse, cu exceptia produselor de curatat acasa, pe care le folosesc de cand ma stiu si totdeauna cu manusi de protectie.Dar niciodata nu mi s-a umflat dupa ce as fi facut curat in casa.N-am lucrat niciodata la benzinarie, nu am nici gastrita, sunt o persoana in limitele normalului, nu alerg toata ziua in stanga si-n dreapta. Umflaturile nu le fac imediat dupa sau inainte de ciclu, apar absolut intamplator, poate si la 2 sapt de la ultimul ciclu.
In cazul tratamentului de care vorbiti, in mod sigur ma confundati, pentru ca nu am primit nici un tratament si nici n-am mai scris despre aceasta problema pe internet.
Va multumesc inca o data. Poate ma sfatuiti totusi ce sa mai fac in cazul in care mai apar astfel de probleme
0
13-10-2009, ora 01:44
scarface
Nu este medic/terapeut
scarface
Nu va confund: Ati scris in alt posting:
"
V-as ruga sa-mi raspundeti la niste intrebari, sunt foarte nelinistita. Am 31 de ani, si am fost diagnosticata cu ASCUS. In ziua in care mi s-au recoltat probe pentru papanicolau mi s-a prescris un tratament pt anexita cronica dreapta avand o usoara inflamare a ovarului si o durere nu foarte mare la palpare.Mi s-a prescris polidin si meclodin dar nu am fost chemata la un control ulterior. Va rog sa-mi spuneti daca acest diagnostic poate fi cauza pt care am primit diagnosticul de ASCUS ? Mentionez ca am mai facut un test papanicolau la sfarsitul anului 2007 care a fost in regula. E normal sa nu primesc nici un tratament in urma acestui rezultat ci doar sugestia de a repeta testul dupa 6 luni ? Este acest diagnostic o predispozitie spre cancer de col? Iar in cursul acestei luni la efectuarea analizelor a rezultat VSH ridicat. Au toate acestea vreo legatura ? Va multumesc mult. Mi se pare o eternitate sa astept 6 luni in cazul testului pap"

Umflaturile au o cauza. Aceasta cat si remediul vindecator se poate depista cu o anamneza homeopata.
Folositi formularul de aici :
home.arcor.de/scarface7/anamnesa.doc
(fara www inainte)
0
13-10-2009, ora 20:03
dakina
Nu este medic/terapeut
dakina
Imi cer scuze, uitasem de acel tratament dar eu am specificat ca nu am scris pe site despre acest subiect -legat de umflatura.Tratamentul l-am urmat, si mi-am schimbat dupa aceea si medicul ginecolog Legat de ascus, este exact ceea ce am banuit ca s-a intamplat. La momentul recoltarii probelor am avut o infectie si inflamare iar rezultatul a iesit asa din aceasta cauza. S-au efectuat analize pap dupa 6 luni si rezultatul este normal. Mentionez ca tratamentul l-am urmat in aprilie iar aceasta umflatura a aparut acum o saptamana jumatate.Umflatura nu e prea vizibila, si dupa cateva zile se retrage fara a necesita tratament. Va multumesc
0
05-10-2014, ora 17:26
stefanion
Nu este medic/terapeut
stefanion
dakina, cum ai rezolvat pana la urma cu umflaturile...am aceleasi simptome, multumesc
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: