infectii respiratorii repetate
Sunt o profesoara din Bv, de când am intrat în învăţământ (7 ani), am suferit mai multe pneumonii interstiţiale, bronşite, amigdalite, laringite, faringite, după care mă refac foarte greu. Febra nu creşte mai mult de 37.4, mai nou, de când vine vremea rece fac febră, care nu mai trece până vine vremea caldă (lunile mai-iunie), şi mă simt foarte obosită. Analizele medicale sunt în limite normale, au apărut doar anticorpi antinucleari (care dispar în perioada de vară). Pe toată perioada rece trebuie să mă feresc de frig, asta însemnând că nu pot iesi afară. La tratamantele cu antibiotice nu mai răspund, iar vaccinul broncho-vaxom, mă ajută doar dacă nu a început febra. Dacă-l iau după ce am început să fac 37.-37.4, nu mai are nici un efect. (am făcut şi o bronhoscopie, dar totul e în regulă) În plus, s-a declanşat o alergie, mă mănâncă ochii, nasul, cerul gurii.(am început un tratament homeopat în vederea stimulării sistemului imunitar şi împotriva alergiei, nu ştiu însă dacă mă va ajuta. Rog un sfat, care să-mi fie de ajutor. Mulţumesc.
1 comentarii
Buna ziua. Si sotia mea lucreaza ca profesoara, are 41de ani, in fiecare inceput de an scolar era total ragusita, nu mai are aceasta problema decind foloseste sucul Tahitian Noni, are sistemul imunitar mai intarit. Eventual incercati si Dv. o cura cu aceasta bautura.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 5amigdalita cronica cazeoasa - copil 13 ani
- 6bronsita spastica? rinita alergica sau astm?
- 7Pneumopatie interstitiala
- 3Jena pe amigdala stanga, jena la deglutitie
- 1Ameteli, dureri musculare si articulare, amigdale inflamate
- 3operatie de amigdale
- 6bebelus de 11 luni.. nu ii administrez tratament prea mare?
- 23Ce sanse de supravietuire are tatal meu cu urmatorul diagnostic? Va rog mult!
- 5Amigdalita de la varsta frageda
- 14Bronsita astmatiforma vs. astm bronsic...diferente
- 17Otita...din nou?
- 1amigdalita
- 1Amigdala umflata
- 1Pneumonie interstitiala?
- 3Amigdala inflamata - complicatii
- 3Puncte gri pe amigdala. Cancer?
- 3Probabil amigdalita sau abces?
- 4Copil 4 ani, amigdalite recurente, miros urat gurita
Mai multe informații despre: Bronsita pneumonia interstitiala amigdalita
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: