Durere de cap

Buna seara,
În urma cu 2 ani m-am confruntat cu o, , boala foarte ciudată, , căreia nu i-am găsit încă un răspuns. Precizez ca in momentul respectiv eram insarcinata in aprox 8 saptamani si ca inainte de a avea durerea de cap, băiatul cel mic a avut început de pneumonie și mi-a tușit în față în timpul somnului. Totul a început cu o durere în partea dreaptă a capului, asemenea unui junghi. M-am prezentat la urgente, unde mi s-a prescris paracetamol si aerosoli cu ceai, altceva neavând voie sa iau, fiind însărcinată. După 2 zile, durerea nu trecuse, aceasta ajungând la un nivel insuportabil si extingandu-se pe tot capul. M-am prezentat la urgente din nou, unde am fost verificată fugitiv de un neurolog(fiind aglomeratie), simptomele fiind în mare parte asemănătoare cu cele ale meningitei: durere de cap foarte severa, rigiditate a gatului, sensibilitate la lumina de afara si la telefon, stari de greata si varsaturi(pe care nu le aveam inaintea durerii de cap), lipsa totala a apetitului(mâncam 2 linguri de orez forțat, pt ca stiam ca e bine sa mananc) si a senzatiei de sete(apa simpla nu am putut să înghit deloc, doar compot cand aveam sau 2 linguri de ciorba), durere de sinus(durere pe care o aveam de circa 2 ani la anumite intervale). Cand am precizat doctorului neurolog de durerea de sinusuri, mi-a spus ca s-ar putea sa fie o sinuzita. După ce am fost văzută si de doctorul ginecolog, mi-a sugerat sa ma interneze pe secția de ginecologie. De aici, a început calvarul pt mine. Timp de o săptămână am avut dureri crunte de cap, aproape spre delir, nu mai puteam efectiv sa stau in fund, în picioare în niciun caz. Efectiv eram ca o legumă din cauza durerii de cap, deși eram conștientă. Nu stiu cum as putea sa redau în cuvinte durerea pe care o aveam. La analizele generale doctorul mi-a spus că nu a iesit nimic. Nu aveam febra. Timp de o săptămână mi s-a administrat paracetamol intravenos, care efectiv nu isi făcea niciun efect asupra durerii. Dupa o saptamana am fost externata, doctorul ginecolog nestiind cum sa ma mai ajute. Mi-a sugerat RMN, procedura riscantă până în săptămâna 12 de sarcina. Cu toată durerea cumplită, am ales sa nu fac. Acasa mi-a prescris paracetamol, la fel fără efect. Disperată, nemaiputand sa suport durerea, după câteva zile am sunat înapoi sa ma programez la un RMN. Cu o zi inainte sa ma prezint la RMN, am avut parte de o minune, sa zic asa. Durerea extremă mi s-a diminuat, având doar o durere normală, iar spre seară, am avut o țiuitură în urechi, si apoi am avut o senzatie ca si cum mi s-ar fi desfundat urechile. Din acel moment mi-a trecut durerea. Pentru mine acel moment a fost ca si cum am renăscut a doua oară, ținând cont de durerea si chinul de a fi ca o legumă timp de 2 saptamani.La doi ani de la acel eveniment, nu am reusit sa fac un RMN, din lipsa de timp si de frica. A fost o simpla raceala, cu o durere extrema de cap, sau e posibil sa fi fost altceva?Am rămas cu acest semn de întrebare si sper sa ma ajutati cu un raspuns.

0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2Mai am nevoie de un consult neurologic?
- 3durere de cap partea stinga, de sub ochi, transpiratie mare
- 7Urgent!!!Stari de ameteala, lesin, dureri de cap
- 4Crize necontrolate!
- 5Dureri de cap, ameteli, amortirea capului, intepaturi in cap, nod in gat, apasare in piept
- 1se vaita foarte tare de dureri de cap
- 3dureri in partea dreapta a capului
- 4Dureri de cap si pulsatii puternice la nivelul tamplelor.
- 4dureri de ochi si cap permanente
- 7Dureri de cap
- 4Simptome inexplicabile
- 13Anxietate si dureri de cap
- 2pansinuzita
- 6De doua zile am dureri de cap foarte mari, parca cineva mi-ar infinge un cutit
- 6Ma doare capul ba la 2 zile, ba a 2-a zi
- 6Tensiune mica, dependenta de cafea, dureri de cap...
- 0Spasme usoare pe corp, cefalee, ameteli
- 2Durere de cap de aproximativ 2 luni
- 4Dureri cap de aproape 2 luni si jumatate
- 0Durere, amețeli, viata cotidiana afectata
Mai multe informații despre: Durerea de cap durere de cap
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: