Consumul regulat de iaurt protejează dinţii copiilor de carii
Consumul regulat de iaurt poate reduce riscul cariilor dentare la copii, consideră oamenii de ştiinţă. Astfel, copiii care au consumat produse lactate de cel puţin patru ori pe săptămână s-au plâns de probleme cu dinţii cu 22% mai puţin decât cei care au procedat în mod similar doar o dată pe săptămână, potrivit unui studiu al unor cercetători japonezi, citaţi de Tha Daily Mail.
O echipă de experţi de la universităţile Tokyo şi Fukuoka şi-au extins investigaţiile asupra unui eşantion de peste 2.000 de copii în vârstă de trei ani. Ei i-au intervievat şi pe părinţii acestora, cu scopul de a afla ce mănâncă de obicei micuţii. Apoi, medicii stomatologi au evaluat starea dentară a copiilor participanţi la studiu. Rezultatele au arătat o legătură clară între consumul de iaurt şi o prevalenţă mai mică a cariilor, potrivit oamenilor de ştiinţă japonezi.
În acelaşi timp, alte produse similare, cum ar fi untul, brânza şi laptele nu au avut niciun rol în starea dinţilor. Cercetătorii niponi sugerează că acest lucru se datorează tipului de proteine care se găseşte doar în iaurt, capabil să protejeze smalţul dentar la expunerea de acizi dăunători.
Acest studiu vine să confirme rezultatele unui experiment realizat anterior de o echipă de experţi din Australia, care a ajuns o concluzie similară.
În acelaşi timp, stomatologi din Marea Britanie avertizează că unele iarturi, în special cele cu fructe, conţin zahăr, iar consumul lor favorizează apariţia cariilor atât la copii, cât şi la adulţi.
_
Sursa: Agenţia Naţională de Presă "Agerpres", partenerul Romedicului pe secţiunea de Noutăţi şi Ştiri medicale.

1 comentarii
Buna seara! Copilasul meu are 2 ani si 8 luni si are afectati incisivi superiori de distrofie dentara(galbeni, fara smalt si se macina vizibil).Am citit articolul d-voastra si recunosc ca iaurtul nu este unul dintre alimentele lui preferate insa il consuma. Am fost la stomatolog iar acesta mi-a spus ca nu e nimic de facut si sa astept pana la dentitia definitiva.Nu ma pot multumi cu acest raspuns in perspectiva ca dintisori o sa-i cada prematur sau si mai rau ca ar putea aparea inflamatii gingivale. Va rog sa ne ajutati cu sfaturi sanatoase si produse naturiste care sa opreasca aceasta boala. Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3nevralgie?
- 9cred ca este o problema de natura stomatologica
- 4masele foarte cariate, una rupta si la alta i-a picat plomba
- 3carii la puncte de contact - lipsa de spatiu?
- 8dinti lapte 21 ani
- 3dinti din fata mancati de carie
- 3durere de dinti dupa drenaj dentar
- 1Dinte cariat
- 4Nerv scos, senzatie de durere
- 1Canin cariat. foarte dureros. normal ca in perioada sarbatorilor doare:(
- 4Carile, un raspuns va rog!
- 1Masea umflata
- 3inflamatie osoasa la masea
- 1infectie la masea?
- 7Eficienta radioviziografului
- 3puroi lângă meseaua cu coroana
- 2masele cariate si masea de minte
- 4Durere insuportabila
- 4Masea cariata
- 4Măsea plombată cariată
Mai multe informații despre: Cariile dentare iaurtul
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: