am pierdut contactul cu realitatea

Am luni bune de cand m-am izolat f tare (mi-am pierdut dorinta de a trai (nu ca inainte ar fi fost o mare dorinta ) si sensul) din cauza unor esecuri datorate neimplicarii si asta din cauza unei anxietati anticipatorii care ma paralizeaza si ma oboseste puternic astfel nemairamanandu-mi deloc energie pt actiunea in sine, si care ma face sa pierd contactul cu realitatea. De cate ori sunt in fata unei actiuni care implica performanta sau activitate pe termen lung gandurile mele fac in asa fel incat sa ma opreasca sa fac pasii necesari atingerii obiectivului.
Din pricina contactului redus cu exteriorul, a starii de singuratate pe care o traiesc, si a mediului nu f favorabil in care traiesc, vointa mea a suferit mult, deci motivatia de a schimba lucrurile este temporara si prea scurta, iar amanarea a ajuns deja la ordinea zilei.
Precizez ca am anumite antecedente cu psihicul (stari anxioase inca de mic copil, bulimie, depresie majora), am fost la psihiatru in penultimul an de facultate (mi-a depistat o tulburare de personalitate), am urmat psihoterapie pe toata durata facultatii cu intreruperi ce-i drept (acum incep sa condamn un pic psihoterapia pt ca mi-a schimbat credintele dar probabil nu am stiut sa le folosesc corect ), am facut un tratament pe baza de plante dupa facultate si in cele din urma am ajuns si la un duhovnic, de la care am obtinut o stare f buna pt o perioada de timp, dar toate starile mele au revenit in momentul in care m-am decis ca e cazul sa schimb directia si sa fac ceva diferit.
Mi-am dat seama ca nimic nu ma poate ajuta pe termen lung daca eu nu ma ajut, si cum eu nu ma pot ajuta raman in acest cerc vicios fara scapare.
Am depus armele inainte de a incepe lupta, am demisionat din viata inainte de a incepe sa o traiesc (tocmai asta probabil ca m-a facut sa ajung asa, tocmai faptul ca am pierdut prea multe lucruri de-a lungul anilor), cum sa fac ca sa ma ajut singura? pt ca nu pot apela la ajutor specializat din cauza lipsei finantelor desi am nevoie de un cadru securizant pt a putea invinge societatea pe care o resimt ca fiind prea amenintatoare.

Puternic este, devine cel care intelege ca uneori are nevoie de ajutor. Deci treci peste ideea ta fixa de a te ajuta singura si mergi la alt psiholog, problemele tale sunt REZOLVABILE! Numai Bine!

multumesc, apreciez raspunsul d-voastra, si toate celelalte eventuale raspunsuri.

Buna m.e
Este foarte trist ceea ce ne-ai scris despre tine, dar faptul ca ai avut si perioade in care te-ai simtit bine inseamna ca nu trebuie sa disperi si ca aceste stari vin si trec.E foarte usor sa dai sfaturi si foarte greu sa poti sa-ti controlezi gindurile si propriul tau corp. Tot ce putem face e sa ne autoconvingem ca nu e o boala incurabila si ca de noi depinde foarte mult felul in care ne ducem viata de acum incolo. Sper sa ne mai auzim si iti doresc multa sanatate si sa te simti cit poti tu de bine.

Buna ziua,

Pt d-soara / d-na psiholog

Cand am spus ca mi s-a depistat o tulburare de personalitate in orice caz nu era vorba de tulburarea antisociala, nu am fost agresiva cu nimeni ci mai degraba agresata.
Sa ma simt invingatoare in raport cu societatea este forma de a ma elibera din capcana fricilor care au legatura cu mediul exterior, cu oamenii mai ales. Nu-mi doresc sa-i inving pe ei ci sa inving anxietatea care se interpune intre mine si societate.
Anxietatea care o genereaza ei, oamenii, in mine este oarecum justificata prin situatiile nu tocmai placute din copilarie mai ales si implicit din cauza mamei mai mult, avand o atitudine nu tocmai corecta si realista fata de mine.
Prezent nu este egal trecut dar creierul retine toate evenimentele trecutului iar comportamentul din prezent este pe masura acelor trairi din trecut, este ca o regresie.
Sa ma simt puternica inseamna sa fiu un adult responsabil, inseamna sa pot aplica solutii problemelor mele fara sa-i mai iau in considerare in exces pe ceilalti, sa nu depind de nimeni, sa pot obtine aceasta putere in urma confruntarii cu situatiile de viata fara sa mai fug de ele.
Nu doresc sa obtin puterea prin agresarea altora, asa cum au facut si fac altii.Societatea nu se va schimba ca sa fie pe gustul meu...doar ochii prin care este vazuta ea se pot schimba...Sentimentul apartenentei la aceasta nu prea il pot avea pt ca am ramas in urma si m-am indepartat de ea prin alegerile pe care le-am tot facut, iar inadecvarea mea vine din faptul ca ma simt prea slaba intr-o lume mult prea dura. Poate ca imi desconsider prea mult resursele si potentialul, cine stie de ce ma persecut asa si am ramas in aceasta pozitie de victima?!


Buna luciana.co

Ai spus niste cuvinte ff frumoase, intr-adevar viata este asa cum ne-o construim noi, cum gandim noi despre ea si cum o vedem prin ochii nostri. Se spune ca problema este pe jumatate rezolvata cand o discuti cu cineva asa ca multumesc pt sprijin si pt disponibilitatea ta . Totul devine mai usor cand stii ca exista persoane care inteleg asta, si intr-un fel sau altul trec prin stari asemanatoare.

pentru m.e.
Nu am uitat de tine dar a virusat fica mea calculatorul.Acum e f tarziu, revin curind

Buna ziua, d-na psiholog

Intr-adevar fuga fata de terapeut cam coincide cu fuga mea fata de mediu. In momentele in care imi doream schimbarea ma apropiam din nou de psiho; chiar daca s-au produs schimbari in interiorul meu si in felul de a actiona nu eram multumita deoarece distanta dintre ceea ce imi doream sa fiu si ceea ce eram (se poate folosi si prezentul) era prea mare si am renuntat sa mai cred ca il pot atinge vreodata, eul acela ideal (da, stiu, este cam utopic spus)... Chiar daca am constientizat ca schimbarea nu se produce decat prin participarea mea la ea, totusi, in destul de mult timp s-au format niste automatisme care sunt mai puternice decat vointa.ma gandeam cat de evidenta este toata evitarea asta din moment ce asociez actiunile intr-o anumita directie si mediul cu ceva neplacut (nu mediul in sine este ceva neplacut ci mediul populat de oameni), evit de fapt acele stari neplacute din momentul confruntarii cu acei stimuli pe care eu ii consider intr-un fel. Deci pe de o parte evit actiunea (bine, depinde de fapt de gradul de risc al actiunii) pt ca dincolo de actiune aproape de fiecare data sta un om a carui reactie poate fi imprevizibila, si care declanseaza, in avans, teama de aceasta reactie, pe de alta parte evit sa ma expun din cauza unei temeri de dezvaluire in fata altor persoane...Deci am inteles de ce fug si totusi... nu ma pot abtine.

Buna luciana co., ma bucur ca spui ca nu ai uitat de mine, astept cu placere interventia ta.

Buna, m.e.
Imi pare rau ca esti tot trista, singura si ingindurata. Poate ca ai dreptate cind spui ca te ajuta faptul ca realizezi ca nu esti singura, , batuta de soarta".Si eu mi-am pus de nenumarate ori intrebarea -de ce eu, cu ce am gresit de mi se intimpla asa ceva ? Cred ca e un pic de masochism sa povestim despre asa lucruri neplacute in loc sa incercam sa le scoatem din minte si sa ne spunem bancuri. Am si eu ginduri si stari nasoale care ma chinuie de ani de zile si cu toate acestea in loc sa ma uit la un film bun sau sa citesc ceva care sa ma faca sa uit de asa zisa boala, stau si incerc sa inteleg de ce se intimpla toate acestea si cum sa facem sa dispara. Ar fi foarte bine sa reusim sa punem in practica sfaturile celor din jur. Am incercat si eu cu citeva sedinte la psiholog dar nu am inteles rostul meu acolo (decit ca am de plata) si am renuntat destul de repede. Dupa ce am citit mesajele si probleme tale am ajuns sa ma consider aproape sanatoasa si norocoasa. Eu pot-periodic cu medicamente-sa-mi tin echilibrul normal sa-mi vad de copil, de serviciu si de viata. Mai am si zile mai nasoale dar ma gindesc ca asa cum au trecut intodeauna, trec si acum. Daca crezi ca te pot ajuta cu ceva te rog sa-mi spui. Sint convinsa ca si tu poti sa iesi din singuratate si sa vezi ca poate fi si altfel

buna, luciana.co

cu siguranta poate fi si altfel, caci am vazut si simtit ca lucrurile pot evolua in alta directie in trecut sau in prezent cand incerc sa evaluez altfel situatia, problema e ca nu este ceva durabil, totul este de scurta durata si nu in maniera in care mi-as dori sa fac lucrurile sa se intample. Multumesc pt suportul tau, cred ca m-am suparat caci ai spus ceva care m-a facut sa ma simt nu tocmai ok, desi probabil ca a fost fara intentie, ai spus ca te simti sanatoasa si norocoasa prin comparatie cu mine. Probabil ca si eu prin comparatie cu altii cu probleme mai grave ar tb sa ma simt asa, dar nu fac asta pt ca eu ma compar cu cei sanatosi si activi si nu ma simt ok. Cand iti dai seama ca ai destul de multe lucruri de care te poti agata si poti face lucrurile mai bune pt tine dar psihicul tau te va chinui toata viata cu modul in care este el reprezentat si ca asta presupune o lupta permanenta cu el, si doar lupta si atat fara nicio satisfactie iti piere cheful sa mai vrei sa continui in vreun fel.