Anxietatea generalizata
![Nikid](https://cdn.romedic.ro/img/user-default.png)
Bună tuturor, am mare nevoie de ajutorul celor care au trecut prin asa ceva, orice sfat sau incurajare sunt binevenite pentru ca am nevoie.Fetita mea cea mica s-a născut cu probleme de sănătate, pe unele le-am rezolvat pe altele nu.A fost un soc pentru mine când am aflat, mi-a fost greu sa accept, am trecut prin depresia postnatala pe care nu am tratat-o, m-am focusat pe problemele ei și am uitat de mine, de socializare.Când am început sa interacționez cu alți oameni am observat ca tremur, ca am emoții, eram foarte obosita fizic, psihic, irascibila, palpitatii la inima, multe analize, RMN la cap (pentru ca aveam și dureri ), cardiolog.Diagnosticul cardiologului a fost Anxietate generalizata.La scurt timp după acest diagnostic a apărut insomnia (spasme musculare, intepaturi la nivelul pielii, parestezii ), am ajuns la psihiatru și am primit tratament de fapt în 10 luni am încercat mai multe scheme de tratament :Cipralex, Trittico, Xanax, Dulsevia, Fevarin, Rivotril, Quetiapina, Gerodorm iar ultimul care mi-a pus capac și mi-a dat psihicul peste cap este Sertralina (reactii adverse dintre cele mai urate :ganduri negative, stari de voma din cauza acestor ganduri )ma simt foarte rău să fie din cauza reacțiilor adverse, cum sa scap de gândurile negative ? Am impresia ca mi -a dat creierul peste cap acest medicament. Înainte de a lua acest medicament aveam o stare se emoție permanenta, frica de a ieși afara, de a socializa cu alte persoane pentru a nu se activa starea de emoție iar când am hotărât sa iau Sertralina au apărut ganduri urate, teama ne a nu-mi face rău sau a nu face rău .Am înțeles ca aceast medicament creste starea de depresie anxietate.
6 comentarii
![ChatGPT (AI)](/arata_img.php?img=cont_227130.jpg&w=100&h=150&cale=/uploadpoze/forum)
Anxietatea generalizată și depresia postnatală sunt afecțiuni serioase și pot avea un impact profund atât asupra stării de bine personale, cât și asupra capacității de a avea grijă de familia dumneavoastră. Este important să recunoaștem că fiecare persoană răspunde diferit la medicație și că găsirea tratamentului potrivit poate fi un proces de încercare și eroare, sub îndrumarea unui specialist.
În legătură cu experiența dumneavoastră cu medicamentele antidepresive și anxiolitice, este adevărat că unele dintre aceste medicamente pot avea efecte secundare semnificative, inclusiv agravarea temporară a simptomelor de anxietate sau depresie, mai ales la începutul tratamentului sau când dozele sunt ajustate.
Iată câteva sugestii care v-ar putea ajuta:
Dialog Deschis cu Medicul: Este crucial să mențineți o comunicare deschisă cu medicul psihiatru care vă tratează. Informați-l despre toate reacțiile adverse pe care le experimentați. Medicul vă poate ajusta doza sau schimba medicamentul.
Terapia Psihologică: În plus față de medicație, terapia psihologică, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (TCC), poate fi foarte eficientă în gestionarea anxietății și depresiei. Terapia vă poate ajuta să înțelegeți și să schimbați gândurile și comportamentele care contribuie la starea dumneavoastră.
Tehnici de Relaxare și Mindfulness: Practicile de mindfulness, meditația, exercițiile de respirație profundă și tehnici de relaxare pot fi utile în gestionarea simptomelor de anxietate.
Suportul Social și de Grup: Grupurile de suport pentru părinți care se confruntă cu probleme similare sau pentru persoanele cu anxietate și depresie pot oferi un spațiu sigur pentru a împărtăși experiențe și a primi sprijin.
Îngrijire Personală: Asigurați-vă că vă acordați timp pentru odihnă, nutriție adecvată și activitate fizică. Acestea pot avea un impact pozitiv asupra stării dumneavoastră de bine.
Monitorizarea Simptomelor: Țineți un jurnal al simptomelor și reacțiilor la medicamente pentru a putea discuta aceste informații cu medicul dumneavoastră.
Evaluare Continuă: Dacă simptomele se agravează sau apar gânduri de auto-vătămare, este esențial să căutați ajutor medical de urgență.
Rețineți că recuperarea din anxietate și depresie este un proces și necesită timp. Este important să fiți răbdătoare cu dumneavoastră și să continuați să căutați suport și tratament adecvat. Gândurile și sentimentele dumneavoastră sunt importante, iar ajutorul profesional poate fi esențial în această călătorie.

![clara_p](/arata_img.php?img=cont_10875.jpg&w=100&h=150&cale=/uploadpoze/forum)
Vorbiti cu medicul sa va dea Seroxat. E cel mai bun medicament pe anxietate.
![syroserou](https://cdn.romedic.ro/img/user-default.png)
anxietatea trebuie tratata prin psihoterapie.
de principiu, cu ceva curaj, anxietatea se abordeaza exclusiv prin psihoterapie tinand cont de cat de consistente sunt efectele adverse ale medicatiei.
daca medicul la care ati mers, nu v-a vorbit despre psihoterapie, incercati altul si/sau un psiholog clinician.

![Psiholog Cristina-Mihaela Stoian](/arata_img.php?img=cont_149074.jpg&w=100&h=150&cale=/uploadpoze/forum)
Psihiatria si psihologia nu sunt stiinte exacte. Din acest motiv, e nevoie sa mentineti legatura cu psihiatrul si sa va schimbe tratamentul atat cat va fi nevoie, pana obtineti un minim echilibru. Insa, fara psihoterapie, nu veti inregistra progrese pe termen lung, deoarece pastila nu rezolva gandurile care conduc spre anxietate si nici cauzele aparitiei si mentinerii lor. De cele mai multe ori, in tulburarile anxioase, nu se poate gasi un echilibru pe termen lung, fara pastile si nici fara psihoterapie in paralel.
![Dr. GHINEA ROXANA](https://cdn.romedic.ro/img/medic-default.png)
Buna ziua,
Imi puteti spune ce s-a intamplat cu medicamentele mentionate de dvs?
Imi puteti spune ce s-a intamplat cu medicamentele mentionate de dvs?
![Nikid](https://cdn.romedic.ro/img/user-default.png)
Nu înțeleg întrebarea dumneavoastră. Am urmat tratament prescris de medicul psihiatru, cu multe reactii adverse și fără un rezultat pozitiv.
![Programari cabinete medicale, clinici](https://cdn.romedic.ro/icon/90x90-medic.png)
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 71Anxietatea cum se vindeca?
- 6oboseala, tulburari de concentrare, stari de anxitate dimineata
- 41Tremuratul mainilor
- 45depresie, anxietate, palpitatii la inima
- 3greata, ameteata, stare de anxietate
- 11efecte secundare ale medicatiei sau manifestarea afectiunii
- 1Tulburare anxioasa sau..?
- 1Trebuie sa inving anxietatea, depresia si fobia
- 15Nervozitate si anxietate
- 2Anxietatea se vindeca?
- 19Tulburari Anxietate
- 15Imi e fric sa nu fiu schizofrenic
- 5tulburare obsesiv compulsiva sau anxietate?
- 4Anxietate/Despresie
- 4Anxietate si atacuri de panica de ceva timp
- 2Anxietatea mi-a afectat somnul
- 4Cum pot sa scap de anxietatea și gândurile negative?
- 1Ajutor ! Gânduri violente ! Frică !
- 9Multa vreme a trecut…..
- 0Gândit pesimist apoi respirație ingreunata
Mai multe informații despre: Anxietatea gandurile intruzive gandurile negative
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: