Povești terapeutice/inspiraționale/motivaționale
8
12-07-2018, ora 14:52
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: „Te urăsc!” Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: „Te urăsc, te urăsc…!”.
Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:
– Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte?
– Da!
– Ia spune-i că-l iubeşti!
– Te iubesc! – a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: `Te iubesc, te iubesc!…”
– Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!
„Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea ” (Sfântul Ambrozie).
Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:
– Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte?
– Da!
– Ia spune-i că-l iubeşti!
– Te iubesc! – a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: `Te iubesc, te iubesc!…”
– Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!
„Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea ” (Sfântul Ambrozie).
8
12-07-2018, ora 14:52
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr şi l-a întrebat:
– Cum poate să existe rai şi iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul şi iadul?
– Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poţi numi războinic, când nu văd în faţa mea decât un caraghios?
Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus:
– Vezi, aşa se deschid porţile iadului!
Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a înclinat respectuos.
– Vezi, i-a mai spus călugărul, aşa se deschid porţile raiului!

12-07-2018, ora 14:53
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Era prima aniversare a căsătoriei lor.
Fotis voia să-i facă un cadou de valoare soţiei sale. S-a gândit însă să-i dea Ellisei libertatea de a alege.
– Iubirea ta mă emoţionează mult, i-a zis Ellisa soţului ei. Îţi mulţumesc pentru că îmi dai dreptul de a alege. Aş vrea să mergem acum la magazin.
– Imediat şi cu mare plăcere, a răspuns Fotis.
– Dar unde mergem, Ellisa? Aici unde mă conduci nu există magazine. Nu vezi ce case sărace sunt?
– Ai puţină răbdare şi vei înţelege, a răspuns soţia cu multă bunătate.
Curând au ajuns pe un drum strâmt, care ducea la o casă de cărămidă.
Au intrat înăuntru. Pe pat era întinsă o femeie tânără, palidă şi slabă. În jurul ei se aflau trei copilaşi.
– Doamna Vasiliki, cum îţi merge astăzi? Am adus medicul, aşa cum am promis. Este soţul meu.
– Fotis, doamna Vasiliki suferă de mult timp. Şi-a pierdut soţul şi se luptă să-i crească pe cei trei copii ai săi.
Medicul, la început, a rămas uimit. Apoi şi-a revenit. A ieşit imediat afară şi a luat geanta din maşină. Apoi a examinat-o pe bolnavă cu blândeţe.
– Doamnă Vasiliki, voi veni în fiecare zi să vă consult, până ce o să vă faceţi bine. De medicamente mă voi îngriji eu…
– Iar de copii o să am eu grijă, completează Ellisa cu bunătate şi fericire.
– Da, înţeleg acum de ce m-ai adus aici, adaugă medicul. Şi trebuie să te încredinţez, Ellisa, că ai ales cel mai bun cadou pentru aniversarea căsătoriei noastre. Un colier de iubire necondiţionată pentru semeni!…

La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.
Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.
Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.
– Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.
– Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.
– Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată:
– Ce faci ?
– Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!
Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:
– Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!
Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.
După câteva zile, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.
Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.

12-07-2018, ora 14:54
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept. Într-o zi, plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor … Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfetnicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:
– Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!
După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăşi la el pe cei mai bogaţi dintre supuşii săi, le-a spus:
– Văd că nu aveţi suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutăţile, zi de zi?! Dacă nu o faceţi voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât şi un bogătaş! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară şi, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorţii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înşivă vă faceţi vinovaţi de moartea acelui om, căci l-aţi fi putut ajuta, dar n-aţi făcut-o. Ne vedem mâine seară!
Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!

12-07-2018, ora 14:55
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.
– Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului – bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine. Hai, vino şi mângâie-l!
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde!
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.
– Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului – bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine. Hai, vino şi mângâie-l!
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde!
8
12-07-2018, ora 14:55
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
– Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
– O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!
Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
– Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
– O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!
Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.
8
12-07-2018, ora 14:55
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
– Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde țurțurele a început imediat să se topească la căldura focului.
– Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
– Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.
„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune” (Fericitul Augustin).

12-07-2018, ora 14:56
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
– Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
– Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.
– O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.
– E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.
– Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.
“Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial” (Sfântul Marcu Ascetul)

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii.
Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţi cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:
– Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.
– N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.
– Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:
– Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.
Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă – aşa cum spusese şi domnul profesor – de data aceasta el era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

13-07-2018, ora 18:11
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?”, la care ea a grăit: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?”. „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: „Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă”. Atunci când spăl rufe spun din nou: „Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată”. Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus asa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”.
8
13-07-2018, ora 18:12
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
În timpul războiului, viaţa era tare grea şi oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i ajute pe cei sărmani şi a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui copil şi asta fără niciun ban. A doua zi, încă din zori, mulţi prichindei se strânseseră în faţa casei care locuia omul atât de bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare să apuce pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la goană, bucuros că prinsese o bucată mai mare. Era acolo o hărmălaie …
Dar omul a observat că undeva, la marginea curţii, aştepta cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii şi-au ales ce pâini au vrut şi au plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul coş şi s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese nimic. A căutat şi în cel de-al doilea coş, dar şi acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea coş a găsit o pâinică mică, mică, pe care niciun copil nu o băgase în seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru pâine şi a plecat spre casă.
Toată ziua a stat omul şi s-a gândit la cum se purtase acea fată şi, ca urmare, a dat poruncă la bucătărie să fie coaptă o pâine mică, dar în care să fie puşi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineaţă, a aşezat pâinica deasupra celorlalte pâini şi a ieşit iarăşi cu toate coşurile în curte, unde copiii deja se strânseseră şi aşteptau nerăbdători. Din nou s-au repezit şi s-au luat la harţă. La sfârşit, fetiţa noastră, care aşteptase cuminte, ca şi în ziua precedentă, s-a ales tot cu pâinea cea mai mică, singura rămasă. Şi de această dată, i-a mulţumit frumos omului şi s-a grăbit spre casă, unde mama ei o aştepta. Când s-au aşezat la masă şi femeia a rupt pâinea, ce să vezi?!, galbenii s-au răsturnat pe masă din aluatul proaspăt.
– Vai, s-a speriat mama, ce să fie cu aceşti bani? Dacă banii au ajuns din greşeală în pâinea adusă de tine? Poate i-au căzut brutarului, în timp ce frământa aluatul. Ia-i şi du-i imediat înapoi!
S-a întors fetiţa la casa omului şi i-a dat acestuia toţi banii; spunându-i cum mama ei i-a găsit în pâinica primită. Privind-o cu drag, omul i-a răspuns:
– Banii aceia nu au ajuns întâmplător acolo. După ce am văzut ieri cum ai avut răbdare şi cum te-ai mulţumit chiar şi cu mai puţin, am hotărât să te răsplătesc. Astăzi, am văzut şi cât eşti de cinstită, fiindcă ai fi putut păstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplată, în fiecare dimineaţă când vei veni să iei şi tu o pâinică, vei primi şi câte zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasă a fost fetiţa! Nu ştia cum să-i mulţumească omului pentru atâta bunătate. S-a dus în fugă la mama ei şi i-a dat bănuţii, după care i-a povestit totul, iar mama a povăţuit-o şi de această dată, iar fata i-a urmat sfatul.
Aşa se face că, de atunci, în fiecare dimineaţă, când primea galbenii, fata se ducea în mijlocul celorlalţi copii şi împărţea cu ei toţi bănuţii. Ştia că şi ceilalţi au nevoie de milostenie la fel de mult ca şi ea.

13-07-2018, ora 18:13
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
În timpul unui război, un colonel a fost rănit grav şi dus de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului, se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor. O singură călugăriţă stătea mereu cu ei şi îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic şi rugându-se neîncetat. Întrebând de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolaţi, colonelul a rămas mut de uimire, aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac şi că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească.
– Bine – a mai întrebat colonelul – dar călugăriţa care stă mereu împreună cu ei şi îi îngrijeşte?
– Desigur că era sănătoasă – i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit şi ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească şi pe oamenii aceia.
– Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aş face aşa ceva nici pentru un sac plin cu bani.
Din celălalt capăt al salonului, călugăriţa l-a auzit şi, întorcându-se spre colonel, i-a răspuns liniştită şi cu zâmbetul pe buze:
– Nici eu n-aş face acest lucru pentru un sac cu bani. Îl fac însă pentru o răsplată mult mai mare. Pentru mulţumirea pe care o citesc în ochii acestor oameni sărmani pe care pot să îi ajut şi pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.
– Bine – a mai întrebat colonelul – dar călugăriţa care stă mereu împreună cu ei şi îi îngrijeşte?
– Desigur că era sănătoasă – i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit şi ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească şi pe oamenii aceia.
– Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aş face aşa ceva nici pentru un sac plin cu bani.
Din celălalt capăt al salonului, călugăriţa l-a auzit şi, întorcându-se spre colonel, i-a răspuns liniştită şi cu zâmbetul pe buze:
– Nici eu n-aş face acest lucru pentru un sac cu bani. Îl fac însă pentru o răsplată mult mai mare. Pentru mulţumirea pe care o citesc în ochii acestor oameni sărmani pe care pot să îi ajut şi pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.
8
13-07-2018, ora 18:13
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Odată, un om stătea liniştit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a aşezat câinele său. Uitându-se în ochii omului, câinele îşi spunea:
“Dă, Doamne, să mănânce cu poftă stăpânul meu şi, după ce s-o sătura, să-mi dea şi mie o bucăţică!”
în acest timp, s-a apropiat şi pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă şi gudurându-se pe lângă el, îşi spunea în sinea ei:
“Dă, Doamne, să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!”
Câinele aştepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunătatea stăpânului său. Pisica însă pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulţumească cu ceea ce ar fi primit.
Aşa este şi în viaţă. Unii dintre prietenii care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli şi devotaţi, răbdători şi sinceri. Alţii însă sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu răutate în suflet, aşteptând doar prilejul să fure şi să profite de pe urma ta.
Când ai în preajma ta prieteni adevăraţi, bucură-te pentru ei şi pentru prietenia voastră; când vezi însă că de tine se apropie şi cei asemenea pisicii, nu-i goni şi nu te purta cu ei aşa cum ar merita, ci roagă-te pentru ei şi încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci şi pe ei mai buni.

13-07-2018, ora 18:14
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Aş vrea să cunosc cât mai multe despre credinţă şi religie. Am citit multe cărţi, dar nu ştiu care sunt adevărate şi care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?
– Fiule, cea mai mare ispită este cea care îţi încearcă credinţa cu tot felul de cuvinte frumos spuse, dar golite de duh. Ţi-ar plăcea ca cineva să-ţi dăruiască un măr tare, frumos, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos şi stricat? Ar fi mărul acela bun de ceva? Aşa sunt şi unele cărţi: ţin mintea ocupată cu tot felul de idei, dar nu hrănesc şi sufletul.
Citeşte cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare şi culeg doar nectarul, nu şi alte lucruri inutile. Culege şi tu, la rândul tău, nectarul cărţilor, caută ce-i folositor în ele şi, de vei ştii să găseşti adevărul în cărţi, vei ştii să-l găseşti şi în viaţă.
Păgânii spun că credinţa nu este logică. Dar, de fapt, credinţa este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumeşti şi nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cereşti nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauţi cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poţi afla. Şi ţine minte: degeaba citeşti despre credinţă, dacă nu trăieşti în credinţă!

Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:
– Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.
– Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi.
Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.
– Acum să ştii că eşti pedepsit! – a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban.
Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
– Tată, tată – a strigat el, intrând val-vârtej – am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
– Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt…
După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.
– Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască – îi mai spuse tatăl cu dragoste.
“Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul de a trăi: Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

13-07-2018, ora 18:15
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a promis să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
8
13-07-2018, ora 18:16
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
– Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.
– Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

7
13-07-2018, ora 18:16
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Demult, trăia un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.
– Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
– De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune”?
– Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
– Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat niciun pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.
Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

13-07-2018, ora 18:17
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.
– Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic.
– Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.
Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic, însă copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia el găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăudase cu feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele…

13-07-2018, ora 18:18
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de harnic era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:
– Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.
– Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat.
Când a venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:
– Uite, măi băiete, văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.
N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:
– Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?
– Nu! – a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!
A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel nu se poate… Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.
– Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?
– Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nicio gheată. Ai înţeles?
Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouţe, exact aşa cum îşi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de părinţi şi să îi ajuţi.

Se povesteşte că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea şi i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător şi să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puţin, a intrat, a depus mărturie pentru el şi l-a salvat, redându-i astfel libertatea.
La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viaţă şi care ar putea vorbi despre noi, aşa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre şi toate faptele bune pe care le-am făcut, însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează şi dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.

15-07-2018, ora 14:07
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Un elev s-a plâns într-o zi profesorului său că nu-L întâlneşte pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns: „Dacă îţi vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”. Elevul nu a înţeles mesajul, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieşit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns: „Pentru că simţeam nevoia să respir”. Profesorul i-a răspuns: „Când vei simţi nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiraţie, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”.
8
15-07-2018, ora 14:07
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox, care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan şi era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne, vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!
Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!” Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul nu i-a dat importanţa cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oară!
Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „arătat”!
Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”. Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”!
Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne, Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui. S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: S-a visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu Dumnezeu, şi spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai părăsit, nu mă mai iubeşti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic. Dintr-o dată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, şi i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ţi-a răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut. L-ai fi simţit dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet, pentru că cel care iubeşte și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist şi că Mă fac răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu senzația că am credință în Tine?! „ Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi dorirea şi sperarea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinţă. Fericiți sunt cei ce nu au primit nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine!
Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea. Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă „ (Psalmul 19:1, 2). Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul…; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule, pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă. Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere. Cunoaşte-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă cunoşti prin negaţie, evitând să gândești și să spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea raţiunii, căile Mele sunt necercetate şi nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existenţa Mea prin afirmaţii: Dumnezeu este bun, atotputernic, înţelept, milostiv și așa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care lucrez în creaţia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce există şi am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am creat răul, dar sunt de necunoscut în fiinţa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinţa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a Mă înţelege. Te iubesc!”.
Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să facă metanii în faţa altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, şi a început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emoțiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, şi a deschis fereastra, ca să admire frumuseţea dimineţii. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra şi, din nou, a observat Biblia deschisă. A luat-o în braţe şi a început să citească: „”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors şi a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, şi a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că Dumnezeu a făcut în așa fel, încât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui.
Emoţionat fiind, negăsindu-şi cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia şi a deschis-o la întâmplare, pe la sfârşit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; şi le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta „.

Un om, ajuns în rai, i-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere viaţa pe care a trăit-o. Dumnezeu i-a înfăţişat-o ca şi când ea s-a desfăşurat pe nisipul unei plaje. Omul a văzut că în momentele de bucurie erau patru urme de paşi pe nisip, ale lui şi ale lui Dumnezeu. Dar în clipele de suferinţă, erau numai două urme. Mâhnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: ” De ce în momentele grele m-ai lăsat singur? „. Acesta i-a răspuns: ” În clipele de suferinţă erau doar urmele Mele, pentru că atunci te purtam pe braţe „.
8
15-07-2018, ora 14:07
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
– Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
– Păi, vezi, băiatul meu…! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

15-07-2018, ora 14:08
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.
Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.
Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.
8
15-07-2018, ora 14:08
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
– Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
– Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? „Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine”.
„Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine”.
– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
– Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
– Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? „Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine”.
„Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine”.
8
15-07-2018, ora 14:08
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
– Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?
– E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.
“Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii”.

15-07-2018, ora 14:11
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:
– Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă, Doamne, că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!
În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:
– Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
– Sigur că da, zise omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat!
– Bine! A mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.
– Ce faceţi ?! Strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi ?! Ţipa omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele. În clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.
– Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!
– Nu se poate! I-a răspuns îngerul.
– Cum aşa? Doar n-am nicio vină, firul s-a rupt din cauza lor!
– Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt.
În viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoana. Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege? Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte recente din această secțiune:
- 1M-am indragostit de o colega de munca
- 5Abuz psihologic în cuplu
- 2Să lupt sau să renunț?
- 1Certuri si lipsa de empatie
- 1Probleme in relație de 4 ani
- 1Copilul lui din alta relatie
- 1Relație abuzivă sau problema este la mine?
- 3Ajutați-mă cu problema de cuplu.
- 2Soțul meu apelează la escorte
- 2Gelozie sau dependenta emotionala?