Fluture Ludmila - Cabinet de psihologie

Doi prieteni mergeau împreună prin deşert. La un moment dat s-au certat, şi unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt şi l-a lovit. Acesta din urmă, îndurerat, fără cuvinte, a scris pe nisip:
" Astăzi cel mai bun prieten m-a lovit şi m-a jignit."
Au continuat să mearga şi au ajuns la o oază, în lacul căreia au decis să se răcorească.
Cel care fusese pălmuit a fost cât pe ce să se înece, dar prietenul său l-a scos la mal.
După ce şi-a revenit, cel salvat a scris pe o piatră:
" Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el."
Celălalt l-a întrebat:
- Când te-am lovit, ai scis pe nisip, iar acum ai scis pe o piatră. De ce?
Acesta i-a răspuns:
- Când sunt rănit, scriu pe nisip pentru ca vânturile să şteargă amintirea suferinţei. Dar, când cineva îmi face un bine, sap această amintire în piatră, pentru ca ea să dăinuie, neştearsă.
Lasă vânturile să împrăştie chiar acum în depărtări suferinţele tale trecute, ca şi când ar fi fost scrise pe nisip. Şi cum ar fi să începi să-ţi sapi în piatră bucuriile ori de câte ori îţi ating sufletul, pentru ca să te poţi întoarce la ele atunci când ai nevoie?