Iubire sau dependență?
Autor: Ludmila Fluture
Iubire sau Dependență?
Iubim sau doar suntem dependenți de iubire? Limita dintre cele două este uneori atât de fragilă, încât suntem de-a dreptul derutați în legătură cu sentimentele pe care le nutrim față de ceilalți. Ce înseamnă iubirea pură, cea care aduce împlinirea și fericirea, și prin ce anume diferă ea de dependența în iubire?
Erich Fromm afirmă că, de cele mai multe ori, eforturile de a iubi eșuează dacă persoana nu încearcă în mod activ să-și dezvolte potențialul INDIVIDUAL și PERSONALITATEA. Fromm definește iubirea drept ” experiența productivității care implică grijă, respect, responsabilitate și cunoaștere; preocuparea pentru creșterea și fericirea persoanei iubite, cu rădăcini în propria capacitate de a iubi”.
Iubirea adictivă înseamnă dependența de cineva exterior sinelui în încercarea de a răspunde unor nevoi nesatisfăcute, de a evita temeri sau suferința emoțională, de a rezolva probleme și de a menține echilibrul. Paradoxal, iubirea adictivă se naște din încercarea de a ține viața sub control, tentativă soldată de fapt cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva decât propriei ființe. Iar încercarea se transformă astfel într-o dependență nesănătoasă de ceilalți. Ea este adesea asociată cu sentimentele de ”a nu fi îndeajuns de” sau de ”a nu avea destul” și aceasta deoarece mulți oameni nu și-au văzut satisfăcute nevoile în mod sistematic în copilărie. Iubirea adictivă este o încercare de a ne satisface foamea noastră tot mai mare de siguranță, de senzație, de putere, de apartenență și de sens al vieții pe care o resimțim tot mai acut pe măsură ce creștem. Iubirea adictivă este în același timp o formă de pasivitate:nu ne rezolvăm singuri problemele, ci încercăm șă complotăm cu alții, astfel încât ei să aibă grijă de noi și de problemele noastre.
Oamenii aflați în relații adictive manifestă de obicei următoarele caracteristici:
1. Se simt adesea mistuiți;
2. Au dificultăți în stabilirea granițelor Eului;
3. Au tendințe masochiste;
4. Renunță cu greu la relații;
5. Se tem de schimbări, riscuri și necunoscut;
6. Experimentează o creștere individuală insuficientă;
7. Au dificultăți în experimentarea intimității reale;
8. Joacă jocuri psihologice;
9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb;
10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalți;
11. Au nevoie de ceilalți pentru a se simți împliniți;
12. Caută soluții în afara lor;
13. Pretind și așteaptă dragoste necondiționată;
14. Refuză sau abuzează de implicare;
15. Așteaptă de alții recunoaștere și apreciere;
16. Se tem să fie abandonați când au loc despărțiri de rutină;
17. Recreează sentimente negative familiare;
18. Își doresc apropierea, deși se tem de ea;
19. Încearcă să ”repare” sentimentele celorlalți;
20. Joacă jocuri de putere.
Oamenii implicați în relații sănătoase manifestă următoarele caracteristici:
1. Permit afirmarea individualității;
2. Trăiesc un sentiment de contopire, dar și de separare față de ceilalți;
3. Aduc la suprafață ce este mai bun în ei și în ceilalți;
4. Acceptă ideea sfârșitului unei relații;
5. Sunt receptivi la nou și la schimbări;
6. Stimulează dezvoltarea celorlalți;
7. Sunt capabili de a trăi intimitatea adevărată;
8. Se simt liberi să ceară ceea ce doresc;
9. Dăruiesc și primesc în același mod;
10. Evită să-i domine sau să-i controleze pe ceilalți;
11. Încurajează autonomia celorlalți;
12. Își acceptă propriile limite, ca și pe cele ale celorlalți;
13. Învață să nu caute iubirea necondiționată;
14. Acceptă și respectă implicarea;
15. Au o stimă de sine ridicată;
16. Au încredere în amintirea celor iubiți; le place solitudinea.
17. Își exprimă sentimentele în mod spontan;
18. Sunt dornici de apropiere și dispuși să riște să devină vulnerabili;
19. Iubesc cu detașare;
20. Își afirmă puterea personală și egalitatea față de sine și ceilalți.
21.
Victor Frankl susține că iubirea este țelul cel mai înalt la care omenirea poate aspira. Mântuirea omului vine prin și de iubire. Iubirea este mult mai mult decât persoana fizică a celui drag. Ea își găsește semnificația cea mai profundă în ființa sa spirituală, în eul său lăuntric.
Dependența de prezența celuilalt nu înseamnă iubire, după cum adevărata iubire nu este nici pe departe adicție. Dragostea și adicția sunt două entități distincte care se aseamănă și pot fi confundate.
Ce trebuie să faceți atunci când descoperiți că vă aflați într-o relație adictivă?
În primul rând, nu uitați că elementele adictive se regăsesc în majoritatea relațiilor. În copilărie, niciunuia dintre noi nu i-au fost satisfăcute toate nevoile. A greși este omenesc, și părinții noștri sunt și ei oameni. Atunci când îi învinovățim sau cerem altora să compenseze ceea ce nu am obținut în copilărie, preluăm eșecul părinților ca slăbiciuni ale noastre.
În al doilea rând, nu scăpați din vedere că, la un anumit nivel, iubirea adictivă este percepută ca un element crucial al supraviețuirii și, prin urmare, renunțarea la ea este dificilă.
În al treilea rând, trebuie să știți că motivațiile psihologice ale adicției sunt la fel de unice pentru fiecare individ ca și amprentele sale digitale. Sunteți singurul în măsură să discerneți la ce vă folosesc și ce anume vă împiedică să mergeți mai departe. Dacă nu sunteți capabil să renunțați la o relație nesănătoasă sau dacă treceți de la o relație adictivă la alta, atunci este cazul să schimbați ceva la propria persoană.
În al patrulea rând, încercați să deveniți intimi cu voi înșivă. Numai atunci când ne percepem pe noi înșine în integritatea noastră ca indivizi, vom fi gata să stabilim legături de iubire sănătoase. Autonomia și cunoașterea de sine pot fi elemente-cheie pe drumul către iubire și libertate.
În al cincilea rând, este bine să țineți cont de aspectul procesual al trecerii de la adicție la iubire. Ați devenit dependent străbătând un anumit drum, dar la fel de adevărat este și că există o cale de ieșire, că există speranță. Înțelegând diferențele dintre iubirea adictivă și adevăratul sentiment al apartenenței, ca și rigorile acestui proces, veți accepta să vă acceptați pe voi înșivă și pe ceilalți; astfel, vă veți spori simțitor șansele de a vă împlini prin iubire.
Elementul cheie în iubire este libertatea lăuntrică.
Brenda Schaeffer susține că sunt șapte etape în drumul de la adicție la iubire.
1. Negarea
2. Disconfortul
3. Confruntarea
4. Separarea psihologică
5. Siguranța de sine
6. Apartenența
7. Încercarea de a comunica.
NEGAREA
Este o etapă în care relația pare deseori normală. Într-o relație nouă, dincolo de euforia pasiunii, se pot întrezări semne ale pericolului. Relația urmează un tipar bine definit. Sunt prezente multe – dacă nu toate – caracteristicile iubirii adictive, însă ignorate sau negate. Cuvântul de ordine în această etapă este reprimarea.
DISCONFORTUL
În această etapă, unul sau ambii parteneri devin conștienți că ceva lipsește. O voce interioară avertizează: ”Ceea ce am nu este de ajuns”, ”Ceva nu este în regulă”.
În prima etapă, ne suprimăm problemele și încercăm să ne adaptăm relației; în a doua, agitația face imposibilă reprimarea. Agitația se datorează blocării energiei care are nevoie să se exprime în intimitatea și creativitatea refuzate iubirii adictive. În acest moment, apare provocarea identificării și rezolvării problemei.
CONFRUNTAREA
Dorința noastră de acrește ca indivizi este firească. La un moment dat, în viață, un anumit eveniment ne zgâlțâie și ne trezește, fiind acum capabili să vedem ”boala” dependenței noastre nesănătoase. Acest eveniment major poate fi o depresie, o despărțire, o carte etc. Brusc, unul sau ambii parteneri sunt dornici să înfrunte problemele de cuplu. Ei încearcă să se schimbe unul pe celălalt pentru a reechilibra balanța. Atunci când unul dintre parteneri amenință cu despărțirea, simptomele alarmante se amplifică. Ambii încearcă să domine situația prin tentative ce iau forma unor amenințări, abuzuri fizice sau supraadaptări făcute în efortul de a-l imobiliza pe celălalt.
În multe situații, cei doi pot trăi în secret sentimente de eșec, vină sau disperare pe care le reprimă mânioși, dând vina pe alții sau pe altceva. Această etapă se caracterizează prin cuvântul criză. Dacă cei doi decid să se separe acum, nu au ajuns să se cunoască pe sine cu adevărat, prin urmare, partenerii por re-crea relații similare cu alte persoane sau își pot reprima sentimentele de iubire. Unii persistă ani în șir în furie și suferință. Pentru a ne însănătoși cu adevărat, trebuie să ne continuăm viața, să trecem la o nouă etapă.
SEPARAREA PSIHOLOGICĂ
Separarea psihologică este absolut necesară în trecerea de la dependența obsesivă la relațiile mature, sănătoase. În această etapă, suntem dispuși să renunțăm la așteptările potrivit cărora o relație este menită să răspundă tuturor temerilor și nevoilor noastre. Acum, suntem pregătiți să pornim în acea călătorie interioară de descoperire a sinelui și înfruntare a miturilor și a iluziilor. Descoperindu-ne, învățăm să punem și să răspundem unor întrebări de genul: Cine sunt?, Cum am ajuns aici?, De ce mi-e teamă?, De ce mă înspăimântă despărțirea?
Separarea psihologică implică necesitatea distanțării emoționale pentru o vreme; de aceea, în această perioadă dificilă, indivizii par egocentrici și incapabili de a-și exprima iubirea față de partener. Totul este însă numai temporar. Intimitatea cu sine însușii este importantă pe parcursul acestei etape caracterizate de distanțare sau detașare.
Până când indivizii nu înțeleg cine sunt, nu se acceptă pe sine așa cum sunt și nu își vor fi vindecat rănile și analizat propriile temeri, din punct de vedere psihologic, ei nu au cum să devină liberi să iubească. Dacă partenerii vor face apel la forțele lor interioare – compasiune, răbdare, toleranță, detașare – vor reuși.
CINE SUNT
În această etapă, indivizii au trecut deja prin procesul interior al schimbării. Își cunosc nevoile și dorințele, pot discerne între ceea ce este important și mai puțin important. Și-au vindecat temerile interioare și credințele negative. Acum, este vital să alocăm timpul necesar integrării acestor transformări. Dorința nestăvilită de a obține rezultate imediate nu-și are locul în cadrul acestui proces.
Indivizii încep acum să pună preț pe talentele și interesele lor, pe potențialul lor creativ. Ei își descoperă capacitatea de detașare sănătoasă, de intimitate și iubire. Se simt bine singuri și își găsesc liniștea interioară.
Odată dobândită această încredere în sine, este momentul să ne evaluăm relația din noua perspectivă pentru a putea decide dacă să o continuăm sau nu.
APARTENENȚA
Persoanele care au ajuns în această etapă au aflat că sentimentul de apartenență nu se rezumă la relația de iubire cu partenerul și poate cuprinde și familia, prietenii.
Dacă relația continuă, acum cei doi își înțeleg unicitatea și diferențele dintre ei, și știu că această nouă apropiere le permite manifestarea ca entități distincte și că relația lor coexistă cu libertatea individuală.
ÎNCERCAREA DE A COMUNICA
În această etapă indivizii trec de la concentrarea asupra propriei persoane și relației lor la trăiri și gesturi de dăruire mai generale. Cum nu mai depind de relații ca unică sursă care să le dea sens vieții, se simt liberi să caute înțelesuri noi.
Etapele unu, doi și trei conțin elemente ale iubirii adictive. A pune capăt unei relații în acest stadiu, fără a conștientiza acest adevăr, ar fi o dovadă de dependență în sine care ne-ar condamna să purtăm veșnic cicatricile relației adictive. Etapele patru și cinci reflectă perioada de independență. Etapele șase și șapte prezintă caracteristicile apartenenței sănătoase: interdependența care alternează cu dependența sănătoasă. Parcurgerea celor șapte etape nu este întotdeauna un proces ușor. Într-o zi putem fi în etapa șase pentru a ne trezi apoi, din nou în cea de-a doua fază.
Dacă pe durata acestui proces de transformare rămânem deschiși și încrezători, o nouă realitate începe să prindă contur, o altă manieră de a ne trăi iubirea se deschide.
Sursa: Brenda Schaeffer - Dragoste sau dependență
Iubim sau doar suntem dependenți de iubire? Limita dintre cele două este uneori atât de fragilă, încât suntem de-a dreptul derutați în legătură cu sentimentele pe care le nutrim față de ceilalți. Ce înseamnă iubirea pură, cea care aduce împlinirea și fericirea, și prin ce anume diferă ea de dependența în iubire?
Erich Fromm afirmă că, de cele mai multe ori, eforturile de a iubi eșuează dacă persoana nu încearcă în mod activ să-și dezvolte potențialul INDIVIDUAL și PERSONALITATEA. Fromm definește iubirea drept ” experiența productivității care implică grijă, respect, responsabilitate și cunoaștere; preocuparea pentru creșterea și fericirea persoanei iubite, cu rădăcini în propria capacitate de a iubi”.
Iubirea adictivă înseamnă dependența de cineva exterior sinelui în încercarea de a răspunde unor nevoi nesatisfăcute, de a evita temeri sau suferința emoțională, de a rezolva probleme și de a menține echilibrul. Paradoxal, iubirea adictivă se naște din încercarea de a ține viața sub control, tentativă soldată de fapt cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva decât propriei ființe. Iar încercarea se transformă astfel într-o dependență nesănătoasă de ceilalți. Ea este adesea asociată cu sentimentele de ”a nu fi îndeajuns de” sau de ”a nu avea destul” și aceasta deoarece mulți oameni nu și-au văzut satisfăcute nevoile în mod sistematic în copilărie. Iubirea adictivă este o încercare de a ne satisface foamea noastră tot mai mare de siguranță, de senzație, de putere, de apartenență și de sens al vieții pe care o resimțim tot mai acut pe măsură ce creștem. Iubirea adictivă este în același timp o formă de pasivitate:nu ne rezolvăm singuri problemele, ci încercăm șă complotăm cu alții, astfel încât ei să aibă grijă de noi și de problemele noastre.
Oamenii aflați în relații adictive manifestă de obicei următoarele caracteristici:
1. Se simt adesea mistuiți;
2. Au dificultăți în stabilirea granițelor Eului;
3. Au tendințe masochiste;
4. Renunță cu greu la relații;
5. Se tem de schimbări, riscuri și necunoscut;
6. Experimentează o creștere individuală insuficientă;
7. Au dificultăți în experimentarea intimității reale;
8. Joacă jocuri psihologice;
9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb;
10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalți;
11. Au nevoie de ceilalți pentru a se simți împliniți;
12. Caută soluții în afara lor;
13. Pretind și așteaptă dragoste necondiționată;
14. Refuză sau abuzează de implicare;
15. Așteaptă de alții recunoaștere și apreciere;
16. Se tem să fie abandonați când au loc despărțiri de rutină;
17. Recreează sentimente negative familiare;
18. Își doresc apropierea, deși se tem de ea;
19. Încearcă să ”repare” sentimentele celorlalți;
20. Joacă jocuri de putere.
Oamenii implicați în relații sănătoase manifestă următoarele caracteristici:
1. Permit afirmarea individualității;
2. Trăiesc un sentiment de contopire, dar și de separare față de ceilalți;
3. Aduc la suprafață ce este mai bun în ei și în ceilalți;
4. Acceptă ideea sfârșitului unei relații;
5. Sunt receptivi la nou și la schimbări;
6. Stimulează dezvoltarea celorlalți;
7. Sunt capabili de a trăi intimitatea adevărată;
8. Se simt liberi să ceară ceea ce doresc;
9. Dăruiesc și primesc în același mod;
10. Evită să-i domine sau să-i controleze pe ceilalți;
11. Încurajează autonomia celorlalți;
12. Își acceptă propriile limite, ca și pe cele ale celorlalți;
13. Învață să nu caute iubirea necondiționată;
14. Acceptă și respectă implicarea;
15. Au o stimă de sine ridicată;
16. Au încredere în amintirea celor iubiți; le place solitudinea.
17. Își exprimă sentimentele în mod spontan;
18. Sunt dornici de apropiere și dispuși să riște să devină vulnerabili;
19. Iubesc cu detașare;
20. Își afirmă puterea personală și egalitatea față de sine și ceilalți.
21.
Victor Frankl susține că iubirea este țelul cel mai înalt la care omenirea poate aspira. Mântuirea omului vine prin și de iubire. Iubirea este mult mai mult decât persoana fizică a celui drag. Ea își găsește semnificația cea mai profundă în ființa sa spirituală, în eul său lăuntric.
Dependența de prezența celuilalt nu înseamnă iubire, după cum adevărata iubire nu este nici pe departe adicție. Dragostea și adicția sunt două entități distincte care se aseamănă și pot fi confundate.
Ce trebuie să faceți atunci când descoperiți că vă aflați într-o relație adictivă?
În primul rând, nu uitați că elementele adictive se regăsesc în majoritatea relațiilor. În copilărie, niciunuia dintre noi nu i-au fost satisfăcute toate nevoile. A greși este omenesc, și părinții noștri sunt și ei oameni. Atunci când îi învinovățim sau cerem altora să compenseze ceea ce nu am obținut în copilărie, preluăm eșecul părinților ca slăbiciuni ale noastre.
În al doilea rând, nu scăpați din vedere că, la un anumit nivel, iubirea adictivă este percepută ca un element crucial al supraviețuirii și, prin urmare, renunțarea la ea este dificilă.
În al treilea rând, trebuie să știți că motivațiile psihologice ale adicției sunt la fel de unice pentru fiecare individ ca și amprentele sale digitale. Sunteți singurul în măsură să discerneți la ce vă folosesc și ce anume vă împiedică să mergeți mai departe. Dacă nu sunteți capabil să renunțați la o relație nesănătoasă sau dacă treceți de la o relație adictivă la alta, atunci este cazul să schimbați ceva la propria persoană.
În al patrulea rând, încercați să deveniți intimi cu voi înșivă. Numai atunci când ne percepem pe noi înșine în integritatea noastră ca indivizi, vom fi gata să stabilim legături de iubire sănătoase. Autonomia și cunoașterea de sine pot fi elemente-cheie pe drumul către iubire și libertate.
În al cincilea rând, este bine să țineți cont de aspectul procesual al trecerii de la adicție la iubire. Ați devenit dependent străbătând un anumit drum, dar la fel de adevărat este și că există o cale de ieșire, că există speranță. Înțelegând diferențele dintre iubirea adictivă și adevăratul sentiment al apartenenței, ca și rigorile acestui proces, veți accepta să vă acceptați pe voi înșivă și pe ceilalți; astfel, vă veți spori simțitor șansele de a vă împlini prin iubire.
Elementul cheie în iubire este libertatea lăuntrică.
Brenda Schaeffer susține că sunt șapte etape în drumul de la adicție la iubire.
1. Negarea
2. Disconfortul
3. Confruntarea
4. Separarea psihologică
5. Siguranța de sine
6. Apartenența
7. Încercarea de a comunica.
NEGAREA
Este o etapă în care relația pare deseori normală. Într-o relație nouă, dincolo de euforia pasiunii, se pot întrezări semne ale pericolului. Relația urmează un tipar bine definit. Sunt prezente multe – dacă nu toate – caracteristicile iubirii adictive, însă ignorate sau negate. Cuvântul de ordine în această etapă este reprimarea.
DISCONFORTUL
În această etapă, unul sau ambii parteneri devin conștienți că ceva lipsește. O voce interioară avertizează: ”Ceea ce am nu este de ajuns”, ”Ceva nu este în regulă”.
În prima etapă, ne suprimăm problemele și încercăm să ne adaptăm relației; în a doua, agitația face imposibilă reprimarea. Agitația se datorează blocării energiei care are nevoie să se exprime în intimitatea și creativitatea refuzate iubirii adictive. În acest moment, apare provocarea identificării și rezolvării problemei.
CONFRUNTAREA
Dorința noastră de acrește ca indivizi este firească. La un moment dat, în viață, un anumit eveniment ne zgâlțâie și ne trezește, fiind acum capabili să vedem ”boala” dependenței noastre nesănătoase. Acest eveniment major poate fi o depresie, o despărțire, o carte etc. Brusc, unul sau ambii parteneri sunt dornici să înfrunte problemele de cuplu. Ei încearcă să se schimbe unul pe celălalt pentru a reechilibra balanța. Atunci când unul dintre parteneri amenință cu despărțirea, simptomele alarmante se amplifică. Ambii încearcă să domine situația prin tentative ce iau forma unor amenințări, abuzuri fizice sau supraadaptări făcute în efortul de a-l imobiliza pe celălalt.
În multe situații, cei doi pot trăi în secret sentimente de eșec, vină sau disperare pe care le reprimă mânioși, dând vina pe alții sau pe altceva. Această etapă se caracterizează prin cuvântul criză. Dacă cei doi decid să se separe acum, nu au ajuns să se cunoască pe sine cu adevărat, prin urmare, partenerii por re-crea relații similare cu alte persoane sau își pot reprima sentimentele de iubire. Unii persistă ani în șir în furie și suferință. Pentru a ne însănătoși cu adevărat, trebuie să ne continuăm viața, să trecem la o nouă etapă.
SEPARAREA PSIHOLOGICĂ
Separarea psihologică este absolut necesară în trecerea de la dependența obsesivă la relațiile mature, sănătoase. În această etapă, suntem dispuși să renunțăm la așteptările potrivit cărora o relație este menită să răspundă tuturor temerilor și nevoilor noastre. Acum, suntem pregătiți să pornim în acea călătorie interioară de descoperire a sinelui și înfruntare a miturilor și a iluziilor. Descoperindu-ne, învățăm să punem și să răspundem unor întrebări de genul: Cine sunt?, Cum am ajuns aici?, De ce mi-e teamă?, De ce mă înspăimântă despărțirea?
Separarea psihologică implică necesitatea distanțării emoționale pentru o vreme; de aceea, în această perioadă dificilă, indivizii par egocentrici și incapabili de a-și exprima iubirea față de partener. Totul este însă numai temporar. Intimitatea cu sine însușii este importantă pe parcursul acestei etape caracterizate de distanțare sau detașare.
Până când indivizii nu înțeleg cine sunt, nu se acceptă pe sine așa cum sunt și nu își vor fi vindecat rănile și analizat propriile temeri, din punct de vedere psihologic, ei nu au cum să devină liberi să iubească. Dacă partenerii vor face apel la forțele lor interioare – compasiune, răbdare, toleranță, detașare – vor reuși.
CINE SUNT
În această etapă, indivizii au trecut deja prin procesul interior al schimbării. Își cunosc nevoile și dorințele, pot discerne între ceea ce este important și mai puțin important. Și-au vindecat temerile interioare și credințele negative. Acum, este vital să alocăm timpul necesar integrării acestor transformări. Dorința nestăvilită de a obține rezultate imediate nu-și are locul în cadrul acestui proces.
Indivizii încep acum să pună preț pe talentele și interesele lor, pe potențialul lor creativ. Ei își descoperă capacitatea de detașare sănătoasă, de intimitate și iubire. Se simt bine singuri și își găsesc liniștea interioară.
Odată dobândită această încredere în sine, este momentul să ne evaluăm relația din noua perspectivă pentru a putea decide dacă să o continuăm sau nu.
APARTENENȚA
Persoanele care au ajuns în această etapă au aflat că sentimentul de apartenență nu se rezumă la relația de iubire cu partenerul și poate cuprinde și familia, prietenii.
Dacă relația continuă, acum cei doi își înțeleg unicitatea și diferențele dintre ei, și știu că această nouă apropiere le permite manifestarea ca entități distincte și că relația lor coexistă cu libertatea individuală.
ÎNCERCAREA DE A COMUNICA
În această etapă indivizii trec de la concentrarea asupra propriei persoane și relației lor la trăiri și gesturi de dăruire mai generale. Cum nu mai depind de relații ca unică sursă care să le dea sens vieții, se simt liberi să caute înțelesuri noi.
Etapele unu, doi și trei conțin elemente ale iubirii adictive. A pune capăt unei relații în acest stadiu, fără a conștientiza acest adevăr, ar fi o dovadă de dependență în sine care ne-ar condamna să purtăm veșnic cicatricile relației adictive. Etapele patru și cinci reflectă perioada de independență. Etapele șase și șapte prezintă caracteristicile apartenenței sănătoase: interdependența care alternează cu dependența sănătoasă. Parcurgerea celor șapte etape nu este întotdeauna un proces ușor. Într-o zi putem fi în etapa șase pentru a ne trezi apoi, din nou în cea de-a doua fază.
Dacă pe durata acestui proces de transformare rămânem deschiși și încrezători, o nouă realitate începe să prindă contur, o altă manieră de a ne trăi iubirea se deschide.
Sursa: Brenda Schaeffer - Dragoste sau dependență