Povestea Valului
"A fost odată un val ce s-a îndrăgostit de-o stâncă înconjurată de mare.Valul spumega şi se rotea împrejurul stâncii, o săruta zi şi noapte, o îmbrăţişa cu braţele lui albe, o privea, o uda şi-o implora să vină după el. O iubea şi se spărgea spumegând în jurul ei şi astfel o surpa pe nesimţite, până când, într-o zi, ea a ţipat,complet sfărâmată şi i-a căzut în braţe.
Deodată, n-a mai fost nici o stâncă cu care să se joace, pe care să o iubească, la care să viseze. Era doar o îngrămădire de pietre în fundul mării, cufundată în ea. Valul s-a simţit dezamăgit şi întristat şi a plecat să caute altă stâncă."
Asa sunt si unii oameni.Dupa ce obtin un suflet sau un trup pe care si-l doresc enorm simt acut golul lasat de visul implinit si ,in loc sa ramana si sa se bucure de ceea ce au obtinut,pleaca ,fara sa priveasca in urma, in cautarea altuia.Si atunci cand pleaca fac tot ce le sta in putinta sa le arate celor parasiti ca ei sunt vinovati.Gasesc mereu motive sa-i convinga ca e vina lor ca nu au ramas stanci..
Deodată, n-a mai fost nici o stâncă cu care să se joace, pe care să o iubească, la care să viseze. Era doar o îngrămădire de pietre în fundul mării, cufundată în ea. Valul s-a simţit dezamăgit şi întristat şi a plecat să caute altă stâncă."
Asa sunt si unii oameni.Dupa ce obtin un suflet sau un trup pe care si-l doresc enorm simt acut golul lasat de visul implinit si ,in loc sa ramana si sa se bucure de ceea ce au obtinut,pleaca ,fara sa priveasca in urma, in cautarea altuia.Si atunci cand pleaca fac tot ce le sta in putinta sa le arate celor parasiti ca ei sunt vinovati.Gasesc mereu motive sa-i convinga ca e vina lor ca nu au ramas stanci..