Consecințele stilului parental în dezvoltarea socio-emoțională a copilului
Autor: Ludmila Fluture
Studiile de specialitate au identificat patru categorii de comportamente și atitudini în relația cu copilul.
Atitudinea și comportamentul de zi cu zi în relația cu copilul, abordarea în ghidarea copilului, controlul și oportunitățile de învățare socială pe care i le oferim acestuia, pot fi structurate într-un ”STIL RELAȚIONAL”. Climatul emoțional care definește relația cu copilul și atitudinea față de comportamentele denumite de adult ca fiind ”problematice” sunt elemente care definesc ”stilul de relaționare”.Sunt evident diferențe de atitudine și comportament. Cu unii copii adoptăm un stil, cu alții, un alr stil; alteori stilul de relaționare diferă și în funcție de alți factori, cum ar fi modul în care ne simțim (ex. când sunt obosit sau sresat mp simt etc.). Ceea ce contează însă este observarea propriului nostru comportament.
STILUL AUTORITAR
- părintele stabilește standarde ridicate de comportament fără să țină cont de caracteristicile și de nevoile copiilor ”copilul trebuie să stea la masuță, fără să iasă, până își termină sarcina”.
- părintele se așteaptă ca cerințele sale să fie îndeplinite fără întrebări ”eu sunt adultul! el trebuie să facă ce îi spun eu!, pentru că eu știu mai bine!”.
- impune reguli foarte structe, foarte ferme, DOAR pentru copii, de exemplu: copiii nu au voie să țipe, însă eu ridic tonul, pentru că eu am ”dreptul”, deoarece sunt părinte.
- folosesc adeseori pedeapsa sau amenințarea ca ”metodă” de schimbare a comportamentului copiilor, mustrarea copilului de față cu alte persoane sau retragerea unui privilegiu, cum ar fi accesul la un joc.
- retragerea afecțiunii atunci când copilul greșește, ”m-ai dezamăgit!”, și lipsa unui sprijin afectiv când copilul este trist sau supărat.
- atunci când copilul are un comportament perceput de către părinte ca fiind neadecvat, acesta își retrage atenția și afecțiunea față de el.
- folosește adeseori critica și are accese de furie în fața copilului.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte autoritar:
- pare ”cuminte și ascultător”;
- competențele lui sociale sunt subdezvoltate și se adaptează mai greu unor situații noi;
- crește cu teama de a nu-și dezamăgi părintele și cu teama de eșec;
- nu se simte demn de afi iubit și nu are încredere în el;
- învață sarcinile cognitive ca să evite pedeapsa;
- prezintă un risc foarte mare de depresie și anxietate.
STILUL PERMISIV
- părintele este foarte afectuos, dar nu stabilește reguli ferme de comportament.
- ignoră comportamentele copiilor care îi rănesc pe ceilalți.
- le dau libertate copiilor să facă ce vor ei, având convingerea că așa se dezvoltă un copil.
- acceptă și nu sancționează comportamentele neadecvate ale copiilor, de exemplu: când lovește alți copii sau când folosește cuvinte nepotrivite. Justifică aceste comportamente inadecvate ale copiilor, ex.:”era obosit, dealtfel este un copil bun”.
- construiesc o relație de prietenie cu copiii, îi tratează de pe o poziție de egalitate.
- cedează când copilul insistă că vrea ceva și îi oferă acel lucru.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte permisiv:
- învață că i se cuvine orice, că ”merită” orice, fără să facă un efort;
- pare să aibă încredere în el, dar încrederea este fragilă;
- are un risc crescut pentru a dezvolta probleme din sfera comportamentală;
- are dificultăți în a-și asuma responsabilități, a învîța autonomia și autocontrolul.
STILUL BLÂNDEȚE ȘI FERMITATE
- părinții încurajează copiii să respecte regulile de comportament, să atingă standardele de învățare, dar în același timp îi învață să înțeleagă motivația acestor reguli sau standarde, îi încurajează să-și exprime opinia sau punctul lor de vedere.
- părinții sunt atenți la nevoile emoționale ale copiilor, de afecțiune, apreciere și atenție. Oferă recompense necondiționate de performanță sau comportament.
- iau în considerare dorințele copiilor înainte să le ceară să facă un anumit lucru.
- încurajează copiii să vorbească despre cum se simt, le oferă sprijin și alinare când sunt triști sau le este teamă.
- nu încurajează copiii să renunțe la o sarcină pe care au început-o dacă ea este în acord cu nivelul lui de dezvoltare; îi învață să finalizeze sarcinile dificile, nu să învețe amânarra sau evitarea lor.
- copiii simt că pot vorbi cu părinții aproape orice, fără să fie judecați.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte blând și ferm:
- are încredere în el și este echilibrat emoțional;
- are comportamente sociale adecvate situațiilor: respectă regulile sociale și rezolvă problemele sociale;
- are performanțe cognitive bune;
- învață mai ușor autinomia și independența;
- face față greșelilor sau eșecurilor, nu evită situașiile sau sarcinile dificile.
STILUL NEIMPLICAT
- părinții oferă copiilor puțin suport emoțional, ”nu m-am gândit niciodată la ce simte copilul sau ce nevoi emoționale are”.
- nu oferă contexte de învățare a unor comporatemente sociale sau emoționale, ” profesorii trebuie să îi învețe cum să se comporte, nu noi”.
- se axează doar pe doar pe aspectele tehnice ale educației nu și pe latura emoțională.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte neimplicat:
- riscuri pe toate ariile de dezvoltare.
Atitudinea și comportamentul de zi cu zi în relația cu copilul, abordarea în ghidarea copilului, controlul și oportunitățile de învățare socială pe care i le oferim acestuia, pot fi structurate într-un ”STIL RELAȚIONAL”. Climatul emoțional care definește relația cu copilul și atitudinea față de comportamentele denumite de adult ca fiind ”problematice” sunt elemente care definesc ”stilul de relaționare”.Sunt evident diferențe de atitudine și comportament. Cu unii copii adoptăm un stil, cu alții, un alr stil; alteori stilul de relaționare diferă și în funcție de alți factori, cum ar fi modul în care ne simțim (ex. când sunt obosit sau sresat mp simt etc.). Ceea ce contează însă este observarea propriului nostru comportament.
STILUL AUTORITAR
- părintele stabilește standarde ridicate de comportament fără să țină cont de caracteristicile și de nevoile copiilor ”copilul trebuie să stea la masuță, fără să iasă, până își termină sarcina”.
- părintele se așteaptă ca cerințele sale să fie îndeplinite fără întrebări ”eu sunt adultul! el trebuie să facă ce îi spun eu!, pentru că eu știu mai bine!”.
- impune reguli foarte structe, foarte ferme, DOAR pentru copii, de exemplu: copiii nu au voie să țipe, însă eu ridic tonul, pentru că eu am ”dreptul”, deoarece sunt părinte.
- folosesc adeseori pedeapsa sau amenințarea ca ”metodă” de schimbare a comportamentului copiilor, mustrarea copilului de față cu alte persoane sau retragerea unui privilegiu, cum ar fi accesul la un joc.
- retragerea afecțiunii atunci când copilul greșește, ”m-ai dezamăgit!”, și lipsa unui sprijin afectiv când copilul este trist sau supărat.
- atunci când copilul are un comportament perceput de către părinte ca fiind neadecvat, acesta își retrage atenția și afecțiunea față de el.
- folosește adeseori critica și are accese de furie în fața copilului.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte autoritar:
- pare ”cuminte și ascultător”;
- competențele lui sociale sunt subdezvoltate și se adaptează mai greu unor situații noi;
- crește cu teama de a nu-și dezamăgi părintele și cu teama de eșec;
- nu se simte demn de afi iubit și nu are încredere în el;
- învață sarcinile cognitive ca să evite pedeapsa;
- prezintă un risc foarte mare de depresie și anxietate.
STILUL PERMISIV
- părintele este foarte afectuos, dar nu stabilește reguli ferme de comportament.
- ignoră comportamentele copiilor care îi rănesc pe ceilalți.
- le dau libertate copiilor să facă ce vor ei, având convingerea că așa se dezvoltă un copil.
- acceptă și nu sancționează comportamentele neadecvate ale copiilor, de exemplu: când lovește alți copii sau când folosește cuvinte nepotrivite. Justifică aceste comportamente inadecvate ale copiilor, ex.:”era obosit, dealtfel este un copil bun”.
- construiesc o relație de prietenie cu copiii, îi tratează de pe o poziție de egalitate.
- cedează când copilul insistă că vrea ceva și îi oferă acel lucru.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte permisiv:
- învață că i se cuvine orice, că ”merită” orice, fără să facă un efort;
- pare să aibă încredere în el, dar încrederea este fragilă;
- are un risc crescut pentru a dezvolta probleme din sfera comportamentală;
- are dificultăți în a-și asuma responsabilități, a învîța autonomia și autocontrolul.
STILUL BLÂNDEȚE ȘI FERMITATE
- părinții încurajează copiii să respecte regulile de comportament, să atingă standardele de învățare, dar în același timp îi învață să înțeleagă motivația acestor reguli sau standarde, îi încurajează să-și exprime opinia sau punctul lor de vedere.
- părinții sunt atenți la nevoile emoționale ale copiilor, de afecțiune, apreciere și atenție. Oferă recompense necondiționate de performanță sau comportament.
- iau în considerare dorințele copiilor înainte să le ceară să facă un anumit lucru.
- încurajează copiii să vorbească despre cum se simt, le oferă sprijin și alinare când sunt triști sau le este teamă.
- nu încurajează copiii să renunțe la o sarcină pe care au început-o dacă ea este în acord cu nivelul lui de dezvoltare; îi învață să finalizeze sarcinile dificile, nu să învețe amânarra sau evitarea lor.
- copiii simt că pot vorbi cu părinții aproape orice, fără să fie judecați.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte blând și ferm:
- are încredere în el și este echilibrat emoțional;
- are comportamente sociale adecvate situațiilor: respectă regulile sociale și rezolvă problemele sociale;
- are performanțe cognitive bune;
- învață mai ușor autinomia și independența;
- face față greșelilor sau eșecurilor, nu evită situașiile sau sarcinile dificile.
STILUL NEIMPLICAT
- părinții oferă copiilor puțin suport emoțional, ”nu m-am gândit niciodată la ce simte copilul sau ce nevoi emoționale are”.
- nu oferă contexte de învățare a unor comporatemente sociale sau emoționale, ” profesorii trebuie să îi învețe cum să se comporte, nu noi”.
- se axează doar pe doar pe aspectele tehnice ale educației nu și pe latura emoțională.
CONSECINȚELE ACESTUI STIL RELAȚIONAL ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI:
Copilui în relație cu un părinte neimplicat:
- riscuri pe toate ariile de dezvoltare.