ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Constanta

Succesul în viață

1. Legea dragostei
Iubeşte pe toată lumea ca pe tine însuţi. Toate celelalte legi i se subordonează acesteia şi nu intră în contradicţie cu ea. Este cea mai importantă dintre toate. Se aplică tot ceea ce facem ca indivizi, familii, organizaţii, ţări - are o valoare universală.
2. Legea cauză-efect
Există o ordine universală. Nimic nu este accidental. Totul se întâmplă cu un motiv. Pentru fiecare efect există o cauză sau un set de cauze.
3. Legea materializării
Gândurile se materializează. Noi devenim ceea ce gândim.
4. Legea viziunii
Pentru a avea succes în orice domeniu, trebuie să avem o imagine cât mai clară a acelui succes în mintea noastră, o imagine mintală a ideii noastre de succes, o viziune.
5. Legea corespondenţei
Viaţa noastră exterioară este o oglindă a celei interioare. Există o corespondenţă directă între experienţele şi gândurile noastre pe de o parte şi atitudinea noastră, pe de altă parte.
6. Legea credinţei
Orice lucru în care credem cu adevărat devine realitate( inclusiv credinţa noastră că merităm succesul).
7. Legea valorii
Credinţele şi valorile noastre, ceea ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi se reflectă în tot ceea ce facem.
8. Legea motivaţiei
Tot ceea ce facem este declanşat de dorinţele noastre interioare, nevoi şi instincte, multe dintre ele venind din subconştient.
9. Legea activităţii subconştiente
Subconştientul nostru ne avertizează despre lucrurile din jur. Facem acest lucru în concordanţă cu dorinţele şi grijile noastre cele mai puternice.
10. Legea aşteptării
Ceea ce aşteptăm cu încredere să se întâmple, chiar se va întâmpla. Aşadar, atenţie la felul în care ne construim aşteptările( pozitive sau negative).
11. Legea concentrării
Indiferent asupra a ce ne concentrăm şi ne gândim în mod repetat, devine din ce în ce mai mult o parte a vieţii noastre interioare.
12. Legea obişnuinţei
Aproape tot ce facem este automat, rodul unui obicei. Obişnuinţele care ne îndepărtează de ţelurile noastre trebuie schimbate.
13. Legea atracţiei
Suntem cu toţii nişte magneţi vii. Atragem oameni, întâmplări şi împrejurări care se armonizează cu gândurile noastre dominante.
14. Legea alegerii
Suntem liberi să alegem ceea ce gândim şi în consecinţă suntem liberi să alegem toate celelalte părţi ale vieţii noastre.
15. Legea optimismului
O atitudine mentală pozitivă merge mână în mână cu succesul şi fericirea. Optimismul ne face plăcuţi şi plini de energie, ne oferă mai multe şanse de a reuşi.
16. Legea schimbării
Totul se schimbă, nimic nu este fix. Dacă nu profităm de schimbare vom deveni victimele ei.
17. Legea controlului
Avem o părere cu atât mai bună despre noi înşine cu cât simţim că ne controlăm propria viaţă.
18. Legea responsabilităţii
Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim, şi tot ceea ce reuşim.
19. Legea compensaţiei
Cât dăm, atâta primim. Întotdeauna vom fi recompensaţi pe deplin pentru ceea ce facem.
20. Legea serviciilor
Recompensa noastră este direct proporţională cu valoarea serviciilor aduse celorlalţi.
21. Legea efortului aplicat
Toate lucrurile sunt sensibile la efort. De fapt, cu cât muncim mai mult, cu atât devenim mai norocoşi.
22. Legea supra-compensaţiei
Trebuie ca mai întâi să oferim pentru a primi, şi în cantitate mai mare decât ne aşteptăm să primim.
23. Legea pregătirii
Performanţa vine în urma unei pregătiri intense. Adevăraţii profesionişti investesc mai mult timp decât alţii în pregătire.
24. Legea eficienţei forţate
Pe măsură ce acţionă, devenim mai eficienţi. Niciodată nu avem timp să le facem pe toate, dar trebuie să ne facem suficient timp pentru lucrurile cu adevărat importante.
25. Legea deciziei
Orice salt înainte îşi are rădăcina într-o decizie hotărâtă de a acţiona. Şi dacă o facem cu îndrăzneală, vom avea de partea noastră un sprijin nebănuit, neaşteptat.
26. Legea creativităţii
Orice progres începe cu o idee în mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastră poate concepe şi crede cu adevărat, poate să obţină.
27. Legea flexibilităţii
Ai şanse mari de reuşită dacă ştii clar ce vrei să obţii, dar rămâi flexibil în privinţa felului în care vei acţiona.
28. Legea perseverenţei
Abilitatea noastră de a persevera, în ciuda obstacolelor şi a dezamăgirilor, denotă încredere în noi înşine şi va fi întotdeauna răsplătită.
 
Programare