CE ESTE FERICIREA?
Autor: Ludmila Fluture
NE DORIM SĂ OBŢINEM FERICIREA PENTRU CĂ ESTE ÎN NATURA NOASTRĂ SĂ O FACEM !
Fericirea nu derivă nici din simpla satisfacere a dorinţelor, nici din infinita amânare a satisfacţiei. Într-o lume din ce în ce mai agitată şi stresată, Ce este fericirea? devine întrebarea întrebărilor.
Cuvinte precum plăcere, extaz, mulţumire sunt folosite adesea în locul cuvântului fericire, dar niciunul dintre ele nu exprimă cu exactitate acest lucru. Toate aceste emoţii sunt trecătoare, iar persona oboseşte în goana sa de a o găsi şi atunci începe să se mintă şi să o confunde cu orice altceva. Iar de aici până la nefericire nu e decât un singur pas.
Există trei arhietipuri alternative în care omul se încadrează atunci când caută fericirea.
1. Arhetipul maratonistului
Maratonistul se ghidează după principiul- trebuie să sacrifici bucuria prezentă pentru a fi fericit în viitor. Fără suferinţă nu există plăcere. Ceea ce îi diferenţiază pe maratonişti de ceilalţi este inabilitatea lor de a se bucura de ceea ce fac - şi convingerea că, odată ajunşi la o anumită destinaţie, vor fi fericiţi.
Motivul pentru care există atât de multe persoane angrenate într-un maraton al vieţii este reprezentat de cultura noastră care nu face decât să sprijine această idee( societatea premiază rezultatele, nu procesele).
Odată ajuns la destinaţie, maratonistul confundă stare de eliberare resimţită cu fericirea. Spre surprinderea lui, acea stare durează prea puţin pentru a-l face fericit şi atunci reia maratonul.
2. Arhetipul hedonistului
Un hedonist caută să obţină plăcerea şi să evite suferinţa. Nu îşi doreşte decât să îşi satisfacă propriile plăceri, luând foarte puţin în calcul - sau deloc - urmările. Hedonistul este cel care iniţiază o relaţie cu entuziasm, dar atunci când dispare noutatea, se implică într-o altă relaţie.
Pentru el plăcerea prezentă este egală cu fericirea, iar efortul este egal cu suferinţa, nefiind interesat de viitor. Însă nu putem obţine fericirea dacă nu căutăm decât plăcerea şi evităm suferinţa, deoarece suntem construiţi să escaladăm, nu să urmăm calea cea mai simplă, fie că este vorba despre vale, fie despre vârf.
3. Arhetipul nihilistului
Un nihilist este acela care a renuţat la fericire, care s-a resemnat, convins fiind că viaţa nu are niciun sens. Oamenii care s-au resemnat cu nefericirea lor actuală şi se aşteaptă să aibă parte de un viitor asemănător sunt împiedicaţi să obţină fericirea de eşecurile lor din trecut.
Toate cele 3 arhetipuri suferă de nefericire prin interpretarea greşită a realităţii. Cu alte cuvinte, oamenii nu ştiu ce au cu adevărat nevoie pentru a avea o viaţă împlinită.
4.Arhetipul fericirii
Pentru a obţine fericirea de durată, trebuie să ne bucurăm de călătoria spre o destinaţie pe care o considerăm valoroasă. Fericirea nu însemnă să ajungi în vârful muntelui, dar nici să te apuci să escaladezi fără sens muntele. Fericirea este experienţa ce constă în escaladarea muntelui pentru a ajunge în vârf.
Obiectivul ar trebui să fie acela de a ne implica pe cât posibil în activităţi care ne pot oferi beneficiu prezent şi viitor. Cei pentru care munca pe care o fac este o plăcere pot progresa în carieră bucurându-se în acelaşi timp de ceea ce fac.
Pentru ca viaţa să aibă aibă un sens, trebuie să avem un scop personal, şi nu unul dictat de standardele societăţii sau aşteptările impuse de aceasta. Cel mai important e ca fiecare să-şi aleagă un scop în conformitate cu propriile valori şi pasiuni, şi nu în conformitate cu aşteptările celorlalţi.
Bogăţia şi fericirea
Bogăţia, faima şi toate celelalte ţeluri sunt secundare şi subordonate fericirii. Ne putem
împlini scopurile materiale şi să simţim totuşi un gol interior. Singurul motiv pentru care banii şi faima sunt de preferat este acela că deţinerea lor sau gândul deţinerii lor poate produce emoţii pozitive sau un sens al vieţii. Faima şi valoarea materială sunt secundare fericirii în viaţa noastră.
Banii - dincolo de nevoile de bază pe care ni le satisfac precum cele de mâncare şi
adăpost- nu sunt altceva decât mijloace de a atinge un scop, şi totuşi, adesea confundăm
mijloacele cu scopurile şi sacrificăm fericirea (scopul) pentru bani (mijloc).
Studiile arată că oamenii cu venituri peste medie sunt relativ satisfăcuţi de vieţile lor, dar nu sunt mai fericiţi decât ceilalţi. Ei tind să fie mai tensionaţi şi nu petrec mai mult timp în activităţi relaxante. De asemenea, unele persoane devin mai depresive atunci când obţin prosperitatea materială decât atunci când se străduiau să o atingă.
Dacă bogăţia materială nu conduce la fericire, de ce suntem obsedaţi de ea? A stoca produse a devenit azi parte din structura noastră. Acumularea bunurilor nu mai este un mijloc de a supravieţui, ci un scop în sine. Am ajuns să apreciem totul cantitativ. Oamenii bogaţi sunt apreciaţi după cât de multe bunuri au, un CV e apreciat după câte activităţi sunt trecute în el etc. Însă uităm că adevăratele valori nu pot măsurabile, nu pot fi cuantificate. Sentimentele noastre nu pot fi cuantificate.
Stabilirea scopurilor
Oamenii care îşi stabilesc scopuri au şanse mai mari să reuşească decât cei fără scop.
Scopurile comunică credinţa conform căreia suntem capabili să depăşim obstacolele. Dacă nu ştim care e destinaţia călătoriei noastre sau măcar unde vrem să mergem, atunci fiecare răscruce a drumului dă naştere la ezitări şi incertitudini şi pierdem momentul prezent pentru că nu mai admirăm peisajul. Este important nu atât să atingem anumite scopuri, ci să le avem. Aşadar în loc să ne aşteptăm ca doar atingerea scopurilor să producă fericire, să le privim ca mijloace care ne fac călătoria mai frumoasă. Însă e foarte important ce fel de scopuri avem, de exemplu dacă succesul financiar e scopul central al vieţii, e foarte probabil să se soldeze cu consecinţe negative.
Scopul ţi-l alegi în conformitate cu natura ta interioară, şi nu trebuie să fie impus: "Cam
cât timp dedic zilnic activităţilor pe care vreau să le fac în raport cu cele pe care trebuie să le fac? Fericirea mea depinde în mare măsură de raportul dintre activităţile pe care vreau să le fac şi cele pe care trebuie să le fac."
Atunci când urmărim scopuri care sunt plăcute şi importante pentru noi, care oferă beneficiu prezent şi viitor, nu omorâm timpul, ci îl readucem la viaţă. Viaţa este prea scurtă pentru a face doar ceea ce trebuie să facem, însă este suficient de lungă pentru a avea timp să facem ceea ce ne dorim.
Ne simţim liberi atunci când alegem un drum care ne oferă sens şi plăcere. Depinde de
noi dacă experienţa noastră este una liberă sau dacă alegem să fim robii bogăţiei materiale sau prosperităţii emoţionale, sclavii aşteptărilor celor din jur sau ai propriilor pasiuni.
Fericirea nu derivă nici din simpla satisfacere a dorinţelor, nici din infinita amânare a satisfacţiei. Într-o lume din ce în ce mai agitată şi stresată, Ce este fericirea? devine întrebarea întrebărilor.
Cuvinte precum plăcere, extaz, mulţumire sunt folosite adesea în locul cuvântului fericire, dar niciunul dintre ele nu exprimă cu exactitate acest lucru. Toate aceste emoţii sunt trecătoare, iar persona oboseşte în goana sa de a o găsi şi atunci începe să se mintă şi să o confunde cu orice altceva. Iar de aici până la nefericire nu e decât un singur pas.
Există trei arhietipuri alternative în care omul se încadrează atunci când caută fericirea.
1. Arhetipul maratonistului
Maratonistul se ghidează după principiul- trebuie să sacrifici bucuria prezentă pentru a fi fericit în viitor. Fără suferinţă nu există plăcere. Ceea ce îi diferenţiază pe maratonişti de ceilalţi este inabilitatea lor de a se bucura de ceea ce fac - şi convingerea că, odată ajunşi la o anumită destinaţie, vor fi fericiţi.
Motivul pentru care există atât de multe persoane angrenate într-un maraton al vieţii este reprezentat de cultura noastră care nu face decât să sprijine această idee( societatea premiază rezultatele, nu procesele).
Odată ajuns la destinaţie, maratonistul confundă stare de eliberare resimţită cu fericirea. Spre surprinderea lui, acea stare durează prea puţin pentru a-l face fericit şi atunci reia maratonul.
2. Arhetipul hedonistului
Un hedonist caută să obţină plăcerea şi să evite suferinţa. Nu îşi doreşte decât să îşi satisfacă propriile plăceri, luând foarte puţin în calcul - sau deloc - urmările. Hedonistul este cel care iniţiază o relaţie cu entuziasm, dar atunci când dispare noutatea, se implică într-o altă relaţie.
Pentru el plăcerea prezentă este egală cu fericirea, iar efortul este egal cu suferinţa, nefiind interesat de viitor. Însă nu putem obţine fericirea dacă nu căutăm decât plăcerea şi evităm suferinţa, deoarece suntem construiţi să escaladăm, nu să urmăm calea cea mai simplă, fie că este vorba despre vale, fie despre vârf.
3. Arhetipul nihilistului
Un nihilist este acela care a renuţat la fericire, care s-a resemnat, convins fiind că viaţa nu are niciun sens. Oamenii care s-au resemnat cu nefericirea lor actuală şi se aşteaptă să aibă parte de un viitor asemănător sunt împiedicaţi să obţină fericirea de eşecurile lor din trecut.
Toate cele 3 arhetipuri suferă de nefericire prin interpretarea greşită a realităţii. Cu alte cuvinte, oamenii nu ştiu ce au cu adevărat nevoie pentru a avea o viaţă împlinită.
4.Arhetipul fericirii
Pentru a obţine fericirea de durată, trebuie să ne bucurăm de călătoria spre o destinaţie pe care o considerăm valoroasă. Fericirea nu însemnă să ajungi în vârful muntelui, dar nici să te apuci să escaladezi fără sens muntele. Fericirea este experienţa ce constă în escaladarea muntelui pentru a ajunge în vârf.
Obiectivul ar trebui să fie acela de a ne implica pe cât posibil în activităţi care ne pot oferi beneficiu prezent şi viitor. Cei pentru care munca pe care o fac este o plăcere pot progresa în carieră bucurându-se în acelaşi timp de ceea ce fac.
Pentru ca viaţa să aibă aibă un sens, trebuie să avem un scop personal, şi nu unul dictat de standardele societăţii sau aşteptările impuse de aceasta. Cel mai important e ca fiecare să-şi aleagă un scop în conformitate cu propriile valori şi pasiuni, şi nu în conformitate cu aşteptările celorlalţi.
Bogăţia şi fericirea
Bogăţia, faima şi toate celelalte ţeluri sunt secundare şi subordonate fericirii. Ne putem
împlini scopurile materiale şi să simţim totuşi un gol interior. Singurul motiv pentru care banii şi faima sunt de preferat este acela că deţinerea lor sau gândul deţinerii lor poate produce emoţii pozitive sau un sens al vieţii. Faima şi valoarea materială sunt secundare fericirii în viaţa noastră.
Banii - dincolo de nevoile de bază pe care ni le satisfac precum cele de mâncare şi
adăpost- nu sunt altceva decât mijloace de a atinge un scop, şi totuşi, adesea confundăm
mijloacele cu scopurile şi sacrificăm fericirea (scopul) pentru bani (mijloc).
Studiile arată că oamenii cu venituri peste medie sunt relativ satisfăcuţi de vieţile lor, dar nu sunt mai fericiţi decât ceilalţi. Ei tind să fie mai tensionaţi şi nu petrec mai mult timp în activităţi relaxante. De asemenea, unele persoane devin mai depresive atunci când obţin prosperitatea materială decât atunci când se străduiau să o atingă.
Dacă bogăţia materială nu conduce la fericire, de ce suntem obsedaţi de ea? A stoca produse a devenit azi parte din structura noastră. Acumularea bunurilor nu mai este un mijloc de a supravieţui, ci un scop în sine. Am ajuns să apreciem totul cantitativ. Oamenii bogaţi sunt apreciaţi după cât de multe bunuri au, un CV e apreciat după câte activităţi sunt trecute în el etc. Însă uităm că adevăratele valori nu pot măsurabile, nu pot fi cuantificate. Sentimentele noastre nu pot fi cuantificate.
Stabilirea scopurilor
Oamenii care îşi stabilesc scopuri au şanse mai mari să reuşească decât cei fără scop.
Scopurile comunică credinţa conform căreia suntem capabili să depăşim obstacolele. Dacă nu ştim care e destinaţia călătoriei noastre sau măcar unde vrem să mergem, atunci fiecare răscruce a drumului dă naştere la ezitări şi incertitudini şi pierdem momentul prezent pentru că nu mai admirăm peisajul. Este important nu atât să atingem anumite scopuri, ci să le avem. Aşadar în loc să ne aşteptăm ca doar atingerea scopurilor să producă fericire, să le privim ca mijloace care ne fac călătoria mai frumoasă. Însă e foarte important ce fel de scopuri avem, de exemplu dacă succesul financiar e scopul central al vieţii, e foarte probabil să se soldeze cu consecinţe negative.
Scopul ţi-l alegi în conformitate cu natura ta interioară, şi nu trebuie să fie impus: "Cam
cât timp dedic zilnic activităţilor pe care vreau să le fac în raport cu cele pe care trebuie să le fac? Fericirea mea depinde în mare măsură de raportul dintre activităţile pe care vreau să le fac şi cele pe care trebuie să le fac."
Atunci când urmărim scopuri care sunt plăcute şi importante pentru noi, care oferă beneficiu prezent şi viitor, nu omorâm timpul, ci îl readucem la viaţă. Viaţa este prea scurtă pentru a face doar ceea ce trebuie să facem, însă este suficient de lungă pentru a avea timp să facem ceea ce ne dorim.
Ne simţim liberi atunci când alegem un drum care ne oferă sens şi plăcere. Depinde de
noi dacă experienţa noastră este una liberă sau dacă alegem să fim robii bogăţiei materiale sau prosperităţii emoţionale, sclavii aşteptărilor celor din jur sau ai propriilor pasiuni.