Dezvoltare personală pentru copii și adolescenți
FIECARE COPIL ÎN CARE INVESTIM AZI ESTE UN OM PE CARE ÎL CÂȘTIGĂM MÂINE!
Fiecare părinte iubitor și responsabil este dornic în a-i oferi copilului său tot ceea ce consideră a fi necesar, pentru reușita în viață a puiului său. Dezvoltarea personală de care beneficiază copiii generației actuale vine în întâmpinarea atât a părinților, care se simt adeseori depășiți de ”problemele” copiilor lor, cât și în sprijinul copiilor, care au nevoie de îndrumare, sprijin și înțelegere în gestionarea problemelor sau a dificultăților cu care se confruntă.
Anii preşcolarităţii şi şcolarităţii sunt cei care îşi pun amprenta asupra întregii dezvoltări ulterioare a copilului, adolescentului şi adultului. De modul în care se realizează educaţia, formarea şi pregătirea copiilor pentru viaţă, depinde evoluţia lor ulterioară ca adulţi ai societăţii.
Există lucruri esenţiale pentru viitorul copiilor care nu figurează în programa de învăţământ. Autodeterminarea, o bună cunoaştere de sine şi o comunicare eficientă cu ceilalţi, constituie baza elementară cu care orice copil trebuie să plece pe drumul vieţii sale.
CUI SE ADRESEAZĂ CURSUL DE DEZVOLTARE PERSONALĂ?
- copiilor cu un program încărcat. În ciuda faptului ca este o activitate în plus, datorită modului în care este organizat, grupul de dezvoltare personală oferă cadrul în care copilul poate descărca tensiunea acumulată și îl ajută să se relaxeze.
- celor cu dificultăți de relaționare - sunt timizi, retrași, nu se joaca cu ceilalți.
- copiilor care nu se afirma pe sine, nu își susțin punctul de vedere, nu au încredere în ei.
- celor cu dificultăți de adaptare la grădiniță / școală.
- celor care nu au un grup de copii cu care să se joace, fiind lipsiți astfel de sentimentul de apartenență la grup, sentiment important în dezvoltarea lor.
- tuturor copiilor care doresc să se cunoască mai bine, să se afirme și să-și dezvolte potențialul.
UNDE SE DESFĂȘOARĂ?
În cadrul Cabinetului Individual de Psihoterapie Ludmila Fluture.
Întâlnirile durează 90 minute și au locde două ori pe săptămână. Numărul de participanţi este de 4-6 copii cu media de vârstă de la 4-12/13 ani.
Grupele vor fi împărţite pe categorii de vârstă – preşcolari, şcolari mici, şcolari mari.
CARE SUNT BENEFICIILE ACESTUI PROGRAM?
- Dezvoltă abilitățile copilului pentru o mai bună comunicare cu familia, colegii sau prietenii;
- Dezvoltă capacitatea de adaptare în diverse situații cu care se întâlnesc copiii;
- Înlătură blocajele emoționale;
- Modelează atitudinile;
- Creșterea stimei de sine ( încrederea în propria persoană );
- Gestionarea eficientă a emoțiilor și comportamentelor;
- Conștientizarea unicității propriei persoane;
- Dezvoltarea și exersarea capacităților empatice;
- Optimizarea resurselor creative;
- Cultivarea și stimularea inteligenței emoționale;
- Dobândirea de comportamente și atitudini adecvate;
Pentru mai multe informații vă aștept la cabinet sau să mă contactați la nr. de tel. 0732147890
Programul începe în luna octombrie 2020.
UN COPIL ARE NEVOIE SĂ FIE AJUTAT PE DRUMUL MATURIZĂRII SALE!