Pedeapsa copilului - o soluție?
Autor: Ludmila Fluture
Cu toții am fost copii și am făcut lucruri nedorite, pentru care unii am fost pedepsiți. Îi rog pe acei părinți care au trecut prin aceste situații să evoce faptele nedorite pe care le-au făcut în copilărie și să-și amintească modul în care au fost pedepsiți. Acea pedeapsă a fost eficientă pe termen lung sau consecințele au fost doar de moment?
În trecut educația se baza pe dominare, disciplină, frică și culpabilizare, copiii fiind constrânși să se supună din frica de a nu fi pedepsiți mai aspru. Deseori disciplinarea a fost confundată cu pedeapsa. Prin pedeapsă se înțelege o sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală, o suferință ( fizică sau morală ), chin, supliciu, necaz, nenorocire. În cazul copiilor se referă la un control exercitat asupra lor, prin forță, cu scopul de a le modifica un comportament problematic. Pedepsele pot consta în provocarea unei dureri prin lovire, suferință impusă prin reținerea mâncării, închiderea într-o cameră, penalizări care de multe ori nu au legătură cu comportamentul inacceptabil ( ex. copil nu are voie să iasă la joacă toată săptămâna pentru că a spart o vază sau a stricat jucăria fratelui mai mic ), insulte, ridiculizări, etichetări.
Sunt unii părinți care aleg să-și disciplineze copiii în acest fel pentru că nu cunosc o altă metodă prin care să obțină rezultatul scontat. Au primit ei înșiși același ”tratament” când au fost copii, observă că și alți părinți fac același lucru, deci li se pare ”normal” să procedeze astfel.
Dar pe lungă durată aceste metode sunt total ineficiente și chiar devastatoare, atât pentru copii, cât și pentru părinți. De exemplu, copii vor avea o imagine de sine negativă, vor încerca să facă pe plac celorlalți în detrimentul sentimentelor proprii și ulterior vor putea dezvolta tulburări emoționale. De cele mai multe ori și părintele se simte vinovat după ce a pedepsit copilulu, mai ales dacă a fost prea aspru și metoda aplicată nu s-a dovedit eficientă
De asemenea și relația dintre părinte și copil va avea de suferit, copilul își va pierde încrederea în părinte, va scunde unele lucruri față de el, va căuta afecțiune în altă parte etc.
Literatura de specialitate din ultimii ani propune termenul de DISCIPLINARE POZITIVĂ, deoarece se consideră faptul că disciplinarea nu are de a face numai cu comportamentele problematice, ci și cu învățarea unor comportamente noi, deziravile. Încurajarea și învățarea acestor comportamente pleacă de la anumite nevoi ale copiilor și anume: dragoste, înțelegere, onestitate, respect, acceptare, corectitudine, constanță, timp și multă răbdare.
Disciplinarea pozitivă este orientată spre învățarea asumării responsabilității și a rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul și presupune implicarea activă a copilului în învățarea unor comportamente, în stabilirea regulilor, în identificarea consecințelor comportamentului său, în adaptarea cu succes la cerințele societății.
Când pedepsele sunt aplicate în mod greșit ?
- atunci când mărimea pedepsei nu are legătură cu comportamentul. De exemplu, pentru greșeli minore, comentarii, sunt aplicate pedepse la fel de mari ca și în cazul unor încălcări majore ale regulilor, cum ar fi lovirea unui alt copil;
- atunci când pedepsele sunt inconsecvente, adică ele sunt anunțate, dar nu sunt aplicate;
- atunci când sunt greu de aplicat, ca de exemplu interdicția de a mai ieși din casă timp de o săptămână;
- atunci când ele nu oferă posibilitatea de a învăța: unele pedepse pot fi nepotrivite, ca de exemplu țipete, jigniri, bătăi. Astfel de pedepse nu permit un comportament pozitiv din partea copilului, care să ducă la remedierea pagubelor.
Care sunt rezultatele pedepselor greșite ?
- prin pedepse greșite nu se învață comportamente noi, dezirabile;
- pedepsele conduc la evitare și la evadare;
- pot determna teamă și nesiguranță;
- pot conduce la alte acte de agresivitate;
- prin aplicarea pedepselor, persoana nu devine un model pozitiv;
- cine este pedepsit va pedepsi la rândul său pe alții.
În cazul aplicării unei pedepse este important:
- ca pedeapsa să fie utilă, nu dură;
- să i se spună copilului de ce este pedepsit;
- ca pedeapsa să nu fie o descărcare oarbă a furiei părinților;
- ca pedeapsa să fie aplicată imediat după fapta nedorită.
Când îl pedepsim pe copil, trebuie să ne întrebăm ce gândește el despre sine și despre noi, cei care îl pedepăsim și ce va rămâne în memoria lui?
În trecut educația se baza pe dominare, disciplină, frică și culpabilizare, copiii fiind constrânși să se supună din frica de a nu fi pedepsiți mai aspru. Deseori disciplinarea a fost confundată cu pedeapsa. Prin pedeapsă se înțelege o sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală, o suferință ( fizică sau morală ), chin, supliciu, necaz, nenorocire. În cazul copiilor se referă la un control exercitat asupra lor, prin forță, cu scopul de a le modifica un comportament problematic. Pedepsele pot consta în provocarea unei dureri prin lovire, suferință impusă prin reținerea mâncării, închiderea într-o cameră, penalizări care de multe ori nu au legătură cu comportamentul inacceptabil ( ex. copil nu are voie să iasă la joacă toată săptămâna pentru că a spart o vază sau a stricat jucăria fratelui mai mic ), insulte, ridiculizări, etichetări.
Sunt unii părinți care aleg să-și disciplineze copiii în acest fel pentru că nu cunosc o altă metodă prin care să obțină rezultatul scontat. Au primit ei înșiși același ”tratament” când au fost copii, observă că și alți părinți fac același lucru, deci li se pare ”normal” să procedeze astfel.
Dar pe lungă durată aceste metode sunt total ineficiente și chiar devastatoare, atât pentru copii, cât și pentru părinți. De exemplu, copii vor avea o imagine de sine negativă, vor încerca să facă pe plac celorlalți în detrimentul sentimentelor proprii și ulterior vor putea dezvolta tulburări emoționale. De cele mai multe ori și părintele se simte vinovat după ce a pedepsit copilulu, mai ales dacă a fost prea aspru și metoda aplicată nu s-a dovedit eficientă
De asemenea și relația dintre părinte și copil va avea de suferit, copilul își va pierde încrederea în părinte, va scunde unele lucruri față de el, va căuta afecțiune în altă parte etc.
Literatura de specialitate din ultimii ani propune termenul de DISCIPLINARE POZITIVĂ, deoarece se consideră faptul că disciplinarea nu are de a face numai cu comportamentele problematice, ci și cu învățarea unor comportamente noi, deziravile. Încurajarea și învățarea acestor comportamente pleacă de la anumite nevoi ale copiilor și anume: dragoste, înțelegere, onestitate, respect, acceptare, corectitudine, constanță, timp și multă răbdare.
Disciplinarea pozitivă este orientată spre învățarea asumării responsabilității și a rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul și presupune implicarea activă a copilului în învățarea unor comportamente, în stabilirea regulilor, în identificarea consecințelor comportamentului său, în adaptarea cu succes la cerințele societății.
Când pedepsele sunt aplicate în mod greșit ?
- atunci când mărimea pedepsei nu are legătură cu comportamentul. De exemplu, pentru greșeli minore, comentarii, sunt aplicate pedepse la fel de mari ca și în cazul unor încălcări majore ale regulilor, cum ar fi lovirea unui alt copil;
- atunci când pedepsele sunt inconsecvente, adică ele sunt anunțate, dar nu sunt aplicate;
- atunci când sunt greu de aplicat, ca de exemplu interdicția de a mai ieși din casă timp de o săptămână;
- atunci când ele nu oferă posibilitatea de a învăța: unele pedepse pot fi nepotrivite, ca de exemplu țipete, jigniri, bătăi. Astfel de pedepse nu permit un comportament pozitiv din partea copilului, care să ducă la remedierea pagubelor.
Care sunt rezultatele pedepselor greșite ?
- prin pedepse greșite nu se învață comportamente noi, dezirabile;
- pedepsele conduc la evitare și la evadare;
- pot determna teamă și nesiguranță;
- pot conduce la alte acte de agresivitate;
- prin aplicarea pedepselor, persoana nu devine un model pozitiv;
- cine este pedepsit va pedepsi la rândul său pe alții.
În cazul aplicării unei pedepse este important:
- ca pedeapsa să fie utilă, nu dură;
- să i se spună copilului de ce este pedepsit;
- ca pedeapsa să nu fie o descărcare oarbă a furiei părinților;
- ca pedeapsa să fie aplicată imediat după fapta nedorită.
Când îl pedepsim pe copil, trebuie să ne întrebăm ce gândește el despre sine și despre noi, cei care îl pedepăsim și ce va rămâne în memoria lui?