Fizioterapia durerii de spate - cum te poate ajuta un fizioterapeut

Durerile de spate reprezintă o simptomatologie comună, de cauze multiple, care poate interfera cu activitățile noastre de zi cu zi. Cu toate că în unele cazuri poate fi lăsată să treacă de la sine, în alte situații este nevoie de ajutor specializat. Din fericire, cu ajutorul medicinei moderne, fizioterapia a căpătat popularitate, dat fiind că este o opțiune terapeutică extrem de utilă.
Pentru a putea înțelege cum ne poate ajuta fizioterapia în acest tip de dureri, trebuie, înainte de toate, să înțelegem mai multe despre unde se localizează și cum se produc. Astfel, în funcție de zona afectată, le putem împărți în:
- Zona inferioară - lombară
- Zona superioară - toracală
Zona inferioară a spatelui
Această zonă este extrem de importantă și, implicit, extrem de solicitată. Are rol în susținerea atât a coloanei vertebrale, cât și a trunchiului superior. Din cauza presiunii continue exercitate asupra ei, provenită din activitățile zilnice pe care le desfășurăm, este mult mai susceptibilă la accidentări și afectări cronice.
Cu toate că durerile acute de spate (de tip întinderi musculare) sunt ușor tratabile acasă și pot avea o rezoluție completă și rapidă, în cazul celor cronice, o schemă completă de tratament este necesară. Cauze posibile de dureri cronice de spate sunt:
- Hernie de disc;
- Disfuncții articulare;
- Osteoartrită;
- Spondilolisteză;
- Stenoze la nivel spinal;
- Accident care a lăsat sechele. [1]
Zona superioară a spatelui
Durerile de spate în această zonă sunt mai puțin întâlnite decât cele din zona inferioară, însă nu sunt de neglijat, întrucât pot induce un disconfort la desfășurarea activităților obișnuite. Cauze posibile ale localizării superioare a durerii sunt:
- Postură incorectă;
- Efectuarea incorectă a exercițiilor fizice;
- Accidentări. [1]
Cum ne poate ajuta fizioterapia în combaterea durerilor de spate
Dacă o simptomatologie precum durerea de spate are o durată crescută (mai mare de șase săptămâni) sau/și împiedică desfășurarea activităților în mod firesc, este cazul să se apeleze la un consult de specialitate. O opțiune terapeutică dovedită ca fiind eficientă în cazul durerilor de spate este fizioterapia.
Fizioterapeuții dețin cunoștințele necesare pentru a efectua această procedură. În cadrul unui consult, un fizioterapeut va lua un istoric complet al sursei și evoluției durerii, precum și detalii despre eventuale probleme asemănătoare în cadrul familiei. Apoi, va efectua un examen fizic al zonei afectate, pentru a putea evalua statusul grupelor musculare, articulațiilor și nervilor. [2]
În urma consultului, se va stabili planul de tratament, adaptat la fiecare pacient în parte, în funcție de nevoile personale. În funcție de modul în care se va realiza fizioterapia, aceasta poate să fie activă, pasivă sau specifică unor grupe musculare.
Fizioterapie activă
- Diferite tipuri de exerciții de streching (acestea au rolul să stabilizeze coloana vertebrală, crescând forța musculaturii);
- Tratament manual (inclusiv masaj). [2], [3], [4]
Fizioterapie pasivă
- Aplicarea alternativă de căldură sau răcoare asupra zonelor afectate;
- Ionoforeză;
- Ultrasunete. [3], [4]
Fizioterapie specifică
Reprezintă seturi de exerciții, atât de streching cât și de forță, adaptate la grupe musculare izolate. Scopul este de creștere a capacității musculare pentru a susține coloana vertebrală și, implicit, creșterea rezistenței la stresul fizic constant aplicat asupra ei.
Alături de schema terapeutică adaptată la nevoile pacientului, se va oferi și un set de recomandări pentru a menține beneficiul adus de către fizioterapie. Printre ele se numără:
- Adoptarea unui program de exerciții pentru acasă potrivit limitărilor durerii;
- Sfaturi suplimentare despre abordarea durerii. [2], [3], [4]
Astfel, în cazul durerilor de spate care nu par să cedeze la tratament obișnuit administrat acasă sau care, pur și simplu, împiedică desfășurarea normală a activităților de zi cu zi ale pacientului, fizioterapia vine în ajutorul rezolvării problemei.
2) Primind ajutor pentru durerile de spate https://www.csp.org.uk/conditions/back-pain/getting-help-back-pain
3) Rolul fizioterapiei în durerile de spate https://www.physiomed.co.uk/articles/the-role-of-physiotherapy-in-back-pain#
4) Rolul fizioterapiei în managementul durerilor lombare https://www.londonpainclinic.com/back-pain-treatment/the-role-of-physiotherapy-in-the-management-of-lower-back-pain/
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Lombalgia cronica nespecifica
- Durere de spate
- Protruzie discală
- Kinetoterapie vs fizioterapie - explicații, asemănări și diferențe
- Durere de spate
- Durerea de spate și în flancuri (lateral), ce iradiază inghinal
- Dureri de spate - ghid complet
- Durerea lombară
- Durerea de spate acută (ce te imobilizează la pat)
- Durere Spate
- Dureri de spate severe
- Dureri de spate puternice de cateva luni
- Durere in spate, partea stanga
- Înțepături în spate ca niște ace
- Intepaturi spate
- Durere de spate doar noaptea
- Durere de spate intr-o parte
- Dureri de spate