Fibrinogen mărit (explicații)

Fibrinogenul - cunoscut și sub denumirea de factorul I al coagulării - este o glicoproteină sintetizată la nivel hepatic, cu greutate moleculară de 340.000 Da, prezentă în componența plachetelor sangvine și a plasmei. Aproximativ 3-5% din structura fibrinogenului este alcătuită din hidrați de carbon.

Din punct de vedere biochimic, fibrinogenul este o proteină dimerică alcătuită din două porțiuni, care se unesc între ele prin intermediul unor elemente de legătură denumite „punți disulfidice”. Fiecare din aceste două porțiuni este alcătuită din trei lanțuri polipeptidice.

Fibrinogenul este sintetizat la nivelul ficatului în concentrație de 50mg%/oră și este degradat la nivel hepatic sau la nivelul macrofagelor. Timpul de înjumătățire al fibrinogenului este cuprins între trei și cinci zile.
Fibrinogenul deține un rol deosebit de important în cascada coagulării, alături de trombină și în procesul fibrinolitic, alături de plasmină.

Totodată, fibrinogenul face parte din categoria proteinelor de fază acută, prezentând valori crescute în cadrul proceselor inflamatorii acute. Fibinogenul crește la aproximativ 24-48 de ore de la debutul procesului inflamator acut.

Se recomandă determinarea fibrinogenului pentru evaluarea răspunsului la tratamentul trombolitic și monitorizarea bolnavilor diagnosticați cu diferite afecțiuni trombotice, identificarea bolnavilor cu deficit congenital sau dobândit de fibrinogen în organism, identificarea proceselor inflamatorii acute și evaluarea riscului de apariție a afecțiunilor cardiovasculare trombotice în rândul populației. [1], [2]

Valori crescute (fibrinogen mărit)

Valori crescute ale fibrinogenului sunt întâlnite în cadrul răspunsului de fază acută al organismului, apărut în cazul infecțiilor sau inflamațiilor acute, în cazul arsurilor, a traumatismelor sau a unor formațiuni tumorale. În cadrul răspunsului de fază acută a organismului (precum infarct miocardic, postradioterapie, în urma efectuării unor intervenții chirurgicale) are loc distrugerea unei plaje largi de celule. După remisiunea procesului inflamator acut, fibrnogenul revine în limite normale. Nu tot șa însă se întâmplă în cadrul reacțiilor inflamatorii cronice, precum boli de colagen sau afecțiuni reumatismale; în acest caz, fibrinogenul prezintă valori crescute timp îndelungat.

Fibrinogenul poate fi mărit și în cazul anumitor afecțiuni renale, precum sindromul nefrotic sau mielomul multiplu. În cadrul acestor afecțiuni are loc o pierdere crescută de proteine (mai ales albumine), iar fibrinogenul crește ca răspuns compensator față de această pierdere.

Fibrinogenul poate prezenta, în mod fiziologic, valori crescute în cazul femeilor însărcinate și în rândul persoanelor fumătoare.

Anumite afecțiuni renale și hepatice pot apărea în asocierea disfibrinogenemiei dobândite, care se caracterizează biologic prin creșterea valorilor serice ale fibrinogenului.

Fibrinogenul mărit mai poate fi întâlnit în cadrul următoarelor afecțiuni:

• Obezitate
• Coagularea vasculară compensată
• Ciroza hepatică și alte afecțiuni hepatice
• Hipertensiunea arterială
• Diabetul zaharat.

Fibrinogenul mărit este asociate unui risc crescut de dezvoltare a afecțiunilor aterosclerotice, precum accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic. Studiile realizate în acest sens au demonstrat că factorii ereditari, în asocierea factorilor de mediu, reglează concentrația plasmatică a fibrinogenului. Nu s-a stabilit însă cu exactitate dacă valorile crescute ale fibrinogenului, apărute în cadrul diferitelor afecțiuni aterosclerotice, sunt datorate trombozei arteriale prezente la nivel local (în acest caz fibrinogenul acționând ca și factor patogenic) sau apar pe fondul reacției inflamatorii prezente în cadrul aterosclerozei (în acest ultim caz fibrinogenul având rol de marker precoce a bolii aflate în stadii incipiente, asimptomatice).

Totodată, există și anumite medicamente care pot determina creșterea valorilor fibrinogenului, precum:

• tratamentul hormonal cu estrogeni,
• anticoncepționalele orale,
• uleiul de pește,
• medicamentele chimioterapice,
• acidul acetilsalicilic (sau Aspirina) și
• Pirazinamida. [1], [2]