Fibrilația atrială a fost asociată cu un risc crescut de spitalizare și de deces
©
Autor: Airinei Camelia

Un studiu realizat de Universitatea din Queensland, analizând datele a peste 250.000 de pacienți internați pentru fibrilație atrială și flutter atrial în Australia și Noua Zeelandă între 2008 și 2017, relevă că 45% dintre acești pacienți decedează în decurs de un deceniu după internare.
Rezultatele cercetării indică faptul că fibrilația atrială reduce speranța de viață a pacienților cu aproximativ 2,6 ani. La zece ani de la internare, unul din zece pacienți suferise un accident vascular cerebral, unul din șase fusese spitalizat pentru insuficiență cardiacă, iar 41,2% fuseseră readmiși din cauza recurenței fibrilației atriale sau flutterului. Mai puțin de 7% dintre pacienți au primit procedura de ablație cu cateter, deși aceasta este una dintre cele mai eficiente tratamente pentru pacienții cu fibrilație atrială simptomatică, sugerând o posibilă subutilizare a acestei proceduri în spitalele din Australia și Noua Zeelandă.
Studiul subliniază necesitatea unei mai bune educații a pacienților privind controlul tensiunii arteriale și pierderea în greutate, precum și aplicarea unei terapii preventive adecvate în spital și în îngrijirea primară pentru a îmbunătăți rezultatele persoanelor cu fibrilație atrială. De asemenea, accentuează necesitatea unei mai mari atenții în prevenirea spitalizărilor recurente și a insuficienței cardiace, evidențiind că eforturile actuale de prevenire sunt departe de a fi ideale. Aceste descoperiri sunt publicate în European Heart Journal.
sursa: News Medical
Data actualizare: 30-04-2024 | creare: 30-04-2024 | Vizite: 755
Bibliografie
Atrial fibrillation linked to high mortality and hospitalization rates, UQ study shows, link: https://www.news-medical.net/news/20240429/Atrial-fibrillation-linked-to-high-mortality-and-hospitalization-rates-UQ-study-shows.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Exercițiile fizice regulate au un impact semnificativ asupra sănătății cardiovasculare
- Este posibil ca băuturile cu îndulcitori să nu fie mai sănătoase pentru inimă decât cele cu zahăr
- Aportul alimentar de calciu la cină versus la micul dejun și riscul de boli cardiovasculare
- Obezitatea poate afecta rezultatele analizelor efectuate pentru identificarea bolilor cardiovasculare
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Cine a mai facut ablatie, fiind operat anterior de inima.
- Care sunt cauzele care duc la fibrilatii?
- Fibrilatii paroxistice
- Fibrilaţie atrială + flutter
- Pentru fibrilatie atriala mi s-a recomandat sa inlocuiesc un medicament
- Tahicardie
- Fibrilatie atriala paroxistica.
- Analize după avc