Fericirea la locul de muncă
©
Autor: Costin Oana
Chiar dacă ar putea părea o contradicție în termeni, putem fi fericiți la locul de muncă. Mai mult decât atât, tot mai multe studii sugerează că starea de bine a angajaților este un stimulent pentru eficiența, productivitatea și creativitatea lor.
Din păcate, statisticile la nivel mondial arată că un număr foarte mic de angajați sunt fericiți la locul de muncă. Iar dacă ești nefericit la lucru, inevitabil starea se va răsfrânge și asupra celorlalte aspecte ale vieții tale.
În literatura de specialitate, modul în care jobul ne face să ne simțim a fost studiat sub conceptul de „satisfacția la locul de muncă”. Aceasta se referă la măsura în care ne sunt îndeplinite așteptările despre postul pe care îl ocupăm, activitatea pe care o realizăm, compania în care lucrăm etc. Principalii factori care o determină sunt:
La aceștia se adaugă o serie de alte aspecte care pot influența satisfacția pe care ne-o oferă locul de muncă:
Relația dintre salariu și fericire nu este una liniară. Dacă banii primiți sunt suficienți pentru a-ți asigura toate nevoile de bază, un salariu mai mare nu te va face mai fericit. Măririle salariale îți oferă un sentiment de fericire doar pe termen scurt, pentru că ne adaptăm rapid la ceea ce avem. (2)
Timp de câțiva ani în care au desfășurat studii pe organizații și angajați, echipa condusă de Annie McKee din cadrul Teleos Leadership Institute, a observat că sunt trei aspecte extrem de importante, frecvent menționate de angajați ca fiind importante pentru fericirea și angajamentul lor deplin față de companie.
Chiar dacă nu putem controla modul în care ne simțim, când pornim spre serviciu prost dispuși din cauza unui eveniment din viața personală, putem face câteva mici ajustări, astfel încât să depășim momentul: de exemplu, să schimbăm drumul obișnuit pe care îl facem către locul de muncă, să mergem pe jos dacă e posibil, să savurăm cafeaua (ceaiul) câteva minute înainte de a începe efectiv activitatea, să discutăm cu un coleg de lucru care trece și el printr-o situație dificilă. (5)
Progresul și succesul ne oferă satisfacție, însă până a ajunge acolo există posibilitatea să ne confruntăm cu situații dificile și să facem erori. Accceptarea lor și capacitatea de a le face față ne fac fericiți pe termen lung, spre deosebire de „fericirea de moment”. (8)
Un program de cercetare desfășurat din 2005 de The Science of Happiness at Work a arătat că angajații fericiți:
The Guardian a realizat în 2015 o meta-analiză a 9 sondaje privind cele mai fericite profesii la nivel mondial. Menționate cel mai frecvent și aflate pe primele locuri în clasamentul majorității sondajelor s-au aflat profesii ca inginer, profesor, personal medical (inclusiv asistenți medicali), urmate apoi de grădinar, asistent personal și lucrător în construcții. (10)
Din păcate, statisticile la nivel mondial arată că un număr foarte mic de angajați sunt fericiți la locul de muncă. Iar dacă ești nefericit la lucru, inevitabil starea se va răsfrânge și asupra celorlalte aspecte ale vieții tale.
Ce ne face fericiți la locul de muncă?
Mergem la serviciu pentru recompensa financiară, iar cei mai norocoși își implinesc pasiunea prin ceea ce fac zi de zi. Dar dincolo de aspectul financiar și de motivația intrinsecă pe care ți-o oferă faptul că faci ceea ce îți place, ce mai contribuie la sentimentul de fericire pe care ți-l oferă locul de muncă?În literatura de specialitate, modul în care jobul ne face să ne simțim a fost studiat sub conceptul de „satisfacția la locul de muncă”. Aceasta se referă la măsura în care ne sunt îndeplinite așteptările despre postul pe care îl ocupăm, activitatea pe care o realizăm, compania în care lucrăm etc. Principalii factori care o determină sunt:
- salariul;
- munca în sine;
- mediul de lucru și
- colegii.
La aceștia se adaugă o serie de alte aspecte care pot influența satisfacția pe care ne-o oferă locul de muncă:
- condițiile de lucru – se referă la accesul la toate resursele materiale și informațiile necesare pentru buna desfășurare a activității;
- autonomia – libertatea și controlul pe care un angajat le are în organizarea și stabilirea timpului necesar realizării sarcinilor;
- siguranța locului de muncă – securitatea apare atunci când angajatul nu percepe amenințarea riscului de a fi concediat în viitor;
- relația cu colegii – relațiile bazate pe respect și sprijin sunt cele care motivează și oferă un sentiment de confort;
- relația cu superiorul – pe lângă respect și suport, pentru un angajat este benefic să știe că poate discuta deschis despre orice aspect al activității sale cu superiorul său ierarhic, astfel încât să își poată face treaba cât mai eficient;
- posibilitatea dezvoltării carierei și avansării – dacă în companie există această posibilitate, anagajații sunt în general mai motivați să se implice și să progreseze;
- salariul – este unul dintre factorii importanți care influențează satisfacția la locul de muncă; pe lângă suma câștigată, cel pușin la fel de importantă este existența unui sistem prin care se face evaluarea performanței, în urma căreia să aibă loc majorările salariale. (1)
Relația dintre salariu și fericire nu este una liniară. Dacă banii primiți sunt suficienți pentru a-ți asigura toate nevoile de bază, un salariu mai mare nu te va face mai fericit. Măririle salariale îți oferă un sentiment de fericire doar pe termen scurt, pentru că ne adaptăm rapid la ceea ce avem. (2)
Timp de câțiva ani în care au desfășurat studii pe organizații și angajați, echipa condusă de Annie McKee din cadrul Teleos Leadership Institute, a observat că sunt trei aspecte extrem de importante, frecvent menționate de angajați ca fiind importante pentru fericirea și angajamentul lor deplin față de companie.
- Viziunea asupra viitorului – este important să știm încotro se îndreaptă compania în care lucrăm și mai ales să știm cum ne potrivim noi în planurile de viitor. În acest sens este importantă comunicarea către angajați a viziunii și obiectivelor pe care managementul companiei le are pentru anii care urmează. În acest fel cresc și șansele ca angajații să devină mai motivați și mai implicați.
- Semnificația pe care o are activitatea noastră – indiferent de profilul activității, este important să știm că putem contribui prin ceea ce facem la un scop înalt, valoros pentru oameni, comunitate, știință etc.
- Relații pozitive între colegi – fie că este vorba despre superiori sau colegii de lucru, relațiile bazate pe încredere și suport ne motivează și sudează mai bine o echipă. (3)
Cum poți fi mai fericit la serviciu?
Mulți dintre factorii de mai sus nu intră în aria noastră de control; oricât am dori, nu îi putem schimba. Despre o parte dintre ei aflăm atunci când ne angajăm, pe alții îi descoperim abia după ce începem să lucrăm. Vestea bună este că putem influența percepția noastră despre fericire. Tot mai multe studii sugerează că aspecte mici, care se află în zona noastră de acțiune, ne pot ajuta să învățăm să fim mai fericiți, dacă le introducem în rutina de zi cu zi. Nu există însă o rețetă universală, care să funcționeze la fel pentru toți, de aceea este important să descoperim ce are impact asupra noastră.Începe ziua de lucru cu bună dispoziție
Starea de spirit cu care începem ziua are un impact asupra întregii zile, mult mai mare decât am crede. La această concluzie au ajuns doi cercetători americani în urma unui studiu (2011) în care au evaluat relația dintre dispoziție și performanță la angajații unui call center. Au observat că persoanele binedispuse dimineața erau mult mai productive și aveau interacțiuni mult mai eficiente cu clienții decât cei care aveau o stare de spirit negativă dimineața. (4)Chiar dacă nu putem controla modul în care ne simțim, când pornim spre serviciu prost dispuși din cauza unui eveniment din viața personală, putem face câteva mici ajustări, astfel încât să depășim momentul: de exemplu, să schimbăm drumul obișnuit pe care îl facem către locul de muncă, să mergem pe jos dacă e posibil, să savurăm cafeaua (ceaiul) câteva minute înainte de a începe efectiv activitatea, să discutăm cu un coleg de lucru care trece și el printr-o situație dificilă. (5)
Stabilește obiective realiste, dar ambițioase
Conform cercetărilor, atunci când ne propunem obiective, avem în general două aspecte în minte: așteptările de a reuși și valoarea pe care o acordăm îndeplinirii lor, adică nivelul de satisfacție pe care ni-l oferă atingerea unui țel. Se pare că persoanele care își stabilesc obiective ambițioase, fără să piardă din vedere șansele de a reuși, sunt de obicei mai fericite pe termen lung decât cele cu așteptări minime. (6)Înregistrează progresul pe care îl faci
Fie că îți notezi pe o listă lucrurile pe care le ai de făcut într-o zi de lucru sau că împarți un proiect mai mare în segmente mai mici de realizat pe zi, este important să conștientizezi progresul, pentru că te va motiva să continui și totodată îți oferă satisfacția de a fi dus la capăt cu succes o sarcină.Ajută-ți colegii
Suportul social oferit celorlalți se pare că este un factor predictor semnificativ al fericirii în perioadele de stres. Aceasta este concluzia unui studiu realizat la Harvard pe 1648 de studenți. În plus, într-un follow-up la acest studiu, cercetătorii au observat că persoanele care ofereau suport colegilor (îi invitau la masă, organizau diferite activitițăti de birou etc.) nu erau doar mai implicați în activitatea lor, dar aveau și șanse cu 40% mai mari de a fi promovați. (7)Lucrează eficient
Uneori încărcarea prea mare cu sarcini sau rutina ne împiedică să mai găsim motive să fim fericiți. Lipsa pauzelor, multitasking-ul, amânarea unor sarcini sunt doar câteva dintre practicile care ne afectează eficiența și care pun un stres suplimentar asupra noastră.Citește aici mai multe despre cum poți fi mai eficient.
Acceptă-ți greșelile
Progresul și succesul ne oferă satisfacție, însă până a ajunge acolo există posibilitatea să ne confruntăm cu situații dificile și să facem erori. Accceptarea lor și capacitatea de a le face față ne fac fericiți pe termen lung, spre deosebire de „fericirea de moment”. (8)Descoperă scopul activității tale
Implicarea și satisfacția sunt mult mai mari atunci când știi care este finalitatea muncii tale și cum contribui la scopul companiei în care lucrezi, cu atât mai mult cu cât acest obiectiv este valoros pentru tine.Fericirea la locul de muncă în cifre
Un sondaj realizat de Gallup în 2013 în 142 de state, pe aproximativ 180 de milioane de angajați, a arătat că doar 13% dintre salariați sunt fericiți la locul de muncă la nivel mondial.Un program de cercetare desfășurat din 2005 de The Science of Happiness at Work a arătat că angajații fericiți:
- petrec de 2 ori mai mult timp realizând o sarcină de lucru;
- au cu 65% mai multă energie;
- intenționează să rămână pe poziția respectivă pe o durată de 4 ori mai mare decât angajații nefericiți. (9)
The Guardian a realizat în 2015 o meta-analiză a 9 sondaje privind cele mai fericite profesii la nivel mondial. Menționate cel mai frecvent și aflate pe primele locuri în clasamentul majorității sondajelor s-au aflat profesii ca inginer, profesor, personal medical (inclusiv asistenți medicali), urmate apoi de grădinar, asistent personal și lucrător în construcții. (10)
Data actualizare: 28-06-2020 | creare: 08-09-2015 | Vizite: 5800
Bibliografie
(1) A study on factors affecting job satisfaction of Telecommunication industries in Bangladesh, link: http://www.academia.edu/4857860/A_study_on_factors_affecting_job_satisfaction_of_Telecommunication_industries_in_Bangladesh (2)What makes us happy at work?, link: http://www.kent.ac.uk/careers/Choosing/career-satisfaction.htm#autonomy
(3)Being Happy at Work Matters, link: https://hbr.org/2014/11/being-happy-at-work-matters
(4)Employee Affect, and Performance, link: http://amj.aom.org/content/54/5/959.abstract
(5)Waking Up on the Wrong Side of the Desk—And Staying There, link: https://www.psychologytoday.com/blog/the-science-work/201409/waking-the-wrong-side-the-desk-and-staying-there
(6)The Route to Happiness, link: http://www.inc.com/news/articles/201108/study-says-ambitious-goals-make-people-happier.html
(7)Positive Intelligence, link: https://hbr.org/2012/01/positive-intelligence
(8)The Science Behind What Makes Us Happy At Work, link: https://www.officevibe.com/blog/the-science-behind-what-makes-us-happy
(9)The Science of Happiness at Work, link: https://www.iopenerinstitute.com/the-science-of-happiness-at-work%E2%84%A2.aspx
(10)The world's happiest jobs and what they tell us, link: http://www.hrzone.com/engage/employees/the-worlds-happiest-jobs-and-what-they-tell-us
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Cum e mai bine...sa ai dreptate sau sa fii fericit ?
- Absenta sentimentului de fericire
- Nu mai suntem fericiti impreuna
- Nu ma simt fericita!