Exercițiile fizice pot duce la reduce semnificativ țesuturile adipoase hepatice la pacienții cu ficat gras non-alcoolic

Conform oamenilor de știință, 150 de minute de mers pe jos în pas vioi pe săptămână are un potențial semnificativ de reducere a nivelurilor de țesut adipos hepatic, în ciuda constatărilor unui studiu anterior ce nu a descoperit o cantitate optimă de exerciții fizice pe care pacienții o pot face pentru a înregistra o îmbunătățire relevantă din punct de vedere clinic.
Jonathan Stine, profesor de medicină și doctor la centrul medical american, afirmă că cercetările incluse în studiul actual pot oferi medicilor siguranța necesară sugerării exercițiilor fizice drept tratament pentru boala ficatului gras non-alcoolic. În plus, acesta menționează că obținerea de strategii individualizate și oportunitatea de a-i ajuta pe pacienți să își schimbe viața și să își îmbunătățească activitatea fizică necesită un nivel țintă de activitate fizică spre care aceștia să tindă.
Autorii explică faptul că aproximativ 30% din populație la nivel global suferă de boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD), aceasta putând, în timp, să evolueze spre ciroză hepatică, dezvoltarea de leziuni cicatriceale la nivelul ficatului și la cancer. De asemenea, în ciuda faptului că, în prezent, nu există un tratament eficient sau un medicament autorizat pentru această afecțiune larg răspândită, datele reieșite din cercetarea curentă au arătat că exercițiile fizice pot ajuta la creșterea calității vieții pacienților, la îmbunătățirea condiției fizice a acestora și la reducerea nivelurilor de grăsime hepatică.
Stine adaugă și faptul că posibilitatea ca exercițiile fizice să fie la fel de eficiente ca și medicamentele aflate încă în curs de dezvoltare este importantă deoarece acestea nu reprezintă nimic altceva decât o schimbare a stilului de viață, pe care medicii ar trebui să o ia în calcul în procesul de recomandare a unor soluții pentru persoanele ce suferă de boală hepatică grasă non-alcoolică.
sursa: News Medical
foto: Penn State Health
Data actualizare: 28-02-2023 | creare: 28-02-2023 | Vizite: 351
Bibliografie
Exercise can lead to meaningful reductions in liver fat for patients with NAFLD, research confirms, link: https://www.news-medical.net/news/20230208/Exercise-can-lead-to-meaningful-reductions-in-liver-fat-for-patients-with-NAFLD-research-confirms.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Atât mâncarea excesivă, cât și înfometarea afectează sănătatea ficatului
- Curcumina în tratamentul indigestiei / dispepsiei funcționale
- Restaurarea microbiomului prin intervenții dietetice: o strategie promițătoare pentru prevenirea bolilor cronice
- Câteva minute în plus de exerciții fizice îmbunătățesc compoziția microbiană intestinală a persoanelor supraponderale
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Mi-au iesit transaminaze marite si mi-au zis ca am o steatohepatita nonalcoolica
- Inca ma deranjeaza in zona ficatului - steatoza hepatica moderata
- Ficat gras ușor?
- Ficatul gras și mărit de la ce este?
- Probleme cu ficatul si bila lenesa