Disfuncția imună indusă de stres asociată cu agravarea alergiilor cutanate

Stresul psihologic este recunoscut pentru rolul său în exacerbarea alergiilor cutanate, însă mecanismele moleculare care stau la baza acestui fenomen rămân slab înțelese. Un studiu recent, publicat în The Journal of Allergy and Clinical Immunology pe 18 noiembrie 2024, a dezvăluit modul în care stresul poate afecta funcțiile imune și agrava simptomele alergice prin interferarea cu răspunsurile inflamatorii ale organismului. Acest studiu a fost realizat de o echipă de cercetători condusă de dr. Soichiro Yoshikawa de la Universitatea Juntendo și colaboratori din Universitatea Okayama.

Mecanismul stresului în agravarea alergiilor cutanate

Alergiile cutanate mediate de imunoglobulina E (IgE-CAI) sunt caracterizate prin inflamație persistentă, edem și infiltrarea eozinofilelor la locul afectat. Cercetătorii au utilizat un model murin pentru a înțelege legătura dintre stres și simptomele alergice. Prin analiza țesuturilor și a celulelor imune implicate, aceștia au descoperit că stresul psihologic reduce funcția macrofagelor antiinflamatorii PD-L2 pozitive, celule specializate în eliminarea celulelor moarte (proces numit eferecitoză). Acest deficit funcțional determină acumularea de celule moarte în leziuni, ceea ce agravează răspunsul inflamator.

Rolul macrofagelor și receptorului β2-adrenergic

Macrofagele PD-L2 pozitive sunt esențiale pentru suprimarea inflamației și menținerea echilibrului imunologic. Stresul psihologic afectează activitatea receptorului β2-adrenergic (Adrb2), esențial pentru maturizarea și funcționarea acestor macrofage. În urma perturbării semnalizării Adrb2, macrofagele își pierd capacitatea de a elimina celulele moarte, ceea ce duce la acumularea acestora în leziuni și la recrutarea eozinofilelor prin creșterea expresiei proteinei CCL24.

Dr. Yoshikawa a explicat că acest efect are o influență de lungă durată asupra celulelor imune, un fenomen denumit „memoria stresului”. Această memorie lasă o amprentă asupra celulelor mononucleare și macrofagelor, contribuind la dezvoltarea bolii.

Noi direcții terapeutice

Un alt aspect important al studiului a fost descoperirea că expresia CCL24 și infiltrarea eozinofilelor depind de activitatea enzimei caspază-1. Administrarea unui inhibitor al caspazei-1 a redus umflarea urechii și infiltrarea eozinofilelor la șoarecii cu inflamație alergică indusă de IgE. Acest lucru sugerează că inhibarea caspazei-1 și direcționarea expresiei genei CCL24 ar putea reprezenta strategii terapeutice promițătoare pentru reducerea alergiilor cutanate.

Dr. Yoshikawa a subliniat importanța acestor descoperiri nu doar în tratarea inflamației alergice, ci și în înțelegerea modului în care stresul agravează alte boli, precum cancerul, tulburările autoimune și vindecarea rănilor. „Macrofagele antiinflamatorii joacă un rol esențial în multe afecțiuni. Studiul nostru evidențiază impactul stresului asupra acestor celule și deschide calea pentru cercetări ulterioare privind bolile legate de stres.”

Implicații clinice

Evitarea stresului rămâne idealul în prevenirea disfuncțiilor imune, însă înțelegerea mecanismelor moleculare din spatele „memoriei stresului” ar putea conduce la strategii terapeutice inovatoare. Cercetările viitoare ar putea dezvolta tratamente care să inverseze sau să atenueze aceste efecte, cu implicații largi în domeniul bolilor alergice și al altor afecțiuni legate de stres.